Apendicopatiile în chirurgia de urgenţă - o problemă mai mult decît discutabilă

Abstract

Dacă pînă în prezent au fost atinse succese notabile în chirurgia apendicitei acute, nu ne dă posibilitatea să constatăm faptul că problema este rezolvată definitiv, au rămas probleme neclare şi discutabile: 1) nu este perfectă diagnostica; 2) sunt divergenţe în privinţa tacticii chirurgicale; 3) lipsesc intraoperator criteriile unice a modificărilor macroscopice; 4) sunt divergenţe în diagnosticul clinic şi rezultatele morfohistologice. Studiile din literatura franceză au constatat faptul că la 20% din cei operaţi s-a înlăturat apendicele neafectat. Au fost studiaţi 235 pacienţi cu vîrsta 14-80 ani. Femei-bărbaţi 1,5:1. Durerea manifestată la 100% bolnavi caracterizată prin (spontană, permanentă, intermitentă, difuză, localizată, violentă, transfixiantă, iradiere topografică). Defens muscular, meteorism, pulsmetria, temperatura corpului s-au manifestat în raport variabil. Simptoamele subiective (diaree, constipaţie, vomă, s.Koher, greţuri) prezente la toţi bolnavii. Prevalenţa s. obiective (Blumberg, Rowzing, triada Dieulafoy, Bartomie-Mihelson, Coop) a fost notată la bolnavii cu semne evidente de apendicită acută. La 80% - hiperleucocitoză. Polinucleoza a fost marcată variabil: normal, moderată, notabilă, excesivă şi majorată enorm. USG abdominală : pneumatoză intestinală, apendice vizualizat, mobil, imobil, îngroşat, lichid în cavitatea abdominală notate variabil. Intraoperator s-a înregistrat lichid seros, serohemoragic, seropurulent, purulent cu variaţii. S-a constatat faptul că 22% nu au modificări patomorfologice în apendice. Coeficientul identificării diagnosticului clinic cu cel patomorfologic este în raport 4,5:1. Acestea sunt cazurile apendicopatiilor cu manifestări clinice evidente şi cu lipsă de substrat patomorfologic, mai bine spus, apendice neafectat. Concluzii: 1. Apendicopatiile diferă radical de apendicita acută prin faptul că ele se manifestă clinic printr-un complex simptomatologic evident de apendicită acută şi cu lipsa totală a substratului patomorfologic. 2. Pentru a clarifica aceste probleme definitiv, va fi necesar un studiu clinic mai profund si identificarea mai sigură a modificărilor patologomorfologice. 3. Extirparea apendicelui alterat în apendicopatie, cauză a fenomenelor dureroase sau a crizelor repetate, se impune ca singura măsură de a vindeca răul prezent şi de a evita pericolele viitorului.

The fact that until now has been achieved notable success in the surgery of acute appendicitis doesn’t give us the possibility to say that the problem is entirely solved; there still are many confusing and contestable problems: 1) the diagnosis is not perfect. 2) there are many divergences about the surgical tactics. 3) there are no unique criteriafor macroscopical changes during the operation. 4) there are different opinionsamong surgeons as for clinical diagnosis and morphological characteristics. The study of French literature have concluded that in the case of 20% of operations unaffected appendix has been removed. 235 patients aged 14-80 years in rapport of 1,5:1 women and men have been examined. The pain manifested at 100% of patients was characterized as spontaneous, continuous, intermittent, diffuse, localized, violent, topographical radiation. The muscle defense, flatulence, pulsation, high temperature occurred in several cases. Subjective symptoms (diarrhea, constipation, vomiting, Koher’s sign and nausea) have been noticed at all the patients. The prevalence of objective symptoms (Blumberg, Rowzing, Dieulafoy triad, Bartomie-Mihelson, Coop) has been noticed at the patients with obvious signs of acute appendicitis. 80% manifested hyperleukocytosis. The mark of polynucleosys was variable: normal, moderate, noticeable, excessive and increased enormously. The ultrasound check of abdomen showed intestinal pneumatosis, visible, mobile, immobile, thickened, fluid appendix in the abdominal cavity has been detected in several cases. Intraoperative serous, sero-hemorrhagic, seropurulent and purulentliquid was noticed 22% of patients had no pathomorphologicchanges coefficient was 4,5:1. These are the appendicopathy cases with clinicalmanifestations and lack of pathomorphological base, batter said: normal, unaffected appendix. Conclusions: 1. Appendicopathies differ radically from acute appendicitis in that they manifest clinically evident symptomatic complex of acute appendicitis and total lack of pathomorphological substrate. 2. To clarify these issues ultimately a deeper clinical study and a more reliable identification of pathomorphological changes would be necessary. 3. The removal of altered appendix in appendicitis, cause of pain phenomena or repeated crisis imposes itself as the only measure to cure the present disease and to avoid future dangers.