Hipertensiunea arterială sistolică izolată la vârstnici (Reviul literaturii)

Abstract

Hipertensiunea arterială sistolică izolată (HTASI) este cea mai frecventă formă de hipertensiune arterială la vârstnici și conform datelor studiului Framingham reprezintă alături de presiunea pulsatilă (diferenţiala dintre tensiunea arterială sistolică și cea diastolică) un factor major de risc cardiovascular și cerebrovascular, care nefiind tratată are consecinţe devastatoare. Pe parcursul ultimelor decenii importanţa implicaţiei HTASI în dezvoltarea maladiilor cardiovasculare s-a modificat esenţial. În trecut se considera hipertensiunea arterială sistolică izolată la vârstnici o afecţiune benignă ce nu necesita tratament și se accentua importanţa tensiunii arteriale diastolice faţă de cea sistolică ca factor predictiv al bolii cerebrovasculare și cardiovasculare. Prima demonstraţie că micșorarea TAS la persoanele vârstnice cu HTASI gradul 2 sau 3 (TAS > 160 mm Hg și TAD “normală” sub 90mm Hg) reduce mortalitatea și morbiditatea a fost oferită de studiul Systolic Hypertension in the Elderly Program (SHEP) în 1991. Până la comunicarea rezultatelor din acest studiu se credea că valorile TAS normale pot fi acceptate până la „100 + vârsta” Doar abia în anul 1993 valoarea tensiunii arteriale sistolice a fost inclusă în clasificarea HTA și publicată în ghidurile JNC 5 [ 5].