http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/31741 2026-09-01T08:04:38Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32047 Title: Managementul anosmiei post-COVID-19: abordări terapeutice şi rezultate clinice Authors: Bragari, Dan; Cernev, Daniela; Budu, Ana-Maria; Tibulac, Daniela; Platon, Catlina; Tulgara, Victor Abstract: Introducere. Anosmia a fost identificată ca un simptom major în infecţia cu SARS-CoV-2. În multe cazuri, aceasta se prezenta chiar înainte de simptomele respiratorii. Deşi pentru majoritatea pacienţilor, anosmia dispare în câteva săptămâni după reconvalescenta, un număr semnificativ suferă de anosmie persistenta. Scop. Anosmia post-COVID, a devenit o problemă de sănătate publică. Aici abordam mecanismele anomaliilor olfactive post-COVID, abordările terapeutice curente şi rezultatele clinice ale acestora. Material şi metode. Au fost extrase, analizate si sistematizate publicaţii relevante din bazele de date precum: PubMed si EMBASE. Toate sursele utilizate in acest articol sunt cu o vechime de până la 5 ani. S-au analizat mecanismele anosmiei post-COVID-19, abordările terapeutice, rezultate clinice, studii de caz cât si provocări şi direcţii viitoare. Rezultate. Studiile clinice recente oferă o imagine clară a eficienţei diverselor tratamente pentru anosmia post-COVID-19. Conform unui studiu publicat în The Lancet Respiratory Medicine, 10% dintre pacienţii cu anosmie post-COVID au continuat să aibă simptome persistente la 6 luni după recuperare, iar 5% dintre aceştia nu şi-au recuperat simţul olfactiv nici la un an după infecţie. Un alt studiu important realizat la Spitalul Universitar din Zurich a arătat că 40% dintre pacienţii care au urmat olfactoterapia au avut o îmbunătăţire semnificativă a simţului olfactiv la 3 luni de la iniţierea tratamentului, demonstrând importanta tratamentului timpuriu. Concluzii. Anosmia post-COVID-19 rămâne o provocare majoră pentru pacienţi şi medici. Deşi există tratamente promiţătoare, eficienţa acestora variază semnificativ de la un pacient la altul. În continuare, sunt necesare mai multe cercetări pentru a înţelege mai bine mecanismele acestei afecţiuni.; Introduction. Anosmia has been recognized as a key symptom in SARS-CoV-2 infection. it often appears even before any respiratory symptoms emerge. While most patients regain their sense of smell within a few weeks following recovery, a considerable number continue to experience persistent anosmia for a prolonged period. Objective. Post-COVID anosmia has become a public health problem. Here we address the mechanisms of post-COVID olfactory abnormalities, current therapeutic approaches and their clinical outcomes. Material and methods. Relevant publications were extracted, analyzed and systematized from databases such as: PubMed and EMBASE. All sources used in this article are up to about 5 years old. The mechanisms of post-COVID-19 anosmia, therapeutic approaches, clinical outcomes, case studies, as well as challenges and future directions were reviewed. Results. Recent clinical studies provide a clear picture of the effectiveness of various treatments for post-COVID-19 anosmia. According to a study published in The Lancet Respiratory Medicine, 10% of patients with post-COVID anosmia continued to have persistent symptoms 6 months after recovery, and 5% of them had not recovered their sense of smell even one year after infection. Another major study conducted at the University Hospital of Zurich showed that 40% of patients who underwent olfactory therapy had a significant improvement in their sense of smell 3 months after initiating treatment, demonstrating the importance of early treatment. Conclusion. Post-COVID-19 anosmia remains a major challenge for patients as well as physicians. Although promising treatments exist, their effectiveness varies significantly from one patient to another. Further research is needed to better understand the mechanisms of this condition. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32050 Title: Consideraţii anestezice în stentarea arterelor carotide Authors: Mindrigan, Eugeniu; Lupu, Gheorghe; Galearschi, Vasile Abstract: Introducere. Prevalenţa afectării aterosclerotice a arterelor carotide este 15-25%. Revascularizarea arterelor carotide afectate reduce incidenţa accidentului vascular cerebral (AVC) în 47%. Anestezia e crucială în menţinerea stabilităţii hemodinamice şi monitorizării stării neurologice în timpul procedurii. Scop. Prezentarea tehnicilor de gestionare a anesteziei efectuate în timpul intervenţiilor carotidiene percutanate. Abordarea multidisciplinară a metodelor de anestezie locală şi sistemică. Material şi metode. Pacienţii cu stenoză carotidiană aterosclerotică, supuşi intervenţiilor carotidiene percutanate prin dilatarea balonului şi amplasarea de stenturi au inclus: abordul comun al arterei femurale, sedare cu anestezice, heparinizare şi controlul fluxului de oxigen. Sedarea profundă este evitată din cauza eventualelor complicaţii neurologice. Rezultate. Analiza prospectivă a 40 pacienţi cu afectare aterosclerotică ale arterelor carotide abordaţi prin