http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32987 2026-04-22T18:54:27Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33197 Title: Artrita juvenilă idiopatică și sindromul Williams – suprapunerea a două afecțiuni rare la un pacient pediatric Authors: Cepraga, Victoria; Golubenco, Elena; Iacomi, Vladimir; Foca, Silvia; Barbova, Natalia; Revenco, Ninel Abstract: Introducere: Artrita juvenilă idiopatică, forma sistemică este o afecțiune autoinflamatorie sistemică rară, ce se caracterizează prin febră, rash cutanat evanescent și artrită, în asociere cu leucocitoză și creșterea reactanților de fază acută. Sindromul Williams-Beuren este o tulburare rară ce implică o microdeleție a unor gene, având o incidență de 1/7500–1/20.000 de copii. Scopul lucrării: Prezentarea cazului clinic al unui pacient pediatric în care se determină coexistența a două afecțiuni rar întâlnite. Rezultate: Băiat, 12 ani, cu semne fenotipice de sindrom Williams, cu confirmarea diagnosticului prin determinarea deleției heterozigote la nivelul 7q11.23, se adresează primar cu acuze la dificultate de a se deplasa, artralgii inflamatorii, erupții urticariene difuze. Debutul bolii a fost inițial cu apariția erupțiilor, iar peste 1 săptămână apar artralgiile inflamatorii, cu ameliorarea manifestărilor clinice sub acțiunea tratamentului cu corticosteroizi sistemici. În dinamică reapar manifestările clinice, cu elevarea reactanților de fază acută (feritina serică 2480,30 ng/ml, fibrinogen 6,68 g/l, PCR 21,2 mcg/ml, leucocitoză 11,62 109 /L (neutrofile 78,90%, nesegmentate 10%, limfocite 15,10%), VSH 56 mm/h. După inițierea tratamentului în corespundere cu recomandările ACR 2021, s-a notat atât dispariția febrei, artalgiilor, erupțiilor, cât și paraclinic diminuarea valorilor feritinei (369,30 ng/ml), vitezei de sedimentare a hematiilor (20 mm/h), proteinei C reactive. Copilul rămâne în supraveghere pentru diagnostic și excluderea unui sindrom autoinflamator (FMF). Concluzie: Abordarea diagnostică și managementul terapeutic al pacienților cu sindroame genetice în asociere cu alte afecțiuni, necesită a fi individualizate, având în vedere complexitatea simptomelor și a interacțiunilor dintre diverse sisteme de organe implicate.; Introduction: Systemic idiopathic juvenile arthritis is a rare systemic autoinflammatory condition characterized by fever, evanescent skin rash, and arthritis, in association with leukocytosis and increased acute-phase reactants. Williams-Beuren syndrome is a rare disorder involving a microdeletion of certain genes, with an incidence of 1 in 7,500 to 1 in 20,000 children. Purpose of the paper: We present the clinical case of a pediatric patient in whom the coexistence of two rare conditions is identified. Results: A 12-year-old boy with phenotypic signs of Williams syndrome, confirmed by the detection of a heterozygous deletion at 7q11.23, presented primarily with complaints of difficulty walking, inflammatory arthralgia, and diffuse urticarial rashes. The onset of the disease began initially with the appearance of rashes, followed by the development of inflammatory arthralgia one week later, with clinical manifestations improving under systemic corticosteroid treatment. Over time, clinical manifestations reappeared, along with elevated acute-phase reactants (serum ferritin 2480.30 ng/ml, fibrinogen 6.68 g/l, CRP 21.2 mcg/ml, leukocytosis 11.62 x 10^9/L (neutrophils 78.90%, bands 10%, lymphocytes 15.10%), ESR 56 mm/h). After initiating treatment according to the ACR 2021 recommendations, the fever, arthralgia, and rashes disappeared, and paraclinically, ferritin levels (369.30 ng/ml), erythrocyte sedimentation rate (20 mm/h), and C-reactive protein decreased. The child remains under supervision for diagnosis and the exclusion of an autoinflammatory syndrome (FMF). Conclusion: The diagnostic approach and therapeutic management of patients with genetic syndromes associated with other conditions need to be individualized, considering the complexity of symptoms and the interactions between the various organ systems involved. