http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/31548 Tue, 21 Jul 2026 09:33:58 GMT 2026-07-21T09:33:58Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32047 Title: Managementul anosmiei post-COVID-19: abordări terapeutice şi rezultate clinice Authors: Bragari, Dan; Cernev, Daniela; Budu, Ana-Maria; Tibulac, Daniela; Platon, Catlina; Tulgara, Victor Abstract: Introducere. Anosmia a fost identificată ca un simptom major în infecţia cu SARS-CoV-2. În multe cazuri, aceasta se prezenta chiar înainte de simptomele respiratorii. Deşi pentru majoritatea pacienţilor, anosmia dispare în câteva săptămâni după reconvalescenta, un număr semnificativ suferă de anosmie persistenta. Scop. Anosmia post-COVID, a devenit o problemă de sănătate publică. Aici abordam mecanismele anomaliilor olfactive post-COVID, abordările terapeutice curente şi rezultatele clinice ale acestora. Material şi metode. Au fost extrase, analizate si sistematizate publicaţii relevante din bazele de date precum: PubMed si EMBASE. Toate sursele utilizate in acest articol sunt cu o vechime de până la 5 ani. S-au analizat mecanismele anosmiei post-COVID-19, abordările terapeutice, rezultate clinice, studii de caz cât si provocări şi direcţii viitoare. Rezultate. Studiile clinice recente oferă o imagine clară a eficienţei diverselor tratamente pentru anosmia post-COVID-19. Conform unui studiu publicat în The Lancet Respiratory Medicine, 10% dintre pacienţii cu anosmie post-COVID au continuat să aibă simptome persistente la 6 luni după recuperare, iar 5% dintre aceştia nu şi-au recuperat simţul olfactiv nici la un an după infecţie. Un alt studiu important realizat la Spitalul Universitar din Zurich a arătat că 40% dintre pacienţii care au urmat olfactoterapia au avut o îmbunătăţire semnificativă a simţului olfactiv la 3 luni de la iniţierea tratamentului, demonstrând importanta tratamentului timpuriu. Concluzii. Anosmia post-COVID-19 rămâne o provocare majoră pentru pacienţi şi medici. Deşi există tratamente promiţătoare, eficienţa acestora variază semnificativ de la un pacient la altul. În continuare, sunt necesare mai multe cercetări pentru a înţelege mai bine mecanismele acestei afecţiuni.; Introduction. Anosmia has been recognized as a key symptom in SARS-CoV-2 infection. it often appears even before any respiratory symptoms emerge. While most patients regain their sense of smell within a few weeks following recovery, a considerable number continue to experience persistent anosmia for a prolonged period. Objective. Post-COVID anosmia has become a public health problem. Here we address the mechanisms of post-COVID olfactory abnormalities, current therapeutic approaches and their clinical outcomes. Material and methods. Relevant publications were extracted, analyzed and systematized from databases such as: PubMed and EMBASE. All sources used in this article are up to about 5 years old. The mechanisms of post-COVID-19 anosmia, therapeutic approaches, clinical outcomes, case studies, as well as challenges and future directions were reviewed. Results. Recent clinical studies provide a clear picture of the effectiveness of various treatments for post-COVID-19 anosmia. According to a study published in The Lancet Respiratory Medicine, 10% of patients with post-COVID anosmia continued to have persistent symptoms 6 months after recovery, and 5% of them had not recovered their sense of smell even one year after infection. Another major study conducted at the University Hospital of Zurich showed that 40% of patients who underwent olfactory therapy had a significant improvement in their sense of smell 3 months after initiating treatment, demonstrating the importance of early treatment. Conclusion. Post-COVID-19 anosmia remains a major challenge for patients as well as physicians. Although promising treatments exist, their effectiveness varies significantly from one patient to another. Further research is needed to better understand the mechanisms of this condition. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32047 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32048 Title: Menopauza şi disfuncţia urogenitală: de la fiziopatologie la intervenţie clinică eficientă Authors: Murea, Marinela; Tarlev, Liuba Abstract: Introducere. În perioada de premenopauză, hipoestroge-nemia determină modificări structurale şi funcţionale ale sistemului urogenital. Una dintre cele mai frecvente leziuni ale uretrei feminine întâlnite în această perioadă este carunculul uretral, hipoestrogenemia fiind factorul de risc principal în patogeneza acestuia. Scop. Studierea efectelor hipoestrogenemiei asupra sistemului urogenital la femeile aflate în perioada de menopauză şi condiţiile de dezvoltare a carunculului uretral în această perioadă. Material şi metode. Studiul retrospectiv a inclus 72 de femei, diagnosticate cu caruncul uretral si internate în secţia de Urologie a SCR,Timofei Moşneaga” în perioada 2023 - 2025. S-au analizat fişele medicale, examenul clinic şi histopatologic, s-au comparat rezultatele în dependenţă de perioada premenopau-zală şi postmenopauzală. Rezultate. Hipoestrogenemia din menopauză favorizează modificări atrofice ale epiteliului urogenital, contribuind la apariţia carunculului