METODELE DE DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT PROTETIC ÎN TRAUMATISMELE COMPLEXULUI CRANIO-FACIAL

Abstract

Introducere. Traumatismele cranio-faciale au un impact negativ atât la nivelul formațiunilor locale, cât și generale din punct de vedere funcțional și estetic. Scopul lucrării. Identificarea celor mai eficiente metode clinice și paraclinice pentru stabilirea unui diagnostic corect in cazul pacienților cu traumatisme cranio-faciale. Material și metode. Studiul este bazat pe analiza publicațiilor naționale și internaționale PubMed, Google Scholar, Google Academic si Libuniv catalog. Rezultate. Pentru analiza severității și stabilirea unui diagnostic prezumtiv a fost necesar să fie realizată tomogra fia computerizată în scopul aprecierii tipurilor de fracturi (localizare, extindere) și prezența/absența implicării struc turilor învecinate traumatismului complexului cranio-facial. Ulterior, s-a recurs la imagistica prin rezonanță magnetică pentru vizualizarea leziunilor țesuturilor moi și integritatea lor în asociere cu defectele țesutului osos prezente. Stabilirea diagnosticului precis și planificarea tratamentului com plex au dus la rezultate funcționale și estetice superioare, astfel mărind rata de succes și asigurând o recuperare mai sigură și eficientă. Concluzii. Metodele moderne de diag nostic pentru traumatismele complexului cranio-facial au pus la dispoziție diverse instrumente și tehnici avansate care au facilitat o evaluare detaliată și exactă a leziunilor. Integrarea imagisticii medicale, tehnologiilor 3D, monitorizării și evaluării interdisciplinare a garantat un diagnostic complet și o planificare eficientă a tratamentului. Colaborarea multidisciplinară este capabilă să asigure o abordare centrată asupra gestionării traumatismelor, contribuind, astfel la obținerea unui prognostic favorabil.

Background. Craniofacial trauma has a negative impact on both local and general functional and aesthetic formations. Objective of the study. Identify the most effective clinical and paraclinical methods to establish a correct diagnosis in patients with craniofacial trauma. Material and methods. The study is based on analysis of national and international PubMed, Google Scholar, Google Academic and Libuniv catalog publications. Results. In order to analyze the severity and establish a presumptive diagnosis, it was necessary to perform a CT scan in order to assess the types of fractures (location, extension) and the presence/absence of involvement of structures adjacent to the trauma of the craniofacial complex. Subsequently, magnetic resonance imaging was used to visualize soft tissue lesions and their integrity in association with the bone tissue defects present. Accurate diagnosis and complex treatment planning resulted in supe rior functional and aesthetic outcomes, thus increasing the success rate and ensuring a safer and more effective recov ery. Conclusions. Modern diagnostic methods for trauma to the craniofacial complex have provided various advanced tools and techniques that have facilitated detailed and accu rate assessment of injuries. The integration of medical imaging, 3D technologies, interdisciplinary monitoring and as sessment has ensured a comprehensive diagnosis and effec tive treatment planning. Multidisciplinary collaboration is able to ensure a focused approach to trauma management, thus contributing to a favorable prognosis.