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33196 Title: Sindromul Dravet la copii, caz clinic Authors: Constantin, Olga; Calcîi, Cornelia; Calistru, Iulia; Capestru, Elena; Istratuc, Irina; Hadjiu, Svetlana Abstract: Introducere: Sindromul Dravet (SD) este o encefalopatie epileptică și de dezvoltare cu debut infantil, caracterizată printr-o evoluție polimorfă a convulsiilor și rezistență la medicația antiepileptică. Scopul: Evaluarea profilului clinic și electroencefalografic (EEG) evolutiv al unui copil diagnosticat cu SD. Material și metode: A fost examinat cazul unui copil diagnosticat cu SD prin prisma manifestărilor clinice, EEG și testarea genetică. Am determinat vârsta de debut al unor anomalii clinice și EEG și procentul de anomalii raportate la diferite intervale de vârstă. Rezultate: Date despre evoluția bolii: copilul cu vârstă de 12 ani, primar – a dezvoltat accese convulsive focale hemiclonice începând cu vârsta de 3 luni, pe fondal somatic sănătos, în contextul unui puseu febril. Ulterior crizele s-au agravat, de la focale la tonico-clonice generalizate asociate cu status epileptic și eșec la terapiile anticonvulsivante. Inițial, traseul EEG s-a apreciat cu aspect normal. Peste 3-4 luni de la debutul acceselor s-a înregistrat activitate delta în exces pe fondal de lentoare a traseului EEG. Modificările epileptiforme cu activitate de vârfuri au apărut pe traseul EEG doar peste un an de la debutul acceselor epileptice, iar activitatea epileptiformă a fost foarte evidentă doar după vârsta de 2 ani. Evaluarea genetică – defect în gena SCN1A. Concluzii: SD debutează de la vârsta de sugar, deseori în context febril, inițial crizele epileptice sunt focale, ulterior se generalizează, iar traseul EEG (la etape precoce) nu este informativ pentru diagnosticarea bolii. Modificările epileptogene pe traseul EEG apar doar peste 1-2 ani de la debutul bolii, iar în perioada intermediară traseul va fi normal, ulterior, peste 3-4 luni se va asocia activitate delta pe un fondal lent de bază.; Introduction: Dravet syndrome (DS) is a childhood-onset epileptic and developmental encephalopathy characterized by a polymorphic course of seizures and resistance to antiepileptic medication. Aim: To evaluate the clinical and developmental electroencephalographic (EEG) profile of a child diagnosed with DS. Material and Methods: The case of a child diagnosed with DS was examined by clinical, EEG and genetic testing. We determined the age of onset of some clinical and EEG abnormalities and the percentage of abnormalities reported at different age ranges. Results: Information about the course of the disease: 12-year-old primary child - developed focal hemiclonic seizures starting at the age of 3 months, against a healthy somatic background, in the context of a febrile seizure. Subsequently the seizures worsened from focal to generalized tonic-clonic associated with Status epilepticus and failure to anticonvulsant therapies. Initially, the EEG was normal. Over 3-4 months after the onset of seizures, excessive delta activity was recorded against a background of slowing of the EEG pattern. Epileptiform changes with spiking activity appeared on the EEG pattern only more than a year after the onset of seizures, and epileptiform activity was very evident only after the age of 2 years. Genetic evaluation - defect in the SCN1A gene. Conclusions: SD starts from infancy, often in a febrile context, initially the epileptic seizures are focal, later they become generalized, and the EEG pattern is not informative (in early stages) for the diagnosis of the disease. Epileptogenic changes on the EEG pattern occur only 1-2 years after the onset of the disease, and in the intermediate period the pattern will be normal, then 3-4 months later it will be associated with delta activity on a slow baseline background. