Starea morfo–funcţională a duodenului şi impactul ei în patologia gastro–duodeno–bilio–pancreatică

Abstract

The actual tendency of gastrointestinal surgery is determined as a profound understanding of certain accumulated clinical and instrumental data in confrontation with the results of modern physiology – way to improve the outcomes of numerous pathologies of the digestive tract. The diagnosis problems of ulcerous disease are actual until today. Its incidence in developed countries has got around 2-10%. Current medicine achieved great success in the treatment of these patients, but in 3% of causes the modern therapy of ulcerous disease including H2-blocators and inhibitors of protonic pump fails. At one’s series of these ulcerous patients was marked enlarged duodenum with atypical position, confirmed at radiological investigation and intraoperatively as a duodenal malrotation. This situation clinically was manifested by duodenogastral reflux, noted in medical literature as duodenal malrotation. [7;8;9] Gastric secretion investigation became an expansive method to help the surgeon in correct evaluation of stomach acidity, duodenogastral reflux, as well as for correct selection of individual treatment, opportune surgical intervention and monitoring of treatment efficiency. For the first time, organic duodenal malrotation was reported in specilised literature in 1900 by ladd W.E., who later in 1936 described the most frequent variant of intestinal malrotation (ladd syndrome) and developed the surgical procedure for him, renamed later with his name, which allowed reducing newborns mortality from 90% to 25% respectively. Functional duodenal malrotation associated with duodenostasis has been appreciated only during the next decades as chronic form which does not present acute or complete deregulation of intestinal passage. The functional state of the duodenum in these causes is directly influenced by motor and haemodynamic deregulations, which lead to development of duodenostasis –duodenogastral reflux, duodenal hypertension and duodenal stasis [1;2].

Tendinţa contemporană în chirurgia gastroenterologică este determinată drept o sesizare profundă a tuturor datelor clinico – paraclinice adecvate şi precise, acumulate anterior, în confruntare cu rezultatele fiziologiei moderne, lucru care contribuie enorm la îmbunătăţirea rezultatelor tratamentului unui şir de patologii ale tractului digestiv. Problema diagnosticului maladiei ulceroase gastroduodenale rămâne actuală având în ţările dezvoltate o incidenţă de 2 -10% din populaţie. Farmacoterapia contemporană a remarcat succese impresionante în tratamentul acestor bolnavi, dar în 3% cazuri de boală ulceroasă tratamentul modern cu H2-blocatori şi inhibitori ai pompei protonice este ineficient. la o serie dintre aceşti bolnavi ulceroşi, a fost înregistrat duoden cu diametru mărit, formă şi sediu atipice, apreciate atât imagistic, cât şi intraoperator ca malrotaţie duodenală, iar clinic manifestat prin prezenţa refluxului duodenogastral, notat în literatura modernă ca malrotaţie duodenală [7;8;9] Studierea secreţiei gastrice în aceste cazuri devine o metodă expansivă care vine în sprijinul chirurgului pentru aprecierea corectă a acidităţii stomacului, refluxului duodeno-gastral, cât şi pentru selectarea corectă şi individuală a farmacoterapiei, a intervenţiei chirurgicale oportune şi monitorizarea eficacităţii tratamentului aplicat. Malrotaţie duodenală organică pentru prima dată a fost raportată în literatura de specialitate în 1900 (ladd W.E.), care, ulterior, în 1936 descrie o variantă de malrotaţie intestinală mai frecvent întâlnită (sindromul ladd) şi elaborează procedeul operator, numit ulterior cu numele lui, ce a permis reducerea mortalităţii nou – născuţilor afectaţi de la 90% până la 25%. Malrotaţiile duodenale funcţionale asociate cu duodenostază sunt apreciate doar în ultimele decenii ca forme cronice care nu prezintă o dereglare acută sau completă a tranzitului intestinal. Starea funcţională a duodenului în aceste stări este direct influenţată de dereglările evacuomotorii şi hemodinamice, care respectiv duc la declanşarea lanţului patogenetic al duodenostazei – refluxul duodenogastral, hipertensiunea duodenală şi staza duodenală în urma evacuării retardate [1;2].