Stabilirea impactului tratamentului etiotrop asupra calităţii vieţii pacienţilor cu artrită reactivă

Abstract

Summary. Even if the link between reactive arthritis and microbial agents is determined, and antibacterial treatment is required, the number of studies on the effectiveness of antibacterial preparations in the treatment of reactive arthritis are not many, are performed on small clinical materials do not coincide, and it lacks a comparative study of efficiency different antimicrobial preparations.

Actualitate. Chiar dacă legătura dintre artrita reactivă (AR) şi agenţii microbieni este stabilită, iar tratamentul antibacterian este obligatoriu, numărul studiilor referitoare la eficienţa preparatelor antibacteriene în tratamentul artritei reactive nu sunt multiple, sunt efectuate pe un material clinic redus, nu coincid şi lipseşte studiul comparativ al eficienţei diferitelor preparate antimicrobiene. Astfel, este necesară continuarea cercetărilor privind studiul eficacităţii tratamentului antibacterian în artrita reactivă. Material şi metode. Au fost cercetaţi 161 de pacienţi cu diagnostic cert de artrită reactivă conform criteriilor Amor şi Sieper/Braun, pe parcursul anilor 2008-2011, în secţia reumatologie a IMSP Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Au fost efectuate trei cure consecutive de antibioticoterapie a câte 14 zile, cu interval de 3 săptămâni. Evaluarea impactului asupra calităţii vieţii a fost efectuată în baza chestionarului „SF-36”. Rezultate. Cercetarea impactului asupra calităţii vieţii prin analiza datelor chestionarului „SF-36”, atât până la administrarea tratamentului antibacterian, cât şi după terapie, a determinat o îmbunătăţire semnificativă a activităţii fizice (scala PF), cu restabilirea semnificativă a capacităţii de muncă (scala RP), reducerea expresiei durerii somatice (scala BP), ameliorarea stării sănătăţii generale (scala GH), combaterea activă a fatigabilităţii şi oboselii cronice (scala VT). Totodată, n-a fost observat un efect asupra activităţii sociale (scala SF), activităţii emoţionale, neatenţiei (scala RE) şi gradului de nervozitate şi depresie, care, atât iniţial, cât şi în urma tratamentului, au înregistrat valori optime intervalului fiziologic. Concluzii. Se recomandată determinarea statusului calităţii vieţii pacienţilor cu artrită reactivă prin chestionarul „SF-36”, pentru evaluarea clinică a pacientului şi stabilirea tacticii de tratament. AR are un impact minor asupra statusului psihoemoţional al pacienţilor. Mai mult ca atât, în ceea ce priveşte expresia durerii somatice şi starea sănătăţii generale a pacienţilor trataţi cu doxiciclină au fost obţinute valori semnificativ mai mici în comparaţie cu alte grupuri de tratament, posibil, din cauza predominării reacţiilor adverse la utilizarea remediilor antibacteriene din grupul tetraciclinelor.