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33193 Title: FIRES – encefalopatie epileptică și de dezvoltare asociată infecției febrile la copii Authors: Calistru, Iulia; Calcîi, Cornelia; Capestru, Elena; Istratuc, Irina; Constantin, Olga; Sprîncean, Mariana; Hadjiu, Svetlana Abstract: Introducere. Sindromul epileptic asociat infecției febrile (FIRES) este o encefalopatie epileptică și de dezvoltare (EED) severă și extrem de rar întâlnită, având o etiologie necunoscută, fiind ireversibil și incurabil. Obiective. Scopul propus este de a oferi o actualizare cu privire la spectrul clinic și opțiunile terapeutice pentru înțelegerea, evaluarea și gestionarea actuală a FIRES. Material și metode. S-a efectuat o căutare pentru „FIRES” în bazele de date PubMed, Cochrane și Wiley Online Library, fiind analizate 12 studii clinice retrospective și serii de cazuri, care au inclus 326 de pacienți, examinați prin studiul lichidului cefalorahidian (LCR), electroencefalografie (EEG) și imagistica prin rezonanța magnetică cerebrală (IRM). Rezultate. Studiile sugerează că FIRES este una dintre cele mai severe EED, care se caracterizează printr-o infecție febrilă nespecifică cu câteva zile înainte de apariția statusului epileptic superrefractar (SRSE), urmată de epilepsie refractară și morbiditate ridicată la copiii și adulții tineri anterior sănătoși. Se recomandă EEG continuu, observații tipice fiind încetinirea globală și descărcările focale cu predilecție frontotemporală bilaterală (100%), adesea schimbând emisferele în câteva secunde (58%). Constatările normale atât în LCR, cât și la IRM cerebral, în pofida statusului epileptic, sunt sugestive pentru FIRES. Consecințele sunt severe, incluzând recurența crizelor în câteva ore sau zile (100%), evoluția spre SRSE și atrofia globală a creierului (87%). Cel mai eficient tratament empiric include agenții inductori ai acidului gamma-aminobutiric (GABA) (fenobarbital, benzodiazepine), inductori ai acidozei (sultiam) și inductori ai cetozei (dietă cetogenă). Concluzii. FIRES este o patologie rară cu etiologie necunoscută, care apare brusc cu crize recurente după o boală febrilă ușoară la copiii de vârstă școlară. Crizele din FIRES sunt rezistente la tratament, prognosticul este nefavorabil, iar majoritatea copiilor rămân cu dizabilități cognitive semnificative și epilepsie refractară.; Introduction. Febrile infection-related epilepsy syndrome (FIRES) is a severe and extremely rare developmental and epileptic encephalopathy (DEE) with an unknown etiology, characterized as irreversible and incurable. Objectives. The aim of this study is to provide an update on the clinical spectrum and therapeutic options for the current understanding, evaluation, and management of FIRES. Material and Methods. A search for „FIRES” was conducted in the PubMed, Cochrane, and Wiley Online Library databases, analyzing 12 retrospective clinical studies and case series, including 326 patients. The evaluation included cerebrospinal fluid (CSF) analysis, electroencephalography (EEG), and brain magnetic resonance imaging (MRI). Results. Studies suggest that FIRES is one of the most severe DEE, characterized by a nonspecific febrile infection occurring a few days before the onset of super-refractory status epilepticus (SRSE), followed by refractory epilepsy and high morbidity in previously healthy children and young adults. Continuous EEG monitoring is recommended, with typical findings including global slowing and bilateral frontotemporal focal discharges (100%), often shifting between hemispheres within seconds (58%). Normal findings in both CSF and brain MRI, despite ongoing status epilepticus, are suggestive of FIRES. The consequences are severe, including seizure recurrence within hours or days (100%), progression to SRSE, and global brain atrophy (87%). The most effective empirical treatment includes: gamma-aminobutyric acid (GABA) modulators (phenobarbital, benzodiazepines), acidosis-inducing agents (sulthiame), ketosis-inducing therapy (ketogenic diet). Conclusions. FIRES is a rare disorder with an unknown etiology, presenting suddenly with recurrent seizures following a mild febrile illness in school-aged children. Seizures in FIRES are treatment-resistant, the prognosis is poor, and most children develop significant cognitive disabilities and refractory epilepsy. