USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/15966
Title: Terapia osteoartrozei deformante cu zinaxin (supraveghere 6 luni)
Authors: Mosneaga, Marigula
Mosneaga-Zoltur, Ala
Issue Date: 2011
Publisher: Asociația Obștească ”Economie, Management și Psihologie în Medicină” din Republica Moldova
Citation: GROPPA, Liliana, SÂRBU, Oxana, RUSSU, Eugeniu. Terapia osteoartrozei deformante cu zinaxin (supraveghere 6 luni). In: Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină. 2011, nr. 2(2), p. 44. ISSN 1729-8687.
Abstract: Summary. In this study the efficacy of Zinaxin („Fereosan”, Denmark) in pacients with gonarthrosis is analyzed. There was remaeked a positive clinical effect, improvement of the laboratory tests and ultrasound signs. A positive antiinflammatory effect with diminished synovitis during treatment with Zinaxin was observed on ultrasound monitoring.
Actualitate. Conform recomandărilor Ligii Antireumatice Europene (2003, 2004), sarcinile principale ale terapiei în osteoartroză sunt: micşorarea simptomelor clinice ale bolii, îmbunătăţirea activităţii funcţionale, stoparea progresării maladiei, îmbunătăţirea calităţii vieţii. Dintre preparatele vegetale cu acţiune antiartrozică putem numi extractul din rădăcina de ghimber („Zingiber officinale”). Este dovedită activitatea analgezică, antiinflamatoare, antipiretică antitusivă şi hipotensivă a componentelor ce se conţin în rădăcina de ghimber, 6 – gingersol şi 6 – shogoal (Suekawa M. et al., 1984). Experimentările in vitro ne arată că aceste componente active au efecte de suprimare a metabolismului acidului arahidonic pe căile ciclooxigenazice şi lipooxigenazice (Backon J., 1986; Srivastova K.C. et al., 1992). Multiple studii clinice demonstrează eficacitatea extractului de ghimber la bolnavii cu OA (Alman R.D., Marcussen K.C., 2001; Wingier I. et al., 2003; Kovalenko V.N. et. al., 2005). Scopul lucrării: studierea eficacităţii preparatului zinaxin („Fereosan”, Danemarca) la pacienţii cu OA primară, cu afectarea predominantă a articulaşiilor genunchilor. Material şi metode. În studiu au fost incluşi 65 de bolnavi cu gonartroză în stadiile radiologice II-III după Kellgren şi Lawrence, în vârstă de 50-70 de ani. Lotul de bază (LB) – 35 pacienţi – 3 luni au folosit Zinaxin 1p x 2 ori în zi, în terapia complexă a gonartrozei. Lotul de control (LC) era prezentat de 30 de bolnavi comparabili după vârstă, sex şi datele clinice cu LB. LC a primit melox 15 mg/zi 14 zile, apoi melox 7,5 mg/zi după necesitate. Toţi pacienţii au fost examinaţi clinic conform protocolului standard articular, care includea indicele Leguesne pentru gonartroze, volumul mişcărilor în articulaţiile genunchilor, determinarea sindromului algic, volumului de mişcări şi activităţii diurne după scara WOMAC. Examenele de laborator au cuprins următoarele investigaţii: analiza generală a sângelui, creatinina, transaminazele (ALAT, ASAT), proteina C reactivă (PCR). Toţi pacienţii au fost supuşi examenului ultrasonografic al genunchilor la aparatul „Logiten”, SUA. Rezultate. La pacienţii din ambele loturi se observă o dinamică pozitivă în indicii studiaţi. La analiza sindromului algic şi a stării funcţionale a pacienţilor din LB după scara WOMAC, la 3 luni de tratament, expresia durerii în repaus s-a micşorat de 1,82 ori, la 44% din pacienţi durerile au dispărut complet. În LC o dinamică statistic veridică a indicilor WOMAC la 3 luni de tratament nu a fost observată. Eficacitatea tratamentului determinată de bolnav şi de medic, în principiu, nu a fost diferită. Trebuie de subliniat că o dinamică pozitivă a simptomelor clinice ale OA s-a observat spre sfârşitul primei luni, şi mai mult s-a îmbunătăţit la 3 luni de tratament cu zinaxin. Toleranţa la zinaxin a fost bună la 80,5% din bolnavi, la 7,5% – satisfăcătoare. La 3 pacienţi au avut loc unele reacţii adverse – diaree uşoară, gastralgii. Trebuie de subliniat că majoritatea pacienţilor au avut patologii concomitente: hipertensiune arterială, cardiopatia ischemică, insuficienţă cardiacă cronică gr. I. Pe toată perioada de tratament nu s-a constatat exacerbarea bolii. Peste 6 luni după iniţierea terapiei cu zinaxin, 53% din bolnavi au remarcat stare generală bună, 32 % – satisfăcătoare şi 15% au menţionat reapariţia simptomatologiei. Concluzii. Preparatul zinaxin („Fereosan”, Danemarca) efectiv micşorează simptomele clinice principale ale OA. Ameliorarea simptomatologiei clinice, de laborator şi ultrasonografice se observă la sfârşitul primei luni de tratament şi se normalizează la 3 luni de terapie. Capsulele de zinaxin pot fi recomandate pacienţilor cu OA şi boli concomitente cardiovasculare. Preparatul zinaxin poate fi recomandat în terapia complexă a OA.
metadata.dc.relation.ispartof: Sănătate Publică, Economie și Management în Medicină: Conferinţa naţională în medicina internă din Republica Moldova cu participare internaţională, 19-20 mai 2011, Chişinău, Republica Moldova
URI: http://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2019/05/cm2_2_2011.pdf
http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/15966
ISSN: 1729-8687
Appears in Collections:Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 2 (2) / 2011

Files in This Item:
File Description SizeFormat 
TERAPIA_OSTEOARTROZEI_DEFORMANTE.pdf66.55 kBAdobe PDFView/Open


Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback