http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/31741 2026-05-01T12:05:46Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32042 Title: Consecinţele contuziei globului ocular. Linia fină între lumină şi umbră Authors: Pelevaniuc, Loredana; Cucereavaia, Alexandra; Moscalciuc, Alina Abstract: Introducere. Contuzia globului ocular este un traumatism contondent cu deformarea bruscă a ochiului, caracterizată prin transmiterea unei forţe brute asupra ochiului fără pătrunderea unui obiect în structurile oculare, rezultând leziuni structurale la nivelul segmentelor anterior şi posterior de diferită severitate. Scop. Prezentarea unui caz clinic de contuzie oculară severă cu afectarea polilor anterior şi posterior, complicată cu ruptură capsulară anterioară, cataractă traumatică şi retinopatia Berlin. Material şi metode. Datele anamnestice, clinice şi paraclinice au fost prelevate din fişa medicală a pacientului. Bolnavul a fost investigat prin biomicroscopie, tomografie în coerenţă optică a maculei, ultrasonografie a globului ocular. S-a efectuat intervenţia microchirurgicală de facoemulsificare a cataractei şi iridoplastie la ochiul drept. Rezultate. Bărbat, 50 ani, spitalizat în secţia oftalmologie cu cataracta traumatică, sechele ale traumatismului contodent la ochiul drept. Biomicroscopie: iridodializă, pupila deformată, ruptura capsulei anterioare a cristalinului, opacifieri omogene cris-taliniene. USG - tunicile aplanate, corpul vitros transparent. Tratament: facoemulsificarea cataractei + implantarea pseudofacului + iridoplastie. Postoperator - mediile optice transparente, PF centrat, AV=0.02. OCT macula: alterare focală a stratului fotoreceptor, pierderea structurii benzii elipsoidale şi mioide, alterări la nivelul epiteliul pigmentar - complicaţia secundară a comoţiei retiniene. Concluzii. În pofida faptului că intervenţia chirurgicală a fost efectuată cu succes, postoperator acuitatea vizuală a rămas sub valorile funcţionale satisfăcătoare din cauză leziunii retiniene - Retinopatia Berlin, fiind una dintre cele mai frecvente leziuni retiniene după o contuzie oculară.; Introduction. Eyeball contusion is a form of blunt trauma with sudden deformation of the eye, characterized by the transmission of a blunt force to the eye without penetration of an object into the ocular structures, resulting in structural lesions in the anterior and posterior segments of varying severity. Objective. To present a clinical case of severe ocular contusion with anterior and posterior pole damage, complicated with anterior capsular rupture, traumatic cataract and Berlin retinopathy. Material and methods. The anamnestic, clinical and paraclinical data were taken from the patient's medical record. The patient was investigated by biomicroscopy, optical coherence tomography of the macula, ultrasonography of the eyeball. The microsurgical intervention of phacoemulsification of cataract and irido-plasty of the right eye was performed. Results. Male, 50 years old, hospitalized at RCH Department of Ophthalmology with traumatic cataract, sequelae of blunt trauma to the right eye. Biomicroscopy: iridodialysis, deformed pupil, rupture of anterior lens capsule, homogeneous opacified lens. Echo BScan - all the structures are attached, transparent vitreous. Treatment: cataract phacoemulsification + IOL implantation + iridoplasty. Postoperative - transparent optical media, IOL centered, AV=0.02. OCT macula: focal alteration of photoreceptor layer, loss of ellipsoid and myoid band structure, alterations in pigment epithelium layersecondary complication of commotio retinae. Conclusion. Despite the successful surgery, postoperatively the visual acuity of the patient's right eye remained below satisfactory functional values due to retinal injury- Berlin retinopathy, which is considered one of the most common retinal injuries after severe ocular contusion. Description: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32045 Title: Diferenţe asociate de gen la pacienţii operaţi pentru ischemia cronică a membrelor inferioare Authors: Lubaș, Dragoș-Alexandru; Moga, Alina; Spinei, Igor Abstract: Introducere. Boala arterială periferică afectează peste 200 de milioane de persoane la nivel global şi frecvent duce la complicaţii severe, inclusiv la ischemia cronică a membrelor inferioare (ICMI). Prevalenţa ICMI la femei este mai mică decât la bărbaţi, particularităţile clinico-evolutive fiind studiate insuficient. Scop. Evidenţierea diferenţelor clinico-paraclinice, anatomice, de tratament şi evoluţia postoperatorie asociate cu gen la pacienţii cu ICMI supuşi intervenţiilor de revascularizare. Material şi metode. A fost efectuat un studiu prospectiv care a inclus 118 pacienţi cu ICMI (90 bărbaţi şi 28 femei). Au fost înregistrate: date demografice, antropometrice, factorii de risc, comorbidităţi, simptome clinice ale ischemiei, rezultatele examinărilor paraclinice, tipul şi rezultatul precoce a intervenţiei de re-vascularizare. Rezultate. Femeile au avut o vârstă 74 (6879) ani vs 68 (62-74) ani la bărbaţi ş mai frecvent sufereau de