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33192 Title: Un caz de epilepsie genetică (mutația CDKL5) Authors: Istratuc, Irina; Calcîi, Cornelia; Capestru, Elena; Sprîncean, Mariana; Hadjiu, Svetlana Abstract: Introducere. Epilepsia cauzată de deficit de CDKL5 se caracterizează prin convulsii care încep în copilărie, urmate de întârzieri semnificative în multe aspecte ale dezvoltării. Crizele în tulburarea de deficit de CDKL5 încep de obicei în primele 3 luni de viață și pot apărea încă din prima săptămână după naștere. Tipurile de convulsii se schimbă odată cu vârsta și pot urma un model previzibil. Cele mai frecvente tipuri de crize sunt: tonico-clonice generalizate, tonice și spasme epileptice. Scopul lucrării: elucidarea manifestărilor clinice și paraclinice ale epilepsiei prin mutația genei CDKL5 prin prizma unui caz clinic pediatric. Material și metode: un copil cu vârsta de 2 ani s-a prezentat cu spasme epileptice și a fost spitalizat în Secția de neurologie a IMSP IMC (examen neurologic, electroencefalografic – EEG și molecular-genetic). Rezultate: prezența spasmelor epileptice cu durata seriei 2-3 minute și retard psiho-motor sever. La vârsta de 4 a luni au apărut accese tonice focale, ulterior spasme epileptice. Obiectiv: tonusul muscular – hipotonie difuză, ROT – hipoactive, fotoreacția păstrată D=S, nu fixează privirea, nu urmărește. La EEG – hipsaritmie modificată. Testare molecular-genetică (secvențierea întregului exom): mutația CDKL5, Xp22.13. Diagnostic: Boală epileptică prin mutația genei CDKL5. Encefalopatie epileptică și de dezvoltare (EDE). În plan de tratament: corticoterapie, asocieri de antiepileptice. Un tratament modern – ganaxolon. Concluzii: deficiența CDKL5 reprezintă o cauză rară, comună a epilepsiilor, asociate cu EDE la copii. Cercetarea cauzelor genetice ale EDE ne permite să înțelegem mai clar cauzele acestei boli, care duce la dizabilitate neuromotorie, în plus, să continuăm căutarea și dezvoltarea unor terapii țintite care să amelioreze calitatea vieții acestor pacienți.; Introduction: Epilepsy caused by CDKL5 deficiency is typically manifested by early onset seizures (usually during the first 3 months of life) of various phenotypes (epileptic spasm, tonic or tonic-clonic) that change with age following a predictable pattern and subsequently associate to neurodevelopmental delay. The purpose of the paper is to clarify the clinical and paraclinical manifestations of epilepsy due to the CDKL5 gene mutation through the lens of a pediatric clinical case. Materials and Methods: A 2-year-old pediatric patient, known for focal tonic seizures since the age of 4 months, was admitted at the Institute of Mother and Child, Chișinău, Republic of Moldova for specialized neurologic assessment in the context of new onset epileptic spasm. Results: At presentation, series of 2-3 minutes long epileptic spasms and neurocognitive delay were observed. The neurological examination: preserved pupillary reflexes, absence of gaze fixation and pursuit, diffuse hypotonia, hyporeflexia. EEG monitoring registered modified hypsarrhythmia. Upon whole exome sequencing CDKL5 mutation (Xp22.13) was identified. Thus, was established the diagnostic: Genetic epilepsy due to CDKL5 gene mutation. Epileptic encephalopathy and developmental delay (EED). The management approach: corticosteroids; combined antiepileptic drugs. Lack of clinical improvement due to pharmacoresistant seizures. The patient was recommended target therapy with ganaxolon – unavailable in Moldova. Conclusions: CDKL5 deficiency is a rare but common cause of epilepsy associated with EED in children. Investigating the genetics behind EED allows a better understanding the disease, enabling continuous research and development of efficacious targeted therapies to improve clinical outcomes and quality of life. 2025-01-01T00:00:00Z