Ileusul postoperator la pacienţii cu deficienţă de motorică intestinală determinată genetic

Abstract

Introducere: Pareza intestinală postoperatorie rămîne o problemă nerezolvată a chirurgiei abdominale. Complicaţiile sale cauzează dezechilibru homeostatic semnificativ, boli metabolice şi, ca rezultat, poate fi cauza peritonitei postoperatorii. Scopul cercetării noastre a fost ameliorarea tratamentului parezei intestinale postoperatorii prin examinarea tipului de patologie genetică a mecanismelor neuro-umorale de control a abilităţilor contractile şi, în baza datelor obţinute, dezvoltarea unor metode de diagnostic precoce, prevenirea efectivă şi tratamentul ileusului postoperator. Material şi metode: Studiul a inclus 57 pacienţi ce au fost operaţi pe organele cavitare ale sistemului digestiv. Primul grup a fost alcătuit din 25 pacienţi, care nu au prezentat dereglări intestinale postoperatorii. Al doilea grup a constat din 32 pacienţi, care au prezentat semne de pareză postoperatorie de intestin. Toţi pacienţii au fost examinaţi clinic, instrumental şi prin tehnici de laborator, inclusiv fonoenterografia. Analiza statistică a fost efectuată în baza criteriilor Student şi Fisher. Rezultate: Noi am analizat polimorfismul genei SERT la 57 pacienţi. S-a constatat că 22 pacienţi au prezentat genotipul LL al SERT, 8 pacienţi au avut varianta LS, 27 pacienţi – genotipul SS. Între pacienţii la care restabilirea motilităţii intestinale postoperatorii a fost în 2-3 zile, varianta LL a fost observată la 20 pacienţi, genotipul LS – la 2 pacienţi şi SS – la 3 pacienţi. Pacienţii cu semne de pareză intestinală postoperatorie au avut genotipul SS al genei SERT în 24 cazuri, varianta LS a fost identificată în 6 cazuri şi 2 pacienţi au avut genotipul LL. Astfel, cercetările noastre au arătat că genotipul SS este asociat cu dismotilitate intestinală postoperatorie. Concluzii: Au fost dezvoltate noi metode de diagnostic şi pronostic al dereglărilor postoperatorii a funcţiilor motorii ale intestinului, ceea ce va preveni frecvenţa prin corectarea tacticii de tratament în perioada postoperatorie. Cel mai înalt nivel de serotonină a fost observat la pacienţii cu varianta genică LL, în timp ce concentraţia ei a fost aproape de două ori mai mică la pacienţii cu variantele LS şi SS. Deoarece în acest grup numărul de pacienţi cu variantele LS şi SS ale genei SERT a fost cel mai mare (92%), noi considerăm că aceste genotipuri nu sunt favorabile pentru pareza intestinală postoperatorie.

Introduction: Postoperative intestinal paresis remains unresolved problem of abdominal surgery. Its complication causes significant disturbances of homeostasis, metabolic disorders, and as a result can cause postoperative peritonitis. The aim of our research was to improve the treatment results of postoperative intestinal paresis by examining the form of genetically determined disorders of neurohumoral mechanisms of regulating the contractile ability of the intestine and on the basis of the received data to develop methods for early diagnostics, effective prevention and treatment of postoperative ileus. Material and methods: The study involved 57 patients, operated on hollow organs of the digestive system. The first group consisted of 25 patients, who had no postoperative intestine dysmotility. The second group consisted of 32 patients, who had signs of postoperative paretic intestinal ileus. All the patients were examined by clinical, laboratory and instrumental examination, including fonoenterography. Statistical analysis was conducted by Student and Fisher criteria. Results: We studied SERT gene polymorphism in 57 patients. It was found that 22 patients had LL-genotype of SERT, 8 patients had LS-variant, 27 patients – SS genotype. Among patients, whose restoration of postoperative intestine motility was in 2-3 days, LL-variant was observed in 20 patients, LS-genotype – in 2 patient, and SS – in 3 patients. Patients with signs of postoperative intestinal paresis had SS-genotype of SERT-gene in 24 cases, LS-variant was found in 6 cases and 2 patients had LL-genotype. Thus, our research shows that SS-genotype is associated with postoperative intestine dysmotility. Conclusions: New approaches to the diagnosis and prognosis of postoperative disorders of motoric function of the intestine are developed, which will prevent its occurrence by correcting treatment tactics in the postoperative period. The highest level of serotonin was observed in patients with LL-variant of gene, while its concentration in LS- and SS-variants was almost two times lower. Since in this group the amount of patients with LS- and SS-variant of SERT-gene was the biggest (92%), we suggest, that these genotypes are not favorable for postoperative intestinal paresis.