diabet zaharat 67% vs 34%, fibrilaţia atrială 18% vs 15% şi boala renală cronică 17% vs 5%, p<0,05. Hemoglobina a fost mai mică la femei: 116 (105-128) vs 131 (119-143) g/l, iar tabagismul a fost mai rar 3,6% vs 54%, p<0,05. Pentru ICMI stadiul IIB au fost operaţi 16% bărbaţi şi doar 3,5% femei, distanţa de mers fără durerea fiind mai scurtă la femei: 20 (12-50) vs 50 (20-100) m, p<0,05. La femei mai frecvent s-au practicat intervenţii endovasculare 89% vs 61%, p<0,05. NU au fost diferenţe în rezultatul imediat al revascularizării. Concluzii. Pacientele cu ICMI reprezintă un grup particular, fiind supuse revascularizării la vârste mai înaintate, în contextul unor comorbidităţi cronice multiple şi al unor stadii mai avansate ale bolii. Sunt necesare cercetări suplimentare privind eficienţa pe termen lung a tratamentului.; Introduction. Peripheral artery disease affects over 200 million people worldwide and often leads to severe complications, including chronic limb-threatening ischemia (CLTI). The prevalence of CLTI is lower in women compared to men, and its clinical and evolutionary characteristics in women remain insufficiently studied. Objective. To highlight gender-associated differences in clinical features, anatomical patterns, treatment strategies, and postoperative outcomes in CLTI patients undergoing revascularization. Material and methods. A prospective study was conducted, including 118 patients with CLTI (90 men and 28 women). The following data were recorded: demographic and anthropometric information, risk factors, comorbidities, clinical symptoms of ischemia, results of paraclinical examinations, type of revascularization procedure, and early outcomes. Results. Women were older, median age 74 (68-79) vs 68 (62-74) years in men, and more frequently had diabetes (67% vs 34%), atrial fibrillation (18% vs 15%), and chronic kidney disease (17% vs 5%), all p<0,05. Hemoglobin levels were lower in women (116 vs 131 g/l), and smoking was significantly less frequent (3,6% vs 54%), p<0,05. For stage IIB CLTI, only 3,5% women vs 16% underwent surgery. Pain-free walking distance was shorter in women (20 vs 50 m), p<0,05. Endovascular procedures were more frequent in women (89% vs 61%), p<0,05. Endovascular procedures were frequent in women (89% vs 61%), p<0,05. Immediate revascularization outcomes showed no significant gender differences. Conclusion. Female patients represent a distinct subgroup of individuals with CLTI, undergoing revascularization at an older age, with a higher burden of chronic comorbidities and more advanced stages of ischemia. Further studies are needed to assess long-term treatment outcomes in this population. Description: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32047 Title: Managementul anosmiei post-COVID-19: abordări terapeutice şi rezultate clinice Authors: Bragari, Dan; Cernev, Daniela; Budu, Ana-Maria; Tibulac, Daniela; Platon, Catlina; Tulgara, Victor Abstract: Introducere. Anosmia a fost identificată ca un simptom major în infecţia cu SARS-CoV-2. În multe cazuri, aceasta se prezenta chiar înainte de simptomele respiratorii. Deşi pentru majoritatea pacienţilor, anosmia dispare în câteva săptămâni după reconvalescenta, un număr semnificativ suferă de anosmie persistenta. Scop. Anosmia post-COVID, a devenit o problemă de sănătate publică. Aici abordam mecanismele anomaliilor olfactive post-COVID, abordările terapeutice curente şi rezultatele clinice ale acestora. Material şi metode. Au fost extrase, analizate si sistematizate publicaţii relevante din bazele de date precum: PubMed si EMBASE. Toate sursele utilizate in acest articol sunt cu o vechime de până la 5 ani. S-au analizat mecanismele anosmiei post-COVID-19, abordările terapeutice, rezultate clinice, studii de caz cât si provocări şi direcţii viitoare. Rezultate. Studiile clinice recente oferă o imagine clară a eficienţei diverselor tratamente pentru anosmia post-COVID-19. Conform unui studiu publicat în The Lancet Respiratory Medicine, 10% dintre pacienţii cu anosmie post-COVID au continuat să aibă simptome persistente la 6 luni după recuperare, iar 5% dintre aceştia nu şi-au recuperat simţul olfactiv nici la un an după infecţie. Un alt studiu important realizat la Spitalul Universitar din Zurich a arătat că 40% dintre pacienţii care au urmat olfactoterapia au avut o îmbunătăţire semnificativă a simţului olfactiv la 3 luni de la iniţierea tratamentului, demonstrând importanta tratamentului timpuriu. Concluzii. Anosmia post-COVID-19 rămâne o provocare majoră pentru pacienţi şi medici. Deşi există tratamente promiţătoare, eficienţa acestora variază semnificativ de la un pacient la altul. În continuare, sunt necesare mai multe cercetări pentru a înţelege mai bine mecanismele acestei afecţiuni.; Introduction. Anosmia has been recognized as a key symptom in SARS-CoV-2 infection. it often appears even before any respiratory symptoms emerge. While most patients regain their sense of smell within a few weeks following recovery, a considerable number continue to experience persistent anosmia for a prolonged