Vitamina D şi riscul cardiovascular: rolul medicului de familie în prevenţia cardiovasculară

Abstract

Introducere Patologia cardiovasculară cunoaşte în ultimii ani o creştere alarmantă a incidenţei, HTA fiind considerată cea mai frecventă afecţiune în acest context. OMS consideră că bolile cardiovasculare constituie prima cauză de mortalitate în lume. Statisticile arată o creştere a incidenţei, astfel că ”în 2012 au existat 17,3 milioane decese, dintre care 7,3 milioane s-au datorat bolii coronariene, 6,2 milioane au avut un atac cerebral şi 9,4 milioane au avut drept cauză directă HTA”. În acelaşi sens, o analiză a OMS şi a Societăţii Internaţionale de HTA, realizată în 2014, a scos în evidenţă faptul că HTA constituie ”cel mai important factor de risc pentru deces şi dizabilitate la scară mondială” şi ”cel mai răspândit factor de risc cardiovascular de pe glob”. În România, prevalenţa HTA este foarte mare – aproximativ 7 milioane de persoane sau 40% din populaţia ţării. De asemenea, se constată apariţia bolii la vârste tinere, sub 40 de ani, ceea ce constituie un adevărat semnal de alarmă. Este important de precizat faptul că studiile au demonstrat că există o relaţie de interdependenţă clară între HTA şi riscul cardiovascular, uneori chiar independent de alţi factori de risc. Astfel, rolul medicului de familie este extrem de important, HTA fiind practic cea mai frecventă formă de boală cronică, monitorizată în cabinet. Prevenţia este esenţială, medicina de familie având un rol foarte important, fiind singura specialitate care are ca obiect de activitate şi prevenţia. Depistarea la timp a valorilor crescute de TA şi a celorlalţi factori de risc cardiovascular, tratarea corecta, prevenirea afectării organelor-ţintă şi a complicaţiilor, evaluarea corectă a riscului cardiovascular sunt obiectivele pe care trebuie să le aibă medicul de familie în abordarea şi managementul pacientului cu HTA şi risc de boală cardiovasculară. Obiective Există însă o multitudine de necunoscute încă în această patologie, cu identificarea a ”noi” factori de risc, ce ar putea avea rol în apariţia HTA şi a patologiei cardiovasculare, în determinarea unui risc cardiovascular crescut. Unul dintre aceşti ”noi” factori de risc cardiovascular este considerat, în ultimii ani, deficitul de vitamina D. Relaţia dintre vit. D şi riscul cardiovascular face obiectul mai multor studii în ultimii ani, dovedindu-se faptul că există o legătură directă între deficitul de vit. D şi un risc cardiovascular crescut. Material şi metodă de cercetare Am efectuat un studiu prospectiv, desfăşurat între anii 2011 şi 2017, pe un lot de 316 pacienţi din lista proprie de capitaţie, care au fost diagnosticaţi cu HTA, după o monitorizare de trei luni de zile ale valorilor TA (dintr-un lot total de 692 pacienţi). Parametrii monitorizaţi la toţi pacienţii incluşi în studiu au fost: greutate, înălţime, circumferinţa abdominală, indicele de masă corporala,Tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă, colesterol total, HDL, LDL, non-HDL colesterol, trigliceride, glicemie, uree, creatinina serică-RFG, acid uric, fibrinogen, VSH, hs-CRP (ca marker al riscului cardiovascular), calciu seric, osteodensitometrie. La 146 de pacienţi din lotul de 316 (F-106 şi B-40) s-a dozat şi vit. D (25-hidroxi vitamin D). Criterii de includere pentru acest studiu au fost: vârsta de 35-65 ani, prezenţa HTA+/-BCV, DZ, obezitate, depresie. Criterii de excludere: vârsta <35 ani şi >65 ani, prezenţa osteoporozei/osteopeniei în tratament, hipocalcemie sau afecţiuni tiroidiene în tratament. Valoarea normală a vit. D (25 hidroxi) a fost considerată >30 ng/ml (conform Societăţii Europene de Endocrinologie). Rezultate obţinute şi discuţii Cercetările efectuate în studiu au elucidat mai multe aspecte: • Valori mici (<10 şi 10-20 ng/ml), respectiv deficitul sever sau moderat de vit. D, se atestă mai frecvent la femei decât la bărbaţi. • Grupele de vârstă 41-50 de ani şi 51-60 de ani sunt cele mai expuse, mai ales la femei. • Obezitatea (evaluatăprinIMC,CA) este înrelaţie invers proporţională cu nivelul de vit. D (IMC şi CA crescute – vit. D scăzută), IMC este mai crescut la femei decât la bărbaţi, grupele de vârstă 41-50 de ani şi 51-60 de ani fiind mai expuse. • Relaţia dintre hs-CRP şi vit. D. Riscul cardiovascular moderat sau crescut (conform datelor şi valorilor de laborator) este prezent la peste 50% din pacienţii din lotul studiat. Se evidenţiază o relaţie invers proporţională între vit. D şi valoarea hs-CRP (vit. D scade, riscul cardiovascular creşte). • Corecţia deficitului de vit. D prin administrarea acestei vitamine, conform ghidurilor Societăţii Europene de Endocrinologie, a arătat o normalizare a valorilor – 25 (OH) vit. D, după 8 săptămâni de tratament. • La pacienţii care prezentau variabilitate a TA s-a obţinut o stabilizare a valorilor şi o scădere a TA sistolice cu 10-15 mmHg la 82% din pacienţii cuprinşi în studiu şi a TA diastolice cu 5-10 mmHg la 35%. Exista o seama de limite pe care studiile viitoare ar trebui sa le depăşească: încă mai este nevoie de dovezi care să explice relaţia dintre deficitul de vitamina D şi boala cardiovasculară, rolul suplimentării cu această vitamină în protecţia cardiovasculară. Concluzii Astfel, se poate considera că vitamina D are un rol important în organism, deficitul acesteia este foarte frecvent în populaţie şi ar putea fi considerat factor ”nou” de risc cardiovascular, iar grupa de vârstă 40-50 de ani are cele mai multe variabile şi este cea care poate fi abordată cel mai bine pentru prevenţie.