Structura spectrului microbian uropatogen și antibioticorezistența

Abstract

Introducere: Infecțiile sistemului urinar se numără printre cele mai frecvente boli întâlnite în practica spitalicească și de ambulator. Spectrul microbian în fiecare instituție medico-sanitară este rezultatul unor procese complexe de interacțiune reciprocă dintre micro- și macroorganisme, ce decurg sub influența diverșilor factori ai mediului extern. Bacteriile sunt expuse constant presiunii selective a antibioticelor. Se modifică structura microorganismelor și crește rezistența la preparatele antibacteriene, una dintre cauzele ineficienței tratamentului etiotrop. Scopul lucrării: Studiul spectrului microbian uropatogen al pacienților plasați în staționar și a dinamicii antibioticorezistenței florei bacteriene la cele mai frecvent utilizate preparate antimicrobiene. Material și metode: Studiul a fost realizat în baza rezultatelor examenelor bacteriologice a urinei și antibioticogramelor efectuate în Laboratorul bacteriologic al IMSP SCR „Timofei Moșneaga”, fiind obținute de la pacienți aflați în staționarul instituției în perioada anilor 2018-2020. Rezultate: Spectrul uropatogenilor izolați în 2018 și în 2019 nu a arătat diferențieri semnificative (Fig.1). Cei mai întâlniți agenți patogeni au fost cei din Familia Enterobacteriaceae, constituind în 2018 aproximativ 65 %, și în 2019- 63 %, dintre care, Escherichia Coli- 31 % în 2018 și 33 % în 2019. Din aceeași familie, au înregistrat o frecvență deosebită: Klebsiella spp., 21 % în 2018 și 23 % în 2019, Proteus spp., 7 % în 2018 și 5 % în 2019. Printre bacteriile gram negative s-a numărat și Pseudomonas aeruginosa, alcătuind aproximativ 7 % în 2018 și 9 % în 2019. E n t e r o c o c c u s s p p. a consituit 2 1 % din numărul total de uropatogeni izolați în 2018, și 20 % în 2019. Cei mai răspîndiți au fost: Enterococcus faecalis, 15 %- 2018 și 14 %- 2019, și Enterococcus faecium-5 % În 2020, în contextul măsurilor de spitalizare impuse de pandemia provocată de COVID-19, s-a schimbat și structura spectrului uropatogen. Membrii Familiei Enterobacteriaceae s-au găsit în până la 53 % din cazuri. Cel mai răspândit membru izolat a fost Klebsiella spp., 34 % . Escherichia Coli a ocupat doar 16 % comparativ anilor precedenți, iar Proteus spp.- 3 %. Procentajul pentru Pseudomonas aeruginosa nu s-a modificat semnificativ, alcătuind 10 %, însă au fost izolați mai multi membri Enterococcus spp., 32 %, dintre care, Enterococcus faecalis- 20 %, și Enterococcus faecium- 12 %. Pe parcursul anilor 2019 și 2020 s-a observat în general o scădere a sensibilității agenților patogeni la antibiotice, fapt îngrijorător. Deja în anul 2020 s-a înregistrat o rezistență marcată a reprezentanților Familiei Enterobacteriaceae la majoritatea claselor de antibiotice: peniciline, cefalosporine, fluorochinolone, aminoglicozide. În urma analizei sensibilității microorganismelor la cele mai utilizate antibiotice în practica de rutină, s-a demonstrat ineficiența penicilinelor față de germenii din Familia Enterobacteriaceae, creșterea considerabilă a rezistenței lor la cefalosporine și fluorochinolone în ultimii ani, rămânând mai eficiente Fosfomicina, Colistinul, dar și Amikacina, și carbapenemele, la care însă se urmărește la fel o tendință a creșterii rezistenței. Colistinul a rămas antimicrobianul eficient și în cazul Pseudomonas aeruginosa; Amikacina poate fi luată în considerare încă ca opțiune de tratament. Aminoglicozidele, Linezolidul, și-au păstrat eficiența în eradicarea infecțiilor provocate de Enterococcus spp, dar și glicopeptidele, și Ampicilina, în cazul Enterococcus faecalis. Concluzii: Rezistența uropatogenilor la antibiotice demonstrează o dinamică variabilă în funcție de bacterie și de antibioticele analizate. Modificarea structurii microbiotei urinei dictează necesitatea strictă a respectării principiilor antibioticoterapiei raționale, ținând cont și de ratele rezistenței locale.