http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/31741 2026-09-21T14:09:51Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32038 Title: Prevalența simptomelor de ochi uscat la pacienţii cu indicaţie de chirurgie a cataractei şi importanţa gestionării preoperatorii Authors: Utocichina, Ana Abstract: Introducere. Etapele intra- şi postoperatorii ale chirurgiei cataractei (CC) includ factori care perturbă stabilitatea filmului lacrimal şi duc la apariţia simptomelor sindromului de ochi uscat (SOU), principala cauză de disconfort postoperator. Totodată, majoritatea pacienţilor prezintă factori de risc pentru SOU. Scop. Studiul urmăreşte evaluarea preva-lenţei simptomelor de SOU la pacienţii programaţi pentru CC, în vederea recunoaşterii frecvenţei cazurilor de SOU nediagnosticat preoperator. Material şi metode. În studiul clinic au fost incluşi 60 de pacienţi programaţi pentru CC în Secţia Oftalmologie din cadrul SCM „Sfânta Treime” în iulie 2024. Evaluarea preoperatorie a semnelor obiective a SOU s-a realizat prin aprecierea secreţiei lacrimale prin testul Schirmer I, iar a simptomelor subiective prin efectuarea chestionarul OSDI. Rezultate. Valorile testului Schirmer I demonstrează secreţie lacrimală normală la 4 pacienţi (6.67%), deficit posibil la 12 pacienţi (20%), deficit moderat la 34 de pacienţi (56.67%) şi un deficit sever de secreţie lacrimală la 10 pacienţi (16.67%). Scorurile chestionarului OSDI relevă că: 16 pacienţi (26%) au un scor sugestiv pentru absenţa simptomelor de disconfort ocular (DO), 20 de pacienţi (33.3%) - simptome uşoare, 12 pacienţi (20%) -simptome moderate, 12 pacienţi (20%) - simptome de DO sever. Astfel, atât rezultatele testului Schirmer I în cazul a 93.3% de pacienţi, cât şi a chestionarului OSDI la 73.3% de pacienţi sunt sugestive pentru SOU. Concluzii. Rezultatele evidenţiază o prevalenţă crescută a simptomelor SOU la pacienţii programaţi pentru CC, în absenţa unui diagnostic anterior cunoscut şi subliniază importanţa evaluării şi tratamentului preoperator pentru optimizarea rezultatelor postoperatorii şi pentru o recuperare optimă.; Introduction. The intrasurgical and postoperative stages of cataract surgery include factors that disrupt tear film stability and lead to the onset of symptoms of dry eye syndrome (DES), which is the main cause of postoperative discomfort. At the same time, most patients already have risk factors for DES. Objective. This study aims to evaluate the prevalence of DES symptoms in patients scheduled for cataract surgery in order to determine how often DES goes undiagnosed preoperatively. Material and methods. The clinical study included 60 patients scheduled for cataract surgery in the Ophthalmology Department of the St. Trinity Municipal Clinical Hospital in July 2024. A preoperative assessment of Objective. signs of DES was done by evaluating tear secretion using the Schirmer I test, the subjective symptoms were assessed using the OSDI questionnaire. Results. Schirmer I test values show normal tear secretion in 4 patients (6.67%), a possible tear secretion deficiency in 12 patients (20%), moderate deficiency in 34 patients (56.67%), and severe tear secretion deficiency in 10 patients (16.67%). OSDI questionnaire scores reveal that: 16 patients (26%) have a score suggestive of no symptoms of ocular discomfort, 20 patients (33.3%) have mild symptoms, 12 patients (20%) have moderate symptoms, and 12 patients (20%) have severe ocular discomfort symptoms. Thus, the Schirmer I test and the OSDI questionnaire are both suggestive of DES in 93.3% and 73.3% of patients, respectively. Conclusion. The results highlight an increased prevalence of DES symptoms in patients scheduled for cataract surgery, in the absence of a previously known diagnosis of DES, and emphasize the importance of thorough preoperative assessment and treatment for optimizing postoperative outcomes and