uretral prin subţierea mucoasei, fragilitate vasculară şi inflamaţie cronică. Vârsta medie a pacientelor incluse în studiu a fost de 63 ani. Conform examenului histologic, 86,1% dintre femeile aflate în menopauză au prezentat caruncul uretral, iar 11,1% ţesut fibroconjunctiv. Două paciente aflate în premenopauză aveau doar ţesut conjunctiv, confirmând efectul protector al estrogenilor. Simptomele întâlnite au fost: disurie 52,7%, durere perineală 15%, dispareunie 7,7%, hematurie 7,5%, 17,02% au fost asimptomatice. Concluzii. Deficitul estrogenic asociat perioade de menopauză reprezintă un factor principal în patogeneza leziunilor uretrale benigne, precum carunculul uretral. Evaluarea histopatologică rămâne crucială pentru diagnostic, iar restabilirea echilibrului hormonal poate influenţa pozitiv evoluţia clinică.; Introduction. During the premenopausal period, hy-poestrogenism leads to structural and functional changes in the urogenital system. One of the most common lesions of the female urethra observed during this time is the urethral caruncle, with hypoestrogenism being the main risk factor in its pathogenesis. Objective. To investigate the effects of hypoestrogenism on the urogenital system in menopausal women and the conditions that favor the development of urethral caruncle during this period. Material and methods. The study included 72 women diagnosed with urethral caruncle, hospitalized in the Urology Department of Timofei Mosneaga RCH between 2023-2025. A retrospective analysis of medical records, symptomatology, clinical and histo-pathological data was performed, with comparison between premenopausal and postmenopausal patients. Results. Menopausal hypoestrogenism promotes atrophic changes in the urogenital epithelium, contributing to the development of urethral caruncle through mucosal thinning, vascular fragility, and chronic inflammation. The mean age of the patients included in the study was 63 years. According to histological examination, 86.1% of postmenopausal women presented with urethral caruncle, and 11.1% had fibrous connective tissue. Two premenopausal patients showed only connective tissue, supporting the protective role of estrogens. Reported symptoms included: dysuria 52.7%, perineal pain 15%, dyspareunia 7.7%, hematuria 7.5%, while 17.02% were asymptomatic. Conclusion. Estrogen deficiency during the menopausal period represents a key factor in the pathogenesis of benign urethral lesions, such as the urethral caruncle. Histopathological evaluation remains crucial for accurate diagnosis, and restoring hormonal balance may positively impact clinical outcomes. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32048 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32050 Title: Consideraţii anestezice în stentarea arterelor carotide Authors: Mindrigan, Eugeniu; Lupu, Gheorghe; Galearschi, Vasile Abstract: Introducere. Prevalenţa afectării aterosclerotice a arterelor carotide este 15-25%. Revascularizarea arterelor carotide afectate reduce incidenţa accidentului vascular cerebral (AVC) în 47%. Anestezia e crucială în menţinerea stabilităţii hemodinamice şi monitorizării stării neurologice în timpul procedurii. Scop. Prezentarea tehnicilor de gestionare a anesteziei efectuate în timpul intervenţiilor carotidiene percutanate. Abordarea multidisciplinară a metodelor de anestezie locală şi sistemică. Material şi metode. Pacienţii cu stenoză carotidiană aterosclerotică, supuşi intervenţiilor carotidiene percutanate prin dilatarea balonului şi amplasarea de stenturi au inclus: abordul comun al arterei femurale, sedare cu anestezice, heparinizare şi controlul fluxului de oxigen. Sedarea profundă este evitată din cauza eventualelor complicaţii neurologice. Rezultate. Analiza prospectivă a 40 pacienţi cu afectare aterosclerotică ale arterelor carotide abordaţi prin intervenţii carotidiene percutanate relevă că anesteticul preferabil local a fost Lidocaina, iar cel general - Metazolamul, din considerentele că pacientul poate coopera cu medicul şi este redus disconfortul, frica, anxietatea în timpul procedurii. Sedarea profundă este evitată pentru a face posibilă evaluarea neurologică în diferite etape ale procedurii chirurgicale şi protejarea creierului de AVC, ischemie cerebrală tranzitorie embolii şi depresie respiratorie. Postoperator evaluăm indicii vitali, statutul cardiologic şi neurologic. Concluzii. La pacienţii cu afectarea ateroscle-rotică a arterelor carotide, prin intervenţii carotidiene per-cutanate, un rol crucial se atribuie anesteziei cu medicaţie corectă a pacientului pentru menţinerea stabilităţii hemodi-namice, monitorizarea stării neurologice cu un efect benefic de prognostic.; Introduction. The atherosclerotic carotid artery disease' (ACAD) prevalence is 15-25%. The revascularization of an affected carotid arteries reduces the incidence of stroke by 47%. Anesthesia is crucial for maintaining hemodynamic stability and monitoring neurological status during the procedure in AC stenting. Objective. To present anesthesia management techniques performed during percutaneous stenting of carotid artery. Multidisciplinary approach to local and systemic anesthesia methods. Material and methods. The treatment of patients with atherosclerotic carotid stenosis, undergoing percutaneous carotid interventions by balloon dilation and stent placement, has included: common femoral artery approach, anesthetic sedation, heparinization, and oxygen flow control. Deep sedation is avoided due to possible neurological complications. Results. Prospective analysis of 40 patients with ACAD, treated by percutaneous carotid interventions, reveals that the preferable local anesthetic was Lidocaine, and the general anesthetic - Methazolam, considering that the patient could cooperate with the doctor and the reduction of discomfort, fear, anxiety during the procedure. Deep sedation is avoided for the possibility of neurological evaluation at different stages of the surgical procedure and to protect the brain from stroke, transient cerebral ischemia, embolism and respiratory depression. Postoperatively, we evaluate vital signs, cardiological and neurological status. Conclusion. At atherosclerotic carotid artery disease' patients, a crucial role during percutaneous carotid interventions, is attributed to anesthesia with the correct patient medication. It is favorable for hemodynamic stability maintenance, neurological status monitoring with a beneficial prognostic effect. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32050 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32060 Title: Managementul nefrolitiazei în contextul malformaţiilor renale congenitale: rolul nefrolitotomiei percutanate Authors: Mîțu, Alexandru; Murea, Marinela; Tataru, Constantin Abstract: Introducere. Urolitiaza în malformaţiile renale implică dificultăţi terapeutice legate de poziţia anormală a rinichiului, drenajul urinar deficitar şi structura modificată a sistemului pielocaliceal. Nefrolitotomia percutanată este o opţiune minim invazivă frecvent utilizată în tratamentul calculilor voluminoşi. Scop. Scopul acestui studiu retrospectiv a fost evaluarea eficienţei şi siguranţei nefrolitotomiei per-cutanate în tratamentul urolitiazei la pacienţi cu malformaţii congenitale renale. Material şi metode. Studiu realizat pe 27 de pacienţi cu urolitiază şi malformaţii congenitale, internaţi în secţia de urologie a SCR „Timofei Moşneaga” între 2019 şi 2024, S-au analizat: vârsta, sexul, localizarea, dimensiunea şi densitatea calculilor, tipul malformaţiei şi durata intervenţiei. Analiza statistică a fost efectuată cu Microsoft Excel. Rezultate. Nefrolitotomia percutanată a fost efectuată în 40,7% dintre pacienţi cu malformaţii congenitale renale. În majoritatea cazurilor, s-a intervenit asupra calculilor coraliformi sau de dimensiuni mari, cu localizare în bazinet sau în sistem pielocaliceal malformat. S-a obţinut o rată de stone-free de 86%, confirmată imagistic. Dimensiunea medie a calculilor a fost de 28,4 mm, iar densitatea a depăşit 1000 UH. Durata medie a intervenţiei a fost de 125 ± 46,8 minute. În toate cazurile s-a montat stent ureteral tip JJ. Complicaţiile postoperatorii au fost uşoare (Clavien MI). Reintervenţia a fost necesară în 7,4% din cazuri. Concluzii. Conform studiului, eficienţa nefrolitotomiei percutanate în tratamentul litiazei renale în malformaţii congenitale a fost demonstrată. Procedura s-a dovedit a fi sigură şi eficientă, cu rată înaltă de stone-free a calculilor şi incidenţă scăzută a complicaţiilor postoperatorii.; Introduction. Urolithiasis associated with renal malformations posed therapeutic difficulties due to abnormal kidney position, poor urinary drainage, and altered pelvicalyceal anatomy. Percutaneous nephrolithotomy was a minimally invasive therapeutic option frequently used for large or staghorn calculi. Objective. The aim of this retrospective study was to evaluate the safety and effectiveness of percutaneous nephrolithotomy in treating urolithiasis in patients with congenital renal malformations. Material and methods. The study was conducted on 27 patients with urolithiasis and congenital malformations, hospitalized in the Urology Department of Timofei Mosneaga RCH between 2019 and 2024. The following parameters were analyzed: age, sex, stone location, size and density, malformation type, and operative time. Statistical analysis was performed using Microsoft Excel. Results. Percutaneous nephrolithotomy was performed in 40.7% of patients diagnosed with congenital renal anomalies. Most cases involved large or staghorn calculi located in pelvic kidneys or anatomically distorted collecting systems. A postoperative stone-free rate of 86% was achieved and confirmed via CT scan at follow-up. The average stone size was 28.4 mm, with a mean density exceeding 1000 HU. The procedure lasted an average of 125 ± 46.8 minutes. JJ ureteral stents were placed in all cases for drainage and to prevent obstruction. Postoperative complications were minor (Clavien grades I-II), and 7.4% of patients required reintervention. Conclusion. According to the study, the effectiveness of percutaneous nephrolithotomy in the treatment of renal lithiasis in congenital malformations was demonstrated. The procedure proved to be safe and effective, with a high stone-free rate and a low incidence of postoperative complications. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/32060 2025-01-01T00:00:00Z