intervenţii carotidiene percutanate relevă că anesteticul preferabil local a fost Lidocaina, iar cel general - Metazolamul, din considerentele că pacientul poate coopera cu medicul şi este redus disconfortul, frica, anxietatea în timpul procedurii. Sedarea profundă este evitată pentru a face posibilă evaluarea neurologică în diferite etape ale procedurii chirurgicale şi protejarea creierului de AVC, ischemie cerebrală tranzitorie embolii şi depresie respiratorie. Postoperator evaluăm indicii vitali, statutul cardiologic şi neurologic. Concluzii. La pacienţii cu afectarea ateroscle-rotică a arterelor carotide, prin intervenţii carotidiene per-cutanate, un rol crucial se atribuie anesteziei cu medicaţie corectă a pacientului pentru menţinerea stabilităţii hemodi-namice, monitorizarea stării neurologice cu un efect benefic de prognostic.; Introduction. The atherosclerotic carotid artery disease' (ACAD) prevalence is 15-25%. The revascularization of an affected carotid arteries reduces the incidence of stroke by 47%. Anesthesia is crucial for maintaining hemodynamic stability and monitoring neurological status during the procedure in AC stenting. Objective. To present anesthesia management techniques performed during percutaneous stenting of carotid artery. Multidisciplinary approach to local and systemic anesthesia methods. Material and methods. The treatment of patients with atherosclerotic carotid stenosis, undergoing percutaneous carotid interventions by balloon dilation and stent placement, has included: common femoral artery approach, anesthetic sedation, heparinization, and oxygen flow control. Deep sedation is avoided due to possible neurological complications. Results. Prospective analysis of 40 patients with ACAD, treated by percutaneous carotid interventions, reveals that the preferable local anesthetic was Lidocaine, and the general anesthetic - Methazolam, considering that the patient could cooperate with the doctor and the reduction of discomfort, fear, anxiety during the procedure. Deep sedation is avoided for the possibility of neurological evaluation at different stages of the surgical procedure and to protect the brain from stroke, transient cerebral ischemia, embolism and respiratory depression. Postoperatively, we evaluate vital signs, cardiological and neurological status. Conclusion. At atherosclerotic carotid artery disease' patients, a crucial role during percutaneous carotid interventions, is attributed to anesthesia with the correct patient medication. It is favorable for hemodynamic stability maintenance, neurological status monitoring with a beneficial prognostic effect. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32054 Title: Chirurgia endoscopică interlaminară percutană în tratamentul stenozei lombare (caz clinic) Authors: Stupac, Ion Abstract: Introducere. Endoscopia spinală unilaterală interlami-nară percutanată este o tehnică modernă minim invazivă, propusă pentru tratamentul stenozei spinale lombare, datorită traumatismului minim asupra ţesuturilor moi, pierderii reduse de sânge în intraoperator şi recuperării rapide a pacientului în activităţile cotidiene. Scop. Analiza eficacităţii tratamentului chirurgical prin prezentarea detaliată unui caz clinic cu stenoză lombară tratat, în premieră, prin procedeu endoscopic interlaminar percutanat. Material şi metode. Pacient de 65 de ani, diagnosticat cu stenoză lombară la nivelul L4-L5 pe dreapta, chist sinovial la nivelul articulaţiei L4-L5 cu radiculopatie pe dreapta, dereglări de statică şi mers. Prin abord endoscopic percutan interlaminar, s-a efectuat decompresia stenozei şi înlăturarea chistului sinovial. Scoruri folosite VAS, MacNab, ODI. Rezultate. Etapele minim invazive sub ghidaj roentgen, incizie 8mm la 1cm lateral de procesele spinoase L4-L5, dilatarea ţesuturilor, coagulare cu RF, plasma în mediu lichid cu decompresia şi înlăturarea de chist sinovial prin endoscop sub anestezia generală au cuantificat timpul operator 75min, hemoragie intraoperatorie 9±1,2ml, verticalizarea 3 ore; externarea în 2 zile, activitatea obişnuită la 7-10 zi. VAS pre/ postoperator 8/2; scor Macnab postoperator 95%; scor ODI pre/postoperator 95%/10%. Endoscopia spinală unilaterală interlaminară percutanată poate fi folosită în diverse patologii cu instrumentării de stabilizare. Concluzii. Rezultate clinice favorabile pot fi obţinute prin decompresia completă endoscopică utilizând abordul interlaminar percutanat în tratamentul stenozei spinale lombare. Endoscopia spinală unilaterală interlaminară percutanată reprezintă o alternativă eficientă chirurgiei deschise.; Introduction. Percutaneous interlaminar unilateral spinal endoscopy is a modern minim-invasive technique, that has been proposed for use in treatment of lumbar spinal stenosis as good alternative procedure, due to minor soft tissue damage, little intraoperative blood loss, and a quick return to daily life. Objective. Analysis of the efficiency of surgical treatment in a detailed presentation of a clinical case of lumbar spinal stenosis treated, using the percutaneous interlaminar endoscopic approach. Material and