Sialolitiaza gigantă submandibulară: experiența unui singur centru

Abstract

Introducere: Sialolitiaza reprezintă cea mai frecventă afecțiune a glandelor salivare, însă sialolitiaza gigantă este rară. Sialolitiaza gigantă este diagnosticată când orice dimensiune a concrementului depăşeşte 15 mm. Scopul studiului a fost de a evalua incidența şi rezultatele tratamentului sialolitiazei gigante submandibulare. Material şi Metodă: În ultimii 5 ani 113 pacienți (F/B – 47/66, vârsta medie - 48.8 ± 1.5 ani) au fost tratați pentru sialolitiază. Metodele de diagnostic utilizate au fost palparea trans-orală, radiografia, ultrasonografia şi TC. În studiu au fost incluşi doar pacienții cu dimensiuni a calculilor de peste 15 mm, conform definiției Bodner L. (2002). Rezultate: Sialolitiaza submandibulară gigantă a fost diagnosticată în 9 (7.9%) cazuri. Au fost observate următoarele particularități: toți pacienții au fost bărbați, afectare doar a glandei stângi, calculi solitari. Dimensiunea maximă a calculilor a fost 16.9±1.1 (15-25) mm minim fiind – 10.7±1.4 (5-20) mm. Localizarea calculilor a fost: porțiune distală a ductului Wharton - 3 şi glandulară în 6 cazuri. În dependență de localizarea calculilor a fost efectuată înlăturarea trans-orală (n=3) şi sialolitadenectomia submandibulară în 6 cazuri. Concluzii: Sialolitiaza submandibulară gigantă este relativ rară. Susținem opinia altor autori – înlăturarea trans-orală în caz de calculi intraductali şi sialolitadenectomia pentru calculi localizați în hilul ductului Wharton. Actualmente aceasta este cea mai mare serie de pacienți descrisă în literatura de specialitate.

Introduction: Sialolithiasis is one of the most common diseases of the salivary gland, but giant sialoliths have been reported in the literature infrequently. Sialoliths that exceed 15 mm in any dimension are considered giant. The aim of the study was to evaluate the incidence and results of treatment of giant submandibular salivary stones. Material and Methods: During the last five years, 113 patients (F/M – 47/66, mean age - 48.8 ± 1.5 years) with submandibular sialolithiasis were referred to our department. Transoral palpation, X-ray, ultrasonography, and CT scan were the main diagnostic tools. Only patients with salivary stones ≥15 mm (according to Bodner L. (2002) definition) were enrolled in the study. Results: Only 9 (7.9%) cases of giant submandibular salivary stones were detected. Giant sialolithiasis was characterized by: all the patients were male, only the left gland was affected and all stones were isolated. The maximum stone size was 16.9±1.1 (15-25) mm and minimum – 10.7±1.4 (5-20) mm. Stone localization was: distal part of Wharton’s duct -3 and glandular (hilum) in 6 cases. Based on stone location the gland-preserving procedure (intraoral removal method) was performed in 3 cases and submandibular gland resection in six patients. Conclusion: Submandibular giant sialolithiasis is relatively rare. We agree with current treatment recommendations for giant stones, i.e., transoral stone removal for ductal stones and gland resection for proximal submandibular stones. To the best of our knowledge, this is the largest series of giant submandibular sialoliths reported in the literature.