Particularităţile hipertensiunii arteriale la pacienţii cu diabet zaharat

Abstract

Summary. Diabetes mellitus (DM) is the most common metabolic disease, which prevalence and incidence continue to rise, leading to early disability and high mortality, ranking third after cardiovascular diseases and cancer. Number of patients with diabetes increase with 5-7% annually, and every 10 years this figure doubles.

Actualitate. Diabetul zaharat (DZ) este cea mai frecventă boală metabolică, cu o prevalenţă şi o incidenţă în continuă creştere, care duce la o invaliditate timpurie, şi la o mortalitate înaltă, ocupând locul trei după afecţiunile cardiovasculare şi celor oncologice. Anual numărul de bolnavi cu DZ creşte cu 5-7%, iar la fiecare 10 ani această cifră se dublează. Hipertensiunea arterială are o incidenţă de 2 ori mai mare la diabetici, comparativ cu populaţia nediabetică de aceeaşi vârstă, cu o incidenţă de 10-30% la cei cu diabet zaharat tip 1, 60-80% – la diabetul zaharat tip 2. Este frecvent asociată de obezitate, insulinorezistenţă şi hiperinsulinism, trăsături caracteristice diabetului zaharat tip 2 a cărui incidenţă maximă este înregistrată între 60 şi 65 de ani. Creşterea presiunii arteriale în această formă de diabet este atribuită stimulării simpatice datorate hiperinsulinsimului endogen. La pacienţii cu diabet zaharat tip 1 (insulinodependent) apariţia hipertensiunii arteriale se produce după apariţia nefropatiei diabetice şi, în special, a insuficienţei renale cronice. Problemele complexe pe care hipertensiunea arterială le creează unui diabetic impun o evaluare a stadiului complicaţiilor cronice specifice, iar alegerea medicaţiei hipotensive trebuie să ţină seama de efectele metabolice secundare ale acesteia. Scopul lucrării: studierea frecvenţei tensiunii arteriale la pacienţii cu diabet zaharat tip 1 şi tip 2, precum şi a factorilor de risc pentru dezvoltarea acesteia. Material şi metode. Eşantionul de studiu a inclus 1032 de pacienţi cu diabet zaharat, internaţi în SCR, secţia de endocrinologie pe parcursul anului 2010. Din grupul total de pacienţi, 225 erau cu diabet zaharat tip 1 şi 807 cu diabet zaharat tip 2. Au fost evaluate valorile tensionale, nivelul glicemiei şi al indicilor spectrului lipidic la toţi pacienţii. Rezultate. Pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 alcătuiau 21,8%, aveau o vârstă medie de 37±1,17ani. Durata diabetului alcătuia 11,3±0,8 ani, valorile tensiunii arteriale sistolice erau de 123±2,5 mmHg, iar cele diastolice – de 78±1,04 mmHg. Valorile glicemiei la acest grup a fost de 10,4±0,32 mmol/l, nivelul colesterolului – 5,97±1,06 mmol/l. În grupul cu diabet zaharat de tip1 hipertensiunea arterială a fost prezentă la 18,6% dintre pacienţi. În acest grup apariţia hipertensiunii arteriale este în strictă dependenţă de durata diabetului, adică instaurarea complicaţiilor cronice şi, în special, a nefropatiei diabetice, corelaţie semnificativ statistică (p<0.001). O corelaţie direct proporţională statistic semnificativă afost determinată între valorile tensiunii arteriale şi nivelul colesterolului (p<0.05). Diabetul zaharat de tip 2 a fost prezent la 78,2% dintre pacienţi, care aveau vârsta medie de 55,54±0,65 ani şi durata diabetului de 9,7±0,76 ani. Valorile medii ale tensiunii arteriale sistolice au fost de 142±2,25 mmHg, iar a celei diastolice – de 85±0,92 mmHg. În cazul bolnavilor cu diabet zaharat de tip 2, valorile medii ale glicemiei au fost de 9,9±0,29 mmol/l, iar ale colesterolului – de 5,7±0,13 mmol/l. Valori înalte ale tensiunii arteriale au fost depistate la 77% din pacienţii cu diabet zaharat de tip 2. După analiza datelor anamnestice, a fost determinat că la aceşti pacienţii diagnosticul de hipertensiune arterială a precedat stabilirea diabetului zaharat de tip 2 în 37% cazuri, iar la 17% hipertensiunea a fost diagnosticată în acelaşi timp cu stabilirea valorilor crescute ale glicemiei. La 22% din diabeticii cu tipul 2 hipertensiunea arterială a apărut pe parcursul evoluţiei diabetului. În acest grup au fost stabilite corelaţii directe statistic semnificative între valorile tensionale şi indicele masei corporale, precum şi nivelul lipidelor în sânge. Concluzii. Apariţia diabetului la un pacient hipertensiv îl plasează pe acesta în grupul de risc înalt. Pacienţii cu diabet de tip 1 sunt supuşi unui risc crescut de dezvoltare a hipertensiunii arteriale de geneză renală, odată cu durata evoluţiei diabetului, în cazul unei compensări glicemice şi lipidice insuficiente, care contribuie la dezvoltarea nefropatiei. La pacienţii cu diabet zaharat tip 2, hipertensiunea arterială precede dereglarea metabolismului glucidic. De regulă, e asociată de obezitate, dereglarea metabolismului lipidic, insulinorezistenţă şi hiperinsulinism. Hipertensiunea arterială în asociere cu diabetul zaharat au pericol asupra stării de sănătate, prin creşterea mortalităţii induse de patologiile cardiovasculare, insuficienţa renală cronică, afectarea vaselor periferice şi pierderea vederii.