USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/26842
Title: Implementarea măsurilor de sănătate publică pentru instituțiile școlare în contextul urgențelor de sănătate publică
Authors: Dascalov, Alexandr
Mîța, Valentin
Keywords: COVID-19;măsuri de sănătate publică în școli;urgență;plan de prevenire și răspuns;educație în carantină;stare de urgență
Issue Date: 2024
Publisher: Şcoala de Management în Sănătate Publică
Abstract: Scopul: Evaluarea situației epidemiologice și a impactului social asupra sistemului de învățământ în instituțiile școlare, pentru elaborarea unui set de recomandări de îmbunătățire a mecanismului de implementare a măsurilor de sănătate publică în contextul pandemiei etiologic cauzată de COVID-19, cât și a unor eventuale urgențe de sănătate publică. Obiectivele: Analiza măsurilor de sănătate publică implementate la nivel național și internațional, privind optimizarea sistemului de învățământ în timpul pandemiei COVID-19; analiza mecanismului de coordonare a măsurilor de pregătire și răspuns la pandemie, în instituțiile de învățământ școlar; aprecierea impactului social urmare a măsurilor de prevenire și control implementate în instituțiile de educație școlară; elaborarea recomandărilor de îmbunătățire a gradului de implementare a măsurilor de sănătate publică în contextul pandemiei etiologic cauzată de COVID-19 cât și a unor eventuale urgențe de sănătate publică. Material și metode: Pentru a realiza obiectivele propuse s-a planificat un studiu mixt (cantitativ, calitativ), transversal. A fost utilizată metoda de cercetare sociologică/biostatistică și epidemiologică. Eșantionul studiului cantitativ, realizat prin metoda anchetării sociologice (chestionar standardizat), reprezintă totalitatea absolută a managerilor din 1231 de instituții de învățământ primar și gimnazial general din 35 de teritorii administrative (au răspuns la chestionar 986 de respondenți, ceea ce reprezintă 80%). La studiul calitativ, realizat prin interviu în profunzime, au participat: un membru a CNESP, 2 factori de decizie care au calitate de membru la elaborarea proiectelor de hotărâri CNESP, un interviu cu directorul ANSP, și 3 interviuri cu membri ai CTESP. Rezultate obținute: Din numărul total de respondenți, 42,2% reprezintă manageri ai instituțiilor de învățământ gimnazial, 25,3% – manageri ai instituțiilor de învățământ primar și gimnazial, 12,5% – manageri ai instituțiilor de învățământ gimnazial și liceal, 10,1 % – manageri instituțiilor de învățământ liceal, iar 9,1% – manageri instituțiilor învățământului primar. Din cei 986 de respondenți, 87,6 % sunt femei și 12,4% bărbați. Totodată, 64% dintre managerii școlilor au raportat că asigură întotdeauna instruirea elevilor de către profesori cu privire la măsurile de protecție împotriva infecției cu COVID-19, în timp ce 30,4% au raportat că, de obicei, o fac. O proporție de 66,8% dintre managerii școlilor au raportat că aplică întotdeauna principiile adecvate de separare fizică, pe când 26,8% au raportat că, de obicei, fac acest lucru. Privind purtarea măștilor de protecție, 67,8% dintre manageri au răspuns „întotdeauna”. Referitor la curățarea și dezinfectarea la sfârșitul zilei cu produse biocide, virucide a suprafețelor atinse, majoritatea managerilor (83,4%) au raportat că asigură întotdeauna curățarea și dezinfectarea suprafețelor atinse frecvent folosind produse aprobate. În instituțiile de învățământ, 32,8% dintre manageri au răspuns că au asigurat întotdeauna participarea alternativă a elevilor la cursurile online. Cu toate acestea, un procent semnificativ de manageri, 25%, au răspuns că nu au asigurat niciodată o astfel de participare alternativă. Acest ucru indică o lipsă de coerență în abordarea învățării online în timpul pandemiei. O condiție care a fost stabilită de CNESP la redeschiderea școlilor a fost ca locurile din clasă să fie fixe, adică aranjarea elevilor în bănci să nu-și schimbe locurile între ei în perioada cursurilor, iar componența claselor să rămână neschimbată, astfel 79,6% din respondenți afirmă că au asigurat implementarea acestei măsuri întotdeauna, pe când 9,2% au asigurat acest lucru doar uneori sau rar, indicând o lipsă de consecvență în aplicarea acestei măsuri. Privind asigurarea de către managerii instituțiilor de învățământ școlar a limitării accesului vizitatorilor pe teritoriul și în incinta instituției de educație am obținut următoarele date: 87,7% au răspuns că asigură întotdeauna acces limitat vizitatorilor și străinilor, 9,7% indicând că de obicei asigură doar acces limitat, iar 2,0% indicând că doar uneori asigură acces limitat. În general, datele sugerează că majoritatea managerilor se asigură că sunt disponibile suficiente săpunuir și produse pe bază de alcool la intrările în școli și în sălile de clasă, ceea ce este o măsură importantă pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Concluzii. Măsurile de răspuns prevăzute în Planul Național de pregătire și răspuns la infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19) urmau să fie implementate înainte de deschiderea școlilor. Pentru a respecta standardele stabilite de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății (CNESP), de comun cu Ministerul Educației, școlile trebuie să se asigure că toți elevii și profesorii poartă măști de protecție, să aloce o bancă pentru fiecare elev, să limiteze numărul de elevi la maximum pe tură, să mențină o distanță de 1,5 metri între personal și elevi în mediul școlar și să furnizeze suficient dezinfectant, apă de curățare și săpun în funcție de numărul de elevi. Datele studiului indică faptul că implementarea măsurilor de sănătate publică împotriva COVID-19 în școli este peste cifra medie. Prin urmare, măsurile de sănătate publică au fost implementate, dar trebuie consolidate în unele cazuri. Totodată, s-a confirmat în partea de constatare a studiului, că atât factorii legați de comunitatea școlară, cât și cei legați de resurse afectează în mare măsură implementarea măsurilor de sănătate publică. Au fost efectuate teste de regresie multiple pentru a identifica factorii care au afectat semnificativ implementarea măsurilor de sănătate publică, iar rezultatul a indicat că reticența comunității școlare și incapacitatea de a păstra principiul distanțării fizice afectează semnificativ implementarea măsurilor de sănătate publică.
metadata.dc.relation.ispartof: Managementul sănătății publice: realizări, provocări și perspective 2024: Culegere de rezumate științifice
URI: http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/26842
Appears in Collections:Managementul sănătății publice: realizări, provocări și perspective 2024

Files in This Item:
File Description SizeFormat 
IMPLEMENTAREA_MASURILOR_DE_SANATATE_PUBLICA_PENTRU.pdf394.44 kBAdobe PDFView/Open


Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback