http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33200 Fri, 15 May 2026 10:07:09 GMT 2026-05-15T10:07:09Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33307 Title: Factori care influențează succesul rezecției apicale – review literar Authors: Russoi, Evelina; Mostovei, Andrei Abstract: Introducere: Rezecția apicală reprezintă o procedură chirurgicală utilizată în managementul leziunilor periapicale extinse care nu pot fi soluționate prin tratament endodontic convențional. Dezvoltarea microchirurgiei endodontice și introducerea materialelor moderne de obturație retrogradă au influențat semnificativ prognosticul acestei intervenții. Cu toate acestea, succesul rămâne influențat de o multitudine de factori. Scopul lucrării. Identificarea și analizarea principalelor categorii de factori care influențează succesul rezecției apicale. Material și metode: S-a realizat o sinteză narativă a 20 articole științifice selectate din baza de date PubMed, ScienceDirect și Google Scholar, incluzând studii clinice, meta-analize și review-uri sistematice publicate în ultimi 15 ani. Articolele care au raportat rata de succes a rezecției apicale și factori asociați acesteia au fost analizate comparativ. Factorii identificați au fost grupați în cinci categorii: tehnica chirurgicală utilizată, experiența clinicianului, tipului materialului de obturare retrogradă, factori biologici și factori asociați tratamentului endodontic inițial. Rezultate: Literatura analizată evidențiază că utilizarea tehnicilor moderne de microchirurgie, incluzând microscopul operator și prepararea retrogradă cu ultrasunet, prezintă rată de succes mai mare comparativ cu tehnicile tradiționale. Experiența operatorului este raportată ca factor independent, studiile indicând rezultate superioare atunci când intervenția este realizată de specialiști cu pregătire și experiență în microchirurgia endodontică. Materialele bioceramice, în special MTA, demonstrează performanțe clinice superioare comparativ cu materialele utilizate în tehnica tradițională. Factorii biologici, precum dimensiunea leziunii periapicale, statutul parodontal precum și calitatea tratamentului endodontic anterior, pot influența prognosticul final. Concluzii: Aplicarea principilor microchirurgiei moderne crește rata de succes a intervenției chirurgicale.; Background. Apical resection is a surgical procedure employed in the management of extensive periapical lesions that cannot be resolved through conventional endodontic treatment. The advancement of endodontic microsurgery and the introduction of modern retrograde filling materials have significantly improved the prognosis of this intervention. Nevertheless, the outcome remains influenced by multiple factors. Objective of the study. To identify and analyze the main categories of factors influencing the success of apical resection. Material and methods: A narrative synthesis of 20 scientific articles was conducted, selected from the PubMed, ScienceDirect, and Google Scholar databases. The review included clinical studies, meta-analyses, and systematic reviews published within the last 15 years. Articles reporting the success rate of apical resection and the factors associated with it were comparatively analyzed. The identified factors were grouped into five categories: the surgical technique employed, clinician experience, the type of retrograde filling material used, biological factors, and factors related to the initial endodontic treatment. Results: The analyzed literature highlights that the use of modern microsurgical techniques, including the operating microscope and ultrasonic retrograde preparation, is associated with higher success rates compared to traditional techniques. Operator experience is reported as an independent factor, with studies indicating superior outcomes when the procedure is performed by specialists trained and experienced in endodontic microsurgery. Bioceramic materials, particularly mineral trioxide aggregate (MTA), demonstrate superior clinical performance compared to materials used in conventional techniques. Biological factors, such as the size of the periapical lesion, periodontal status, and the quality of the previous endodontic treatment, may also influence the final prognosis. Conclusions: The application of modern microsurgical principles increases the success rate of the surgical intervention. Thu, 01 Jan 2026 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33307 2026-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33306 Title: Tulburările de dezvoltare ale cavității nazale la copiii cu despicături unilaterale totale Authors: Rotaru, Corina; Railean, Silvia Abstract: Introducere: Despicăturile labio-maxilo-palatine unilaterale totale reprezintă una dintre cele mai frecvente malformații congenitale, caracterizate prin lipsa continuității buzei superioare, palatului, apofizei alveolare și planșeului nazal. În pofida progreselor în chirurgia reconstructivă, s-a constatat că, după intervențiile chirurgicale primare, persistă dereglări funcționale la nivelul cavității nazale. Scopul lucrării: Evaluarea tulburărilor funcționale ale cavității nazale a copiilor cu despicături totale. Material și metode: Pentru aprecierea problemelor abordate la nivel mondial au fost analizate 10 articole colectate din PubMed - 6 articole; Google Scholar - 4 articole. Au fost examinați radiografic șase pacienți cu vârsta de 14-16 ani, care au fost reabilitați chirurgical în copilărie după protocolul existent în departamentul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Pediatrică, Ion Lupan 2004. Radiografiile au fost efectuate în poziție axială. Volumul cavității nazale s-a apreciat prin măsurări liniare, care a inclus lungimile verticale și orizontale în punctele extreme. Rezultate: Rezultatele au demonstrat diminuarea volumului cavității nazale pe partea afectată cu 30-40% și scăderea ariei minime transversale până la 0,31 cm2 , comparativ cu 0,52 cm2 pe partea sănătoasă. Distribuția fluxului aerian a fost asimetrică - 39,3%, debitul aerian de 1,27 l/min pe partea despicăturii și 60,7% pe partea neafectată. Rezultatele morfometrice pun în evidență diferențe în lungimile punctelor extreme pe linia orizontală, care au fost de 0,8 cm și 0,3 cm pe partea afectată, comparativ cu 1,1 cm și 0,9 cm cu cea sănătoasă, în timp ce dimensiunea verticală a fost comună, de 3,2 cm. Volumul cavității nazale a fost de 0,36 cm² pe partea afectată și de 2,2 cm² pe partea neafectată, cu un volum total de 2,72 cm². Concluzii: Cavitatea nazală pe partea afectată este de două ori mai mică în plan morfologic în comparație cu parte neafectată, manifestându-se prin respirație îngreunată sau lipsa repirației pe partea afectată.; Background. Complete unilateral cleft lip and palate is one of the most common congenital craniofacial malformations, characterized by discontinuity of the upper lip, palate, alveolar process, and nasal floor. Despite significant advances in reconstructive surgery, functional alterations of the nasal cavity may persist after primary surgical correction. Objective of the study: To evaluate functional alterations of the nasal cavity in children with complete cleft lip and palate. Material and Methods: Ten scientific articles were analyzed to assess the current global perspective on this issue PubMed – 6 articles; Google Scholar – 4 articles. Radiographic evaluation was performed in six patients aged 14–16 years with complete cleft lip and palate who had undergone surgical rehabilitation in early childhood according to the protocol used in the Department of Pediatric Oral and Maxillofacial Surgery, Ion Lupan protocol, 2004. Radiographs were obtained in axial projection. Nasal cavity volume was evaluated through linear measurements, including vertical and horizontal dimensions at the extreme points. Results: The findings demonstrated a reduction of nasal cavity volume on the affected side by approximately 30–40%, along with a decrease in the minimal cross-sectional area to 0.31 cm² compared with 0.52 cm² on the unaffected side. Airflow distribution was asymmetric, with 39.3% and an airflow rate of 1.27 L/min on the cleft side and 60.7% on the unaffected side. Morphometric measurements revealed differences in horizontal dimensions between the two sides, while the vertical dimension remained similar 3.2 cm. The nasal cavity volume measured 0.36 cm² on the affected side and 2.2 cm² on the unaffected side. Conclusions: The nasal cavity on the affected side is significantly smaller than on the unaffected side, which may contribute to impaired nasal airflow and respiratory dysfunction. Thu, 01 Jan 2026 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33306 2026-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33305 Title: Asocierea subscalelor indicelui Helkimo cu pragul algic de presiune la pacienții adulți cu dereglări temporomandibulare Authors: Carabanov, Sabina; Bordeniuc, Gheorghe; Fala, Valeriu Abstract: Introducere. Dereglările temporomandibulare (DTM) sunt afecțiuni asociate cu durere și limitarea funcției