Combinații coordinative ale derivaților S-metiltiosemicarbazonei aldehidei salicilice cu Pd(II)

Abstract

Obiectivul studiului: Tiosemicarbazonele reprezintă un grup de reactivi organici utilizaţi pe scară largă în calitate de liganzi în chimia coordinativă. Importanţa lor constă în faptul că printre ele au fost găsiţi reprezentanţi, care posedă proprietăţi medicobiologice valoroase sau reprezintă catalizatori activi. În rezultatul cercetărilor științifice a fost stabilit că coordinarea tiosemicarbazonelor în sfera unor metale deseori nu numai amplifică, dar chiar face să apară proprietăţi valoroase. Astfel, unele tiosemicarbazone inactive în stare liberă, formează substanţe biologic active după reacțiile de coordinare cu ionii metalici. Mulţi dintre compuşii complecşi obţinuţi posedă proprietăţi farmacodinamice importante, cu un spectru larg de utilizare în chimioterapie în calitate de agenţi antimicrobieni, antitumorali, antimicotici etc. În rezultatul complexării reactivilor organici cu ionii metalelor are loc redistribuirea densităţii electronice în metal şi în molecula reactivului organic, se formează noi legături care conferă compusului complex proprietăţi fizice şi chimice deosebite de cele ale produşilor iniţiali. Este cunoscut faptul că atât tiosemicarbazonele cât şi combinaţiile lor complexe cu ionii unor metale au activitate antitumorală, antimalarică, antibacteriană. Activitatea antileucemică a tiosemicarbazonelor se manifestă în urma reacţiei acestora cu acizii nucleici, conductînd la inhibarea integrală a sintezei ADN şi blocarea în acelaşi timp a ionilor cancerigeni cu care formează chelaţi. Influenţa geometriei ligandului, structurii lui electronice, capacității de complexare, tendinţei ionului spre formarea complecşilor cu o anumită stereochimie și a tuturor posibilelor transformări configurative, tautomerice, red-ox asupra proprietăţilor produsului final oferă posibilitate de a căuta reactivi organici eficienţi în rândul tiosemicarbazonelor. Prezenţa şi topologia grupei funcţionale din componenta carbonilică poate oferi noduri de coordinare suplimentare, care combinîndu-se cu proprietăţile de coordinare ale fragmentului tiosemicarbazidic dau naştere la liganzi tri- sau tetradentaţi. Dezvoltarea vertiginoasă a tehnologiilor moderne devine posibilă numai atunci cînd sunt disponibile materiale noi, cu structuri şi proprietăţi prestabilite şi care pot oferi activităţi utile. Astfel, prin modelarea speciei organice poate fi influenţată structura, aranjarea unităţilor moleculare în spaţiu şi proprietăţile materialelor finale. Materiale şi metode: În calitate de sare inițială a Pd(II) a fost folosită clorura de paladiu din care a fost obținut tetracloropaladatul de potasiu. S-metiltiosemicarbazonele aldehidei salicilice substituite au fost obţinute prin reacția de condensare a tiosemicarbazidei S-metilate cu aldehida salicilică substituită în poziția 5 ( CH3-S-H2LX, X=H, Cl Br). Toate substanțele au fost obținute din surse comerciale. Datele cristalografice de bază au fost obţinute la difractometru KUMA KM4CCD la 120 K (Polonia). Rezultate: Substanțele separate reprezintă compuși coordinativi ai paladiului, în care raportul molar de combinare Pd:L se păstrează 1:1, ca și în cazul descris pentru derivatul tiosemicarbazonei aldehidei nesubstituite. Culoarea și forma cristalelor nu se deosebesc esențial de cele relatate pentru [Pd(CH3-SLH)Cl]∙H2O, în care ligandul organic se coordinează în jurul paladiului cu setul de atomi O,N,S. În compușii obținuți se păstrează acelaș mod și acelaș raport de coordinare al ligandului. Compușii sunt suficient de bine solubili în solvenți organici pentru a putea fi testați în calitate de catalizatori în reacția Suzuki-Miyamura. Concluzii: Introducerea substituentului în poziția 5 a aldehidei salicilice nu schimbă raportul molar de combinare (Pd:L = 1:1) și nu modifică esențial proprietățile fizice și solubilitatea compușilor.