recovery. Description: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32046 Title: Caz clinic: polip antrochoanal cu extindere orofaringiană la copil Authors: Cosovan-Goncear, Eugenia; Bugan, Maria; Ababii, Polina; Danilov, Lucian; Maniuc, Mihail; Furculița, Daniel Abstract: Introducere. Polipii antrochoanali, formaţiuni benigne ce provin din sinusul maxilar şi se extind spre cavitatea nazală, choane şi nazofaringe, devin tot mai relevanţi în contextul creşterii incidenţei rinosinuzitelor cronice, rinitei alergice şi altor boli, necesitând o atenţie sporită la diagnostic şi tratament. Scop. Studiul particularităţilor fiziopatologice şi clinice ai polipilor antrochoanali,ai celor cu expansiune oro-faringiană, în vederea îmbunătăţirii procesului diagnostic, curativ, prezentare de caz clinic. Material şi metode. Datele clinice au fost preluate din fişa pacientului tratat la Clinica „Emilian Coţaga”, Chişinău. S-a efectuat operaţia funcţional endoscopică, evidenţiindu-se polipul antrochoanal care a fost îndepărtat împreună cu pediculul din sinusul maxilar prin utilizarea endoscoapelor 00 şi 450, urmat de revizia mucoasei şi tamponament cu Merocel. Rezultate. Pacienta în vârstă de 5 ani s-a prezentat cu obstrucţie nazală stângă, senzaţie de corp străin în gât, disfagie şi modificări ale vocii de aproximativ un an. La orofaringoscopie s-a evidenţiat o formaţiune în spatele palatului moale, deplasându-l anterior. Endoscopia nazală şi tomografia computerizată au confirmat un polip antrochoanal stâng care se extindea în orofaringe. S-a efectuat intervenţia chirurgicală funcţional endoscopică sinusală cu excizia completă a polipului, păstrând funcţiile fiziologice ale sinusului. Examenul his-topatologic a confirmat formaţiune polipoasă cu epiteliu respirator, stroma edematoasă şi infiltrat moderat. Concluzii. Acest caz ilustrează o manifestare atipică a unui polip antrochoanal cu extindere în orofaringe. Diagnosticul de predilecţie se bazează pe endoscopia nazală şi tomografia computerizată, iar tratamentul de elecţie este operaţia funcţional endoscopică şi examenul histopatologic al ţesutului prelevat.; Introduction. Antrochoanal polyps, benign formations originating from the maxillary sinus and extending in the nasal cavity and nasopharynx, are relevant in the context of the increasing incidence of chronic rhinosinusitis, allergic rhinitis and other diseases, requiring increased attention to diagnosis and treatment. Objective. Studying the pathophysiological and clinical particularities of antro-choanal polyps with oropharyngeal expansion, in order to improve the diagnostic process, clinical case presentation. Material and methods. The clinical data were taken from the patient's file treated at Emilian Cotaga Clinic, Chisinau. Functional endoscopic surgery was performed, highlighting the antrochoanal polyp which was removed together with the pedicle from the maxillary sinus using endoscopes 0o and 450, followed by mucosal revision and tamponade with Merocel. Results. Patient 5 years old boy presented with left nasal obstruction, foreign body sensation in the throat, dysphagia, and voice changes for approximately one year long. Oropharyngoscopy revealed a mass behind the soft palate, displacing it anteriorly. Nasal endoscopy and computed tomography confirmed a left antrochoanal polyp extending into the oropharynx. Functional endoscopic sinus surgery with complete excision of the polyp was performed, preserving the physiological functions of the sinus. Histo-pathological examination confirmed polypous formation with respiratory epithelium, edematous stroma and moderate infiltrate. Conclusion. This case illustrates an atypical manifestation of an antrochoanal polyp with extension in the oropharynx. The diagnosis is based on nasal endoscopy and computed tomography, and the elective treatment is functional endoscopic surgery and histopathological