methods. A 65-year-old patient diagnosed with lumbar spinal stenosis at the L4-L5 level on the right side, with synovial cyst, right-sided radiculopathy, postural imbalance and gait disturbances. Percutaneous interlaminar full-endoscopic surgery was performed decompression of stenosis and removal of the synovial cyst. VAS, MacNab, ODI score performed. Results. The minimally invasive steps under fluoroscopic guidance, an 8 mm skin incision, sequential tissue dilation, RF and plasma coagulation, with decompression and removal of the synovial cyst via endoscope under general anesthesia. Duration was 75 min, intraoperative hemorrhage 10 ml. The patient was mobilized after 3 hours, discharged within 2 days, and returned to normal activity in 10 days. The pre-/postoperative VAS score was 8/2; postoperative Macnab score 95%; ODI from 95% to 10%. Percutaneous unilateral interlaminar spinal endoscopy can be utilized in various spinal pathologies, including those requiring stabilization instrumentation. Conclusion. Successful clinical outcomes can be obtained with full-endoscopic decompression using interlaminar percutaneous approach for lumbar spinal stenosis. Percutaneous interlaminar unilateral spinal endoscopy is good alternative method to open surgery with multiple benefits. Description: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32052 Title: Management diferenţial al vezicii urinare hiperactive la bărbaţi şi femei Authors: Bargan, Ina; Tabanschi, Ina; Cucu, Liuba Abstract: Introducere. Vezica urinară hiperactivă se caracterizează prin prezenţa simptomelor ITU ca urgenţă micţională, noc-turie, frecvenţă urinară diurnă, cu sau fără incontinenţă urinară imperioasă. Prevalenţa VUH la femei este mai înaltă decât la bărbaţi. Aspectele managementului terapeutic variază în funcţie de gen. Scop. Precizarea diferenţelor în abordarea terapeutică a vezicii hiperactive la bărbaţi şi femei prin analiza particularităţilor clinice, fiziopatologice şi a răspunsului la tratament. Material şi metode. Studiul de faţă este unul observaţional comparativ, axat pe analiza literaturii ştiinţifice actuale referitoare la vezica urinară hip-eractivă. Pentru colectarea datelor au fost utilizate bazele de date PubMed şi Google Scholar, fiind selectate articole publicate în perioada 2020-2025, relevante pentru subiectul investigat. Rezultate. Simptomele vezicii urinare hiperactive afectează ambele sexe aproape în mod egal: 16% la bărbaţi şi 16,9% la femei. Cea mai frecventă combinaţie de simptome raportată de ambele sexe este cea de tip mixt -micţiune, depozitare şi post-micţiune - prezentă la 24,3% dintre bărbaţi şi 26% dintre femei. Bărbaţii prezintă mai frecvent simptome ale ITU, în special nocturia, care afectează aproape 49% dintre aceştia, iar incontinenţa urinară imperioasă sau mixtă este întâlnită la 5,4%. În schimb, femeile raportează o rată mai ridicată de incontinenţă urinară de stres, care depăşeşte 13%, deşi nocturia rămâne frecventă la ambele sexe. Concluzii. Tratamentul vezicii urinare hiperactive trebuie să se bazeze pe profilul clinic complet al pacientului şi trebuie să includă aşteptările acestuia. Fiziopatologia poate diferi o abordare structurată, în etape, adaptată în funcţie de sex şi afecţiuni subiacente, ce va asigura un management optim.; Introduction. Overactive bladder is characterized by the presence of LUTS such as urgency, nocturia, and daytime urinary frequency, with or without urge incontinence. The prevalence of overactive bladder is higher in women than in men. Aspects of therapeutic management vary depending on the patient's gender. Objective. Specifying the differences in the therapeutic approach to overactive bladder in men and women by analyzing the clinical, pathophysiological characteristics and response to treatment. Material and methods. The present research is a comparative observational study focused on analyzing recent scientific literature concerning overactive bladder. Data were gathered through the PubMed and Google Scholar databases, selecting relevant articles published between period 2020 and 2025 to provide an up-to-date overview of the topic. Results. Overactive bladder symptoms affect both men and women at nearly equal rates: 16% in men and 16.9% in women. The most common symptom pattern in both sexes includes a combination of voiding, storage, and post-micturition symptoms-seen in 24.3% of men and 26% of women. Men report higher rates of lower urinary tract symptoms, especially nocturia, affecting almost 49%, while urge or mixed urinary incontinence is present in 5.4%. In contrast, women show a higher prevalence of stress urinary incontinence, reported in over 13%. However, nocturia remains common in both sexes, suggesting a comparable negative impact on sleep and quality of life. Conclusion. Treatment of overactive bladder should be based on the patient's complete clinical profile and should include the patient's expectations and preferences. The pathophysiology may differ, a structured, step-by-step approach, tailored to gender and underlying conditions, will ensure optimal management. 2025-01-01T00:00:00Z