|
- IRMS - Nicolae Testemitanu SUMPh
- REVISTE MEDICALE NEINSTITUȚIONALE
- Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină
- Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină 2013
- Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 3 (48) / 2013
Please use this identifier to cite or link to this item:
http://hdl.handle.net/20.500.12710/15494
Title: | Dinamica morbidităţii şi evoluţia salmonelozelor în Republica Moldova, anii 2009-2011 |
Authors: | Bortă, Vasile Neicovcena, Ecaterina Capaţina, Elena Florea, Natalia Ţîmbalari, Emilia |
Issue Date: | 2013 |
Publisher: | Asociația Obștească ”Economie, Management și Psihologie în Medicină” din Republica Moldova |
Citation: | BORTĂ, Vasile, NEICOVCENA, Ecaterina, CAPAŢINA, Elena. Dinamica morbidităţii şi evoluţia salmonelozelor în Republica Moldova, anii 2009-2011. In: Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină. 2013, nr. 3(48), p. 227. ISSN 1729-8687. |
Abstract: | Actualitatea temei. Până în prezent Salmonella
continuă să fie o cauză majoră a infecţiilor intestinale
alimentare în multe ţări. Morbiditatea cauzată de Salmonella
în lume rămâne actuală și foarte răspândită,
astfel că în prezent nici o ţară nu-și pune sarcina de
lichidare a acesteia, ci doar de reducere a incidenţei
și limitare a răspândirii agentului patogen din principalele
surse de infecţie.
În SUA, în fiecare an se îmbolnăvesc cu salmoneloză
1,4 milioane de persoane și se atestă aproximativ
400 de cazuri de deces. Situaţia epidemiologică în
salmoneloză rămâne nefavorabilă atât în ţările Uniunii
Europene, cât și în CSI, inclusiv în ţările vecine
– România și Ucraina.
Indicii morbidităţii prin salmoneloze la 100 mii
populaţie sunt următorii:
• UE în anul 2009 – 29,70/00; în 2010 – 23,60/00;
în anul 2011 – 21,50/00.
• Federaţia Rusă – indicii morbidităţii la 100
mii populaţie sunt următorii: în 2009 – 35,20/00; în
2010 – 35,730/00; în anul 2011 – 36,130/00.
• România – indicii morbidităţii la 100 mii
populaţie sunt: în anul 2009 – 5,10/00; în anul 2010 –
6,00/00.
• Ucraina – acești indici sunt: în 2009 – 23,60/00;
în 2010 – 35,10/00; în anul 2011 – 31,60/00.
În structura etiologică a salmonelelor, în UE (anul
2010), ca şi în Moldova, predomină S. Enteritidis (64% –
68%) şi S. Typhimurium (26% – 29%). În Republica Moldova se atestă o agravare a situaţiei epidemiologice
în bolile diareice acute (BDA), inclusiv salmoneloze
prin înregistrarea izbucnirilor epidemice (cu 5 cazuri şi
mai mult) şi apariţia focarelor multiple (cu 2-4 cazuri),
determinate de folosirea în consumul alimentar a produselor
de origine animală nesigure. În răspândirea
BDA, 70-80% îi revine căii alimentare de transmitere.
Pe primul loc între produsele ce cauzează izbucniri de
salmoneloză predomină ouăle şi produsele din ouă –
43,7%, apoi produsele de cofetărie – 14,4%, produsele
mixte – 12,3%, carnea de pasăre şi de porc – câte 5,3%,
carnea de bovină – 4,7%.
Morbiditatea totală prin BDA în 2009 a constituit
488,4 /00 la 100 mii populaţie, în 2010 – 500,10/00, în
2011 – 517,10/00, deci cu 3,4% mai mult, comparativ
cu anul 2010.
Creșterea morbidităţii prin aceste maladii se
prelungește și în 2012. Pe parcursul a 8 luni ale
anului 2012, morbiditatea prin BDA s-a majorat cu
9,1%, comparativ cu 8 luni ale lui 2011. Majorarea
morbidităţii se manifestă la majoritatea formelor
nosologice de BDA (salmoneloză, dizenterie, alte
BDA, infecţia rotavirală), în majoritatea teritoriilor
administrative ale ţării.
Scopul: studierea dinamicii morbidităţii şi
evoluţiei salmonelozelor în Republica Moldova.
Materiale și metode. Pentru efectuarea
studiului au fost analizate paşapoartele statistice
referitoare la morbiditatea prin salmonele în Republica
Moldova, în perioada 2009-2011, rezultatele
activităţii Centrului Naţional de Sănătate Publică,
secţia Bacteriologia şi epidemiologia bolilor extrem
de contagioase şi securitatea biologică.
Rezultate obţinute. Pe parcursul perioadei
2009-2011, s-a observat o creștere nesemnificativă
a tulpinei de Salmonella din anul 2009 (1034) până
în 2010 (1052) și o scădere bruscă în 2011 (957) pe
întreg teritoriul Republicii Moldova. În comparaţie
cu Shigella și E. Coli pat., în anul 2009 pe primul loc
se află E. Coli pat., cu 1413 probe pozitive, pe locul
doi – Salmonella, cu 1034 probe pozitive, pe locul
trei – Shigella, cu 464 probe pozitive.
În anul 2010, pe locul 1 se plasează E. Coli pat.
– 1106 probe pozitive, pe locul 2 – Salmonella, cu
1052 probe pozitive și pe locul 3 – Shigella, cu 261
probe pozitive.
În 2011, E. Coli pat. domină cu 1707 probe pozitive,
Salmonella – pe locul doi, cu 957 probe pozitive,
iar Shigella – 201 probe pozitive. S-a observat că, în
comparaţie cu Shigella, pe parcursul anilor 2009-
2011 Salmonella se află pe locul 1. |
metadata.dc.relation.ispartof: | Sănătate Publică, Economie și Management în Medicină: Congresul specialiştilor din domeniul Sănătăţii Publice şi Managementului Sanitar din Republica Moldova, 25–26 octombrie 2013, Chișinău, Republica Moldova |
URI: | http://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2019/05/cm3_48_2013.pdf http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/15494 |
ISSN: | 1729-8687 |
Appears in Collections: | Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 3 (48) / 2013
|
Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.
|