USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/15435
Title: Impactul medico-social al diagnosticului imagistic în cancerul pulmonar periferic
Authors: Gavrilaşenco, Igor
Bals, Elena
Bîlba, Valeriu
Issue Date: 2012
Publisher: Asociația Obștească "Economie, Management și Psihologie în Medicină"
Citation: GAVRILAŞENCO, Igor, BALS, Elena, BÎLBA, Valeriu. Impactul medico-social al diagnosticului imagistic în cancerul pulmonar periferic. In: Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină. 2012, nr. 4(43), pp. 49-50. ISSN 1729-8687.
Abstract: Scop: aprecierea eficacității metodelor de diagnostic imagistic la pacienții cu cancer pulmonar periferic, determinând cauzele diagnosticului imagistic tardiv. Materiale și metode. Studiul este o analiză retrospectivă a fișelor de observație privind tumorile pulmonare depistate primar la 3431 de pacienți spitalizați în IMSP IO în perioada 2008–2011. Au fost cercetate 187 fișe medicale, dintre care 90 cazuri cu cancer central și 79 cazuri cu cancer periferic. Toți pacienții au fost investigați radiologic. Au fost efectuate: radiografia-standard, tomografia liniară și tomografia computerizată. Rezultate. Cancerul pulmonar periferic este o patologie frecvent întâlnită. Neoplazii ale sistemului respirator au fost diagnosticate primar la 3431 de pacienți, conform datelor statistice ale IMSP IO din perioada 2008-2011, incidența cancerului pulmonar periferic constituind la nivel municipal 41,5%, iar a nivel republican – circa 27,32%. Diagnosticul de cancer pulmonar periferic se stabilește tardiv: în stadiile III-IV ale maladiei – 77,41%, respectiv în stadiile I-II – doar 22,59%. Totodată, se atestă o incidență mai mare a patologiei la bărbați – circa 78,07% – comparativ cu 21,93% la femei, cu un raport B/F de 2-6/1, care tinde să scadă în ultimii ani. Incidența patologiei crește semnificativ după vârsta de 50 de ani (29,15%), vârful fiind caracteristic vârstei cuprinse între 60 și 69 ani (33,905%). Totuși, sunt și cazuri unice de depistare a cancerului pulmonar periferic până la vârsta de 39 de ani. Astfel, în anul 2008, la Ceadâr-Lunga maladia a fost depistată la un tânăr de doar 22 de ani și în același an la Drochia a fost stabilit diagnosticul la un tânăr de 26 de ani. Un alt fenomen constatat este numărul mai mare al cazurilor depistate la nivel municipal decât la nivel republican. Acest fenomen poate fi explicat prin procesul de industrializare urbană intensă, dar și prin faptul că numărul populației investigate profilactic este mai mic în mediul rural. La radiografia-standard s-au evidențiat aspecte radiologice extrem de variate, putându-se constata, în raport cu stadiul evolutiv al tumorii, diverse caracteristici: voal imprecis delimitat, opacitate segmentară, opacitate pseudoscizurala, opacitate macronodulară, asociată cu atelectazie, imagini cavitare, imagini hidroaerice etc. Tomografia computerizată este extrem de utilă pentru caracterizarea formațiunilor tumorale, stabilirea extensiei tumorale, evidențierea adenopatiilor și metastazelor (hepatice, suprarenale). Concluzii. Radiografia-standard, microradiofotografia sunt metode de screening, însă din cauza procentului scazut de populație investigată în ultimii ani (aproximativ 52-57%), rata de depistare incipientă a cancerului pulmonar periferic este scăzută. Totodată, TC este o metodă de diagnostic performantă, care precizează relațiile tumorii cu bronhiile, vasele, peretele toracic și alte structuri ale mediastinului. Eficientizarea continuă a diagnosticului imagistic în cancerul pulmonar periferic prin creșterea numărului populației investigate profilactic va contribui la ameliorarea nivelului de depistare timpurie a patologiei, pentru că tratamentul aplicat la aceste etape este mult mai efectiv și, cu siguranță, va duce la scăderea ratei morbidității și mortalității în cazurile de cancer pulmonar periferic.
metadata.dc.relation.ispartof: Sănătate Publică, Economie și Management în Medicină: Congresul al III-lea al medicilor-imagiști din Republica Moldova cu participare internaţională "Actualităţi în imagistica medicală", 26–28 septembrie 2012, Chişinău, Republica Moldova
URI: http://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2019/05/cm4_43_2012.pdf
http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/15435
ISSN: 1729-8687
Appears in Collections:Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 4 (43) / 2012

Files in This Item:
File Description SizeFormat 
Impactul_medico_social_al_diagnosticului_imagistic_in_cancerul_pulmonar_periferic.pdf107.45 kBAdobe PDFView/Open


Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback