Luxaţie congenitală de şold, tratament chirurgical, evoluţie coxartrozică (Caz clinic)

Abstract

Procesele displazice în articulaţia coxofemurală se întâlnesc, comparativ cu alte afecţiuni ortopedice congenitale, frecvent (4, 5, 7). Rolul principal în tratamentul acestei patologii, mai ales în caz de luxaţie de şold, depinde de tactica şi strategia de depistare precoce şi tratare ortopedică, începând de la cea mai fragedă vârstă – după naşterea copilului; prin metode funcţionale, gingaşe şi cruţătoare. Procedeele de reducere şi stabilizare ortezică prin forţă sunt inadmisibile (2). La nereuşita metodelor conservatoare de reducere a femurului luxat, se parcurge la intervenţii chirurgicale, care de asemenea nu trebuie să fie întârziate. Consecinţele tratamentului tardiv sunt nefavorabile şi, de regulă, nu stopează dezvoltarea coxartrozei la aceşti pacienţi. Prezentare de caz. Pacienta B., 1968, luxaţie congenitală de şold pe dreapta(Fig. 1). La 18. 09. 1973 s-a efectuat intervenţie chirurgicală (I. Marin) de tip Salter, plastia defectului osului iliac cu alogrefă corticală, osteotomie de detorsie, varizare şi medializare de femur cu osteosinteza fragmentelor prin aloştift confecţionat din os cortical (Fig. 2). Postoperator şi la distanţă recuperarea a decurs satisfăcător. A absolvit şcoala medie, ulterior s-a căsătorit. A născut 2 copii, a lucrat şi lucrează în gospodărie sătească proprie, la construcţia şi amenajarea căreia a participat activ personal. 5 ani (1990-1995) a lucrat fizic la construcţii înafara republicii. De dispensarizare şi protecţie medicală nu s-a folosit. În a. 2000, treptat, a apărut disconfort în articulaţia în cauză, dureri, limitarea volumului de mişcări. Examenul clinic şi radiologic a determinat diagnosticul: Coxartroză displazică pe dreapta, gr. III (Fig3). În anul 2007 bolnavei i s-a efectuat endoprotezare totală de şold. În prezent starea pacientei este satisfăcătoare, activează în gospodărie. Peste 30 de ani de la prima operaţie pacienta a avut calitatea vieţii, activitate funcţională şi profesionistă satisfăcătoare. Să fi fost pe parcurs la evidenţă dispensarială şi supraveghere medicală, patologia coxartrozică putea fi cu consecinţe mult mai puţin pronunţate. Discuţie şi concluzii Coxartroza constituie 17,8 la 10000 de populaţie matură, din care 50,0% are geneză displazică (5). Publicaţii de acest gen în literatura de specialitate sunt numeroase, însă lucrări consacrate dinamicii evoluţiei proceselor de deteriorare şi recuperare pe fundalul displaziei în articulaţiile coxofemurale, începând cu nounăscuţii şi continuând cu persoanele mature, sunt foarte puţine (1, 2, 3). De facto, specialiştii ortopezi-pediatri sunt la curent cu dinamica evoluţiei dezvoltării articulaţiilor afectate în perioada creşterii copilului până la finele perioadei de adolescenţă. Iar mai