LEUCEMIA MIELOIDĂ CRONICĂ: ASPECTELE EPIDEMIOLOGICE, MEDICOSOCIALE ŞI MANAGERIALE CONTEMPORANE

Abstract

The current study comprized 125 patients with chronic myeloid leukemia (CML), who had been followed up and treated at the Institute of Oncology in 2005 – 2011. The diagnosis was established in the late chronic phase in 113 (90.4%) cases, in the accelerated and acute phases in 12 (9.6%) cases. The patient age ranged from 19 to 81 years (median age – 46.1 ± 2.13 years old), that indicated the predominant affection of the workable population. The majority of patients (66.7 ± 5.14%) proved to be heavily exposed to insolation within the framework of professional activities and daily life that might be considered the favoring factor of the development of CML. The severity of the disease and the limited life expectation were proved by the relatively low values of the overall survival: 3- and 5-year survival made up 57.5% şi 36.5%, respectively. The treatment of CML in the chronic phase and accelerated phase without complications may be realized in the outpatient department or in a daily hospital ward. The treatment of CML in the accelerated phase with complications (bleeding, thrombotic, infectious) and in the acute phase should be realized in the specialized departments of hematology. The drug imatinib mesylate constitutes the first-line therapeutic option in the chronic phase and in the accelerated phase, being superior to the conventional chemotherapy and α-interferon due to the possibility of achievement of a fast complete hematologic response, complete cytogenetic response and due to the considerable increase of a life quality and longevity of patients. In the GIPAP affiliated investigational group the one-year, 2- and 3-year survival rates constituted 97%, 78% şi 62%, respectively, and turned to be superior to those in the investigational group without imatinib mesylate treatment (p<0,05). The median longevity (61.65 ± 4.81 years) proved to be much higher (p<0.05) in the age group of 40 – 49 years. The masculine gender and the ECOG-WHO score of 2 – 3 points after the induction chemotherapy may be considered as unfavorable prognostic factors.

În studiu sunt înrolaţi 125 bolnavi de leucemie mieloidă cronică (LMC), aflaţi la evidenţă şi tratament în IMSP Institutul Oncologic în perioada anilor 2005 – 2011. Diagnosticul a fost stabilit în faza cronică tardivă în 113 (90,4%) cazuri, în faza de accelerare şi acută – în 12 (9,6%) cazuri. Vârsta pacienţilor variază între 19 şi 81 ani (media de vârstă – 46,1 ± 2,13 ani), ce indică afectarea preponderentă a persoanelor apte de muncă. Majoritatea bolnavilor de LMC (66,7 ± 5,14%) au fost expuşi insolaţiilor în cadrul activităţii profesionale sau vieţii cotidiene, care pot fi considerate ca factorul favorizant de dezvoltare a LMC. Severitatea maladiei şi, respectiv, speranţa la viaţa limitată se confirmă prin indicii relativi scăzuţi ai supravieţuirii generale a bolnavilor: supravieţuirea generală peste 3 şi 5 ani s-a cifrat corespunzător la 57,5% şi 36,5%. Tratamentul LMC în faza cronică şi de accelerare fără complicaţii poate fi efectuat în condiţii de ambulator sau a staţionarului de zi. Tratamentul LMC în faza de accelerare cu complicaţii (hemoragice, trombotice, infecţioase) şi în faza acută se efectuează în secţiile specializate de hematologie. Medicamentul imatinib mesylate constituie opţiune terapeutică de prima linie în faza cronică şi de accelerare a LMC, fiind net superioară în raport cu chimioterapie convenţională şi α-interferon prin posibilitatea atingerii răspunsului hematologic complet rapid, răspunsului citogenetic complet şi creşterea semnificativă a calităţii vieţii şi longevităţii pacienţilor. Indicii supravieţuirii în sublotul investigaţional afiliat de GIPAP peste 1 an, 2 şi 3 ani au constituit respectiv 97%, 78% şi 62%, fiind net superiori în raport cu sublotul investigaţional fără tratamentul cu imatinib mesylate (p<0,05). Media longevităţii (61,65 ± 4,81 ani) s-a dovedit a fi semnificativ mai mare (p<0,05) în grupul de vârstă 40 – 49 ani. Sexul masculin şi scorul ECOGWHO 2 – 3 după chimioterapie de inducţie pot fi considerate ca factori de prognostic nefavorabil.