examination of the tissue. Description: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32047 Title: Managementul anosmiei post-COVID-19: abordări terapeutice şi rezultate clinice Authors: Bragari, Dan; Cernev, Daniela; Budu, Ana-Maria; Tibulac, Daniela; Platon, Catlina; Tulgara, Victor Abstract: Introducere. Anosmia a fost identificată ca un simptom major în infecţia cu SARS-CoV-2. În multe cazuri, aceasta se prezenta chiar înainte de simptomele respiratorii. Deşi pentru majoritatea pacienţilor, anosmia dispare în câteva săptămâni după reconvalescenta, un număr semnificativ suferă de anosmie persistenta. Scop. Anosmia post-COVID, a devenit o problemă de sănătate publică. Aici abordam mecanismele anomaliilor olfactive post-COVID, abordările terapeutice curente şi rezultatele clinice ale acestora. Material şi metode. Au fost extrase, analizate si sistematizate publicaţii relevante din bazele de date precum: PubMed si EMBASE. Toate sursele utilizate in acest articol sunt cu o vechime de până la 5 ani. S-au analizat mecanismele anosmiei post-COVID-19, abordările terapeutice, rezultate clinice, studii de caz cât si provocări şi direcţii viitoare. Rezultate. Studiile clinice recente oferă o imagine clară a eficienţei diverselor tratamente pentru anosmia post-COVID-19. Conform unui studiu publicat în The Lancet Respiratory Medicine, 10% dintre pacienţii cu anosmie post-COVID au continuat să aibă simptome persistente la 6 luni după recuperare, iar 5% dintre aceştia nu şi-au recuperat simţul olfactiv nici la un an după infecţie. Un alt studiu important realizat la Spitalul Universitar din Zurich a arătat că 40% dintre pacienţii care au urmat olfactoterapia au avut o îmbunătăţire semnificativă a simţului olfactiv la 3 luni de la iniţierea tratamentului, demonstrând importanta tratamentului timpuriu. Concluzii. Anosmia post-COVID-19 rămâne o provocare majoră pentru pacienţi şi medici. Deşi există tratamente promiţătoare, eficienţa acestora variază semnificativ de la un pacient la altul. În continuare, sunt necesare mai multe cercetări pentru a înţelege mai bine mecanismele acestei afecţiuni.; Introduction. Anosmia has been recognized as a key symptom in SARS-CoV-2 infection. it often appears even before any respiratory symptoms emerge. While most patients regain their sense of smell within a few weeks following recovery, a considerable number continue to experience persistent anosmia for a prolonged period. Objective. Post-COVID anosmia has become a public health problem. Here we address the mechanisms of post-COVID olfactory abnormalities, current therapeutic approaches and their clinical outcomes. Material and methods. Relevant publications were extracted, analyzed and systematized from databases such as: PubMed and EMBASE. All sources used in this article are up to about 5 years old. The mechanisms of post-COVID-19 anosmia, therapeutic approaches, clinical outcomes, case studies, as well as challenges and future directions were reviewed. Results. Recent clinical studies provide a clear picture of the effectiveness of various treatments for post-COVID-19 anosmia. According to a study published in The Lancet Respiratory Medicine, 10% of patients with post-COVID anosmia continued to have persistent symptoms 6 months after recovery, and 5% of them had not recovered their sense of smell even one year after infection. Another major study conducted at the University Hospital of Zurich showed that 40% of patients who underwent olfactory therapy had a significant improvement in their sense of smell 3 months after initiating treatment, demonstrating the importance of early treatment. Conclusion. Post-COVID-19 anosmia remains a major challenge for patients as well as physicians. Although promising treatments exist, their effectiveness varies significantly from one patient to another. Further research is needed to better understand the mechanisms of this condition. