Conduite de diagnostic și tratament în incluzie de canin

Abstract

Introducere. Erupţia dentară reprezintă un fenomen biologic deosebit de complex, cu importanţă decisivă asupra dezvoltării întregului aparat dento-maxilar, motiv pentru care persistă printre preocupările de interes ale ortodonţiei contemporane. Conform datelor statistice incidenţa dereglărilor de erupţie dentară constituie 0,92-3,3% (Ferguson 1990). Incluzia dentară este o anomalie de dezvoltare ce afectează procesul de erupţie, caracterizată prin retenţia unui dinte complet dezvoltat în profunzimea osului maxilar peste timpul normal de erupţie. Scopul lucrării. Analiza metodelor de diagnostic şi tipului de tratament implimentat în cadrul incluziei dentare în dependenţă de momentul depistării anomaliei de erupţie. Materiale şi metode. Acest studiu a inclus 10 pacienţi diagnosticaţi cu malocluzii asociate cu caninii impactaţi, cu vârsta cuprinsă între 9-21 ani. Pacienţii au fost repartizaţi în dependenţă de dentiţie, cu dentiţie mixtă au fost 3 pacienţi, şi cu dentiţie permanentă 7 pacienţi. Astfel, toţi pacienţii cu incluzii dentare au fost supuşi examenului clinic şi paraclinic. În cadrul examenului paraclinic s-au aplicat: examenul fotostatic, analiza biometric ă a modelelor de studiu, analiza Tweed-Merrifield a spaţiului total şi examenul radiologic: (OPG, teleradiografia de profil, CT scan). Rezultate. În baza protocolului de tratament şi metodelor paraclinice de rX-imagistică s-a identificat dintele inclus şi poziţia acestuia în ţesutul osos, a gradului de înclinare, a axei longitudinale, a formei coroanei şi a rădăcinii dintelui. În special pentru pacienţii cu dinţi impactaţi, analiza teleradiografiei a permis evaluarea orientării antero-posterioare a rădăcinii şi a poziţiei dintelui inclus cu planşeul nazal (pentru incluziunile dentare superioare). Metoda de analiză cefalometrică a teleradiografiei aplicată a fost Tweed-Merrifield; Ricketts; care a permis prin comparare valorilor calculate şi măsurate aprecierea direcţiei de creştere a scheletului facial (7 pacienţi- tip hiperdivergent, 3 pacienţi-tip normodivergent), clasa scheletală (8 pacienţi-clasa I Angle, 2 pacienţi-clasa a Il-a Angle). Concluzie. Rezultatele studiului clinic, biometric și radiologic denotă eficacitatea tratamentului combinat ortodontic-chirurgical al caninului impactat prin utilizarea tehnicii adezive fixe și a procedurii chirurgicale de expunere a dintelui în dentiţie permanentă.