period. Objective. Post-COVID anosmia has become a public health problem. Here we address the mechanisms of post-COVID olfactory abnormalities, current therapeutic approaches and their clinical outcomes. Material and methods. Relevant publications were extracted, analyzed and systematized from databases such as: PubMed and EMBASE. All sources used in this article are up to about 5 years old. The mechanisms of post-COVID-19 anosmia, therapeutic approaches, clinical outcomes, case studies, as well as challenges and future directions were reviewed. Results. Recent clinical studies provide a clear picture of the effectiveness of various treatments for post-COVID-19 anosmia. According to a study published in The Lancet Respiratory Medicine, 10% of patients with post-COVID anosmia continued to have persistent symptoms 6 months after recovery, and 5% of them had not recovered their sense of smell even one year after infection. Another major study conducted at the University Hospital of Zurich showed that 40% of patients who underwent olfactory therapy had a significant improvement in their sense of smell 3 months after initiating treatment, demonstrating the importance of early treatment. Conclusion. Post-COVID-19 anosmia remains a major challenge for patients as well as physicians. Although promising treatments exist, their effectiveness varies significantly from one patient to another. Further research is needed to better understand the mechanisms of this condition. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32041 Title: Abordarea ORL al sindromului de apnee obstructivă în somn Authors: Ostap, Nina; Didencu, Alexandru Abstract: Introducere. Sindromul de apnee obstructivă în somn (OSA) este una din cele mai frecvente tulburări respiratorii ale somnului, cu o prevalenţă între 14%-50% la bărbaţi şi 5%-23% la femei. Studiile recente estimează ca peste 1 mlrd de persoane suferă de forme variabile de OSA şi o parte semnificativă rămâne nediagnosticată. Scop. Evaluarea implicării otorinolorinologului în abordarea OSA, cu accent pe evaluarea morfofuncţională a căilor aeriene superioare şi tratamentul cauzelor obstructive identificate. Material şi metode. Analiza sistematică a literaturii folosind ghidurile actuale (AAO-HSN, AASM), precum şi meta-analize şi publicaţii recente din PubMed, Cochrane şi JAMA Otolaryngology cu referire la tema abordată. Rezultate. Datele actuale sugerează că peste 80% de cazuri au substrat anatomic identificabil, respectiv evaluarea ORL este esenţial în acest context, fiind recomandată ca etapă iniţială în ghidurile AAO-HNS şi AASM, în cazul formelor uşor-moderate sau ca alternativă la pacienţii cu intoleranţă la CPAP sau cu eşec terapeutic. Pentru identificarea nivelului colapsului se utilizează evaluarea morfofuncţională prin rinoscopie, naso-faringoscopie flexibilă şi somnoscopia endoscopică DISE. În funcţie de tipul de obstrucţie, tratamentul poate viza: septoplastie, turbinoplastie; uvulopalatofaringoplastie; suspendarea osului hioid, reducţii linguale. Concluzii. Abordarea ORL este indispensabilă în diagnosticul şi tratamentul OSA, prin identificarea cauzelor anatomice obstructive şi oferirea de soluţii chirurgicale ţintite, care pot înlocui sau completa CPAP, optimizând astfel controlul patologiei şi calitatea vieţii pacienţilor.; Introduction. Obstructive sleep apnea syndrome (OSA) is one of the most common sleep-disordered breathing disorders, with a prevalence between 14%-50% in men and 5%-23% in women. Recent studies estimate that over 1 billion people suffer from varying forms of OSA and a significant portion remains undiagnosed. Objective. Evaluation of the involvement of the otolaryngologist in the approach to OSA, with emphasis on the morphofunctional assessment of the upper airways and the treatment of identified obstructive causes. Material and methods. Systematic review of the literature using current guidelines (AAO-HSN, AASM), as well as meta-analyses and recent publications from PubMed, Cochrane and JAMA Otolaryngology with reference to the topic addressed. Results. Current data suggest that over 80% of cases have an identifiable anatomical substrate, and ENT evaluation is essential in this context, being recommended as an initial step in the AAO-HNS and AASM guidelines, in the case of mild-moderate forms or as an alternative in patients with CPAP intolerance or therapeutic failure. To identify the level of collapse, morphofunctional evaluation is used through rhinoscopy, flexible nasopharyngoscopy and drug-induced sleep endoscopy (DISE). Depending on the type of obstruction, treatment may include: septoplasty, turbinoplasty; uvulopalatopharyngoplasty; hyoid bone suspension, lingual reductions. Conclusion. The ENT approach is indispensable in the diagnosis and treatment of OSA, by identifying obstructive anatomical causes and offering targeted surgical solutions, which can replace or complement CPAP, thus optimizing pathology control and patients’ quality of life. Description: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova 2025-01-01T00:00:00Z