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32044 Title: Particularităţile tratamentului chirurgical al chistului Tornwaldt Authors: Zveaghintev, Piotr; Gagauz, Alexei Abstract: Introducere. Chistul Tornwaldt este o formaţiune chistica, localizată pe peretele posterior al nazofaringelui, care apare ca urmare a persistenţei conexiunii dintre notocord şi far-inge. A fost descrisă în 1885 de Gustav Tornwaldt, cu o incidenţă estimată de 0,2-5 %. În majoritatea cazurilor, este asimptomatic. Scop. Evaluarea eficienţei, siguranţei şi rezultatelor pe termen lung ale tratamentului chirurgical endoscopic asistat cu laser în managementul chistului Tornwaldt simptomatic. Material şi metode. În acest studiu au fost incluşi pacienţi diagnosticaţi cu chist Tornwaldt simptomatic în perioada 2014-2019, care au fost supuşi tratamentului chirurgical în cadrul instituţiei noastre. A fost efectuată o analiză retrospectivă a foilor de observaţie medicală, cu evaluarea relevanţei metodelor diagnostice şi terapeutice aplicate. Rezultate. Intervenţia a fost efectuată prin abord transnazal, sub anestezie generală, utilizând endoscop flexibil. S-au realizat evacuarea conţinutului chistic, incizia largă a capsulei, şi prelevarea biopsiei, urmate de termode-strucţia pereţilor chistului cu laser diodă (980 nm, 12 W), în regim combinat continuu-pulsatil, atât în contact, cât şi non-contact. Evoluţia postoperatorie a fost monitorizată la 1, 3, 6 şi 12 luni. Intervenţia s-a desfăşurat fără complicaţii, iar vindecarea a fost completă, fără afectarea structurilor adiacente. La controalele ulterioare nu s-au evidenţiat semne de recidivă. Respiraţia nazală a fost restabilită integral. Concluzii. Tratamentul endoscopic asistat de laser s-a dovedit a fi eficient, asigurând un risc scăzut de recidivă. Monitorizarea postoperatorie s-a considerat esenţială pentru evaluarea rezultatelor pe termen lung. În conformitate cu standardele actuale, abordul endoscopic rămâne metoda de elecţie.; Introduction. Tornwaldt cyst is a benign cystic lesion located on the posterior wall of the nasopharynx, resulting from the persistent embryological connection between the notochord and the pharynx. First described by Gustav Tornwaldt in 1885, it has an estimated incidence of 0.2-5%. In most cases, it remains asymptomatic. Objective. Comprehensive evaluation of the efficacy, safety, and long-term clinical outcomes of laser-assisted endoscopic surgical treatment in managing patients with symptomatic Tornwaldt cysts. Material and methods. Between 2014 and 2019, patients diagnosed with symptomatic Tornwaldt cysts were included in this study. All underwent surgical treatment and postoperative follow-up in our institution. A retrospective analysis of medical records was conducted, assessing the relevance of diagnostic methods and the applied therapeutic approach. Results. The intervention was performed via a transnasal approach, under general anesthesia, using a flexible endoscope. The procedure involved evacuation of the cystic content, wide capsule incision, biopsy sampling, followed by laser diode (980 nm, 12 W) thermodestruction of the cyst walls. The laser was applied in a combined continuous and pulsed mode, both in contact and non-contact technique. Postoperative follow-up was carried out at 1, 3, 6, and 12 months. The procedure was uneventful, with complete local healing and no damage to adjacent structures. No signs of recurrence were observed during follow-up. Nasal breathing was fully restored. Conclusion. Laser-assisted endoscopic treatment proved to be effective, offering a low risk of recurrence. Postoperative monitoring was essential for long-term outcome assessment. According to current otorhinolaryngological standards, the endoscopic approach remains the method of choice. Description: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova 2025-01-01T00:00:00Z