mandibulare. Indicele Helkimo este utilizat pe larg pentru evaluarea severității DTM, însă pentru aprecierea integrală a DTM ar fi utilă corelarea indicilor funcționali cu metode noi de cuantificare a sensibilității algice. Astfel, în ultimii ani, dintre testele cantitativ-senzoriale se remarcă evaluarea sensibilității algice mecanice prin algometrie. Scopul lucrării. Evaluarea severității DTM prin indicele Helkimo și analiza asocierii dintre subscalele acestuia și indicii algometrici la nivelul maseterului și ATM. Material și metode. Studiul a inclus 30 de pacienți adulți consecutivi cu DTM, examinați în clinica universitară „Fala Dental”. Severitatea a fost apreciată prin subscalele indicelui Helkimo: HELK-a – mobilitate mandibulară, HELK-b – durere la mișcare, HELK-c – durere ATM, HELK-d – modificări ale funcției ATM și HELK-e – dureri musculare. Pragul de sensibilitate algică (PPT) a fost evaluat la nivelul maseterului și al ATM. Analiza statistică descriptivă și corelațională a fost realizată în R-Studio. Rezultate. Scorul total Helkimo a fost 15,13±4,49 puncte. Cele mai mari valori medii au fost pentru HELKe (4,73±1,02) și HELK-b (4,43±1,48), urmate de HELK-c (3,70±2,20), în timp ce HELK-a (1,80±2,01) și HELK-d (0,47±0,51) au avut valori mai reduse. Valorile medii PPT au fost 1,13±0,57 la maseter și 1,38±0,67 la ATM. PPTATM s-a corelat negativ cu HELK-c (r=-0,396; p=0,030) și cu scorul total Helkimo (r=-0,476; p=0,008). PPTMasseter s-a corelat negativ cu HELK-a (r=-0,376; p=0,041) și cu scorul total Helkimo (r=-0,388; p=0,034). Nu s-au evidențiat corelații semnificative cu HELK-b, HELK-d și HELK-e. Concluzii. La pacienții cu DTM, severitatea este dominată de durerea musculară și durerea la mișcarea mandibulei. Pragurile PPT mai scăzute se asociază cu severitate globală mai mare, iar sensibilitatea ATM reflectă componenta de durere articulară. Asocierea indicelui Helkimo cu evaluarea algometrică poate susține o caracterizare mai precisă a pacienților cu DTM.; Background. Temporomandibular disorders (TMDs) are conditions associated with pain and limitation of mandibular function. The Helkimo index is widely used to assess TMD severity, but a more comprehensive appraisal may benefit from correlating functional indices with newer methods for quantifying pain sensitivity. Among quantitative sensory tests, algometric assessment of mechanical pain sensitivity has gained increasing attention in recent years. Objective of the study: To assess TMD severity using the Helkimo index and to analyze the association between its subscales and algometric indices at the masseter muscle and TMJ levels. Material and methods. The study included 30 consecutive adult patients with TMD examined at the university clinic “Fala Dental.” Severity was assessed using the Helkimo index subscales: HELK-a— mandibular mobility, HELK-b—pain on movement, HELK-c—TMJ pain, HELK-d—impairment of TMJ function, and HELK-e—muscle pain. Pressure pain threshold (PPT) was evaluated at the masseter muscle and TMJ. Descriptive and correlational statistical analysis was performed in R-Studio. Results. The total Helkimo score was 15.13±4.49 points. The highest mean values were recorded for HELKe (4.73±1.02) and HELK-b (4.43±1.48), followed by HELK-c (3.70±2.20), whereas HELK-a (1.80±2.01) and HELK-d (0.47±0.51) showed lower values. Mean PPT values were 1.13±0.57 at the masseter and 1.38±0.67 at the TMJ. TMJ PPT correlated negatively with HELK-c (r=-0.396; p=0.030) and with the total Helkimo score (r=-0.476; p=0.008). Masseter PPT correlated negatively with HELK-a (r=-0.376; p=0.041) and with the total Helkimo score (r=-0.388; p=0.034). No significant correlations were identified with HELK-b, HELKd, or HELK-e. Conclusions. In patients with TMD, severity is mainly driven by muscle pain and pain during mandibular movement. Lower PPT values are associated with greater overall severity, while TMJ sensitivity reflects the joint pain component. Combining the Helkimo index with algometric assessment may support a more precise characterization of patients with TMD. Thu, 01 Jan 2026 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33305 2026-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33304 Title: Protocolul etapizat de amprentare și studiu al modelelor în reabilitarea pacientului edentat total Authors: Popov, Ion; Bordeniuc, Gheorghe; Fala, Valeriu Abstract: Introducere: Reabilitarea protetică a pacientului edentat total depinde de acuratețea etapelor clinico-tehnice prin care sunt înregistrate câmpul protetic și relațiile maxilo-mandibulare. O abordare etapizată a amprentării și a studiului modelelor permite obținerea unor baze protezice stabile, cu margini corect extinse și cu o distribuție favorabilă a presiunilor asupra mucoasei de sprijin. Scopul lucrării: Prezentarea succesiunii clinice și tehnice utilizate într-un caz de edentație totală, cu accent pe etapizarea (amprenta preliminară, lingura individuală, amprenta funcțională, determinarea dimensiunii verticale de ocluzie și analiza modelelor funcționale) pentru realizarea unei protezări totale corespunzătoare. Material și metode: Cazul a fost abordat prin colectarea extinsă a anamnezei, realizarea examenului clinic extins cu prestabilirea diagnosticului, urmate de amprentarea preliminară și obținerea modelului preliminar. Pe baza acestuia s-au confecționat linguri individuale, utilizate pentru amprentarea funcțională prin tehnici de aplicare a materialelor de consistențe diferite și prin funcționalizarea marginilor. Ulterior s-a determinat dimensiunea verticală de ocluzie, iar modelele funcționale au fost analizate în vederea optimizării etapelor de laborator și a designului protezei totale. Rezultate: Respectarea protocolului etapizat a permis reproducerea fidelă a zonelor de sprijin și a limitelor câmpului protetic, realizarea unor modele cu valoare diagnostică și tehnologică corespunzătoare și alegerea unor repere stabile pentru stabilirea relațiilor intermaxilare. Determinarea corectă a DVO și analiza modelelor au contribuit la creșterea stabilității, retenției și echilibrului viitoarelor proteze totale, reducând riscul de erori cumulative între etapa clinică și cea tehnică. Concluzii: În reabilitarea pacientului edentat total, respectarea strictă a protocolului etapizat de amprentare și studiu al modelelor are un rol decisiv în succesul tratamentului. Calitatea materialelor de amprentare, utilizarea corectă a instrumentelor și cunoașterea tehnicilor clinico-tehnice reprezintă condiții esențiale pentru obținerea unor proteze totale funcționale și bine adaptate.; Background: The prosthetic rehabilitation of the totally edentulous patient depends on the accuracy of the clinical-technical stages through which the prosthetic field and the maxillo-mandibular relationships are recorded. A staged approach to the impression taking and the study of the models allows for the obtaining of stable prosthetic bases, with correctly extended margins and a favorable distribution of pressures on the supporting mucosa. Objective of the study: Presentation of the clinical and technical sequence used in a case of total edentulism, with emphasis on the staging (preliminary impression, individual tray, functional impression, determination of the vertical occlusion dimension and analysis of functional models) for the realization of an appropriate total prosthesis. Material and methods: The case was approached by extensive collection of the anamnesis, performing an extensive clinical examination with pre-establishment of the diagnosis, followed by preliminary impression taking and obtaining the preliminary model. Based on this, individual trays were made, used for functional impression taking by applying techniques of materials of different consistencies and by functionalizing the edges. Subsequently, the vertical occlusion dimension was determined, and the functional models were analyzed in order to optimize the laboratory stages and the design of the complete prosthesis. Results: Compliance with the staged protocol allowed the faithful reproduction of the support areas and the limits of the prosthetic field, the creation of models with appropriate diagnostic and technological value, and the choice of stable landmarks for establishing intermaxillary relationships. The correct determination of the DVO and the analysis of the models contributed to increasing the stability, retention and balance of future complete prostheses, reducing the risk of cumulative errors between the clinical and technical stages. Conclusions: In the rehabilitation of the completely edentulous patient, strict compliance with the staged protocol for impression taking and study of the models plays a decisive role in the success of the treatment. The quality of the impression materials, the correct use of instruments and the knowledge of clinical-technical techniques are essential conditions for obtaining functional and well-adapted complete prostheses. Thu, 01 Jan 2026 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/handle/20.500.12710/33304 2026-01-01T00:00:00Z