Evaluarea defectelor osoase ale crestei alveolare la maxilarul superior

Abstract

Rezumat Introducere. Pentru evaluarea defectelor osoase de creastă alveolară există mai multe metode clinice și paraclinice cum ar fi: examenul fotografic, analiza modelelor de studiu, fișa clinică parodontală, metodele radiologice și scanarea intraorală. Articolul a avut drept scop prezentarea tehnicilor de măsurare și analiză a defectelor osoase care au fost utilizate la pacienţii ce au necesitat reabilitare orală implanto-protetică. Material și metode. În articol au fost analizate defectele osoase de creastă alveolară la maxilarul superior la 70 pacienţi, 27 de bărbaţi și 43 femei, cu vârsta cuprinsă între 18-67 ani, media fiind 42,1 ±1,4 ani. În total, au fost analizate 79 de defecte osoase, dintre care, 26 de defecte orizontale, 1 defect vertical și 52 de defecte combinate. Evaluarea defectelor osoase a fost realizată prin analiza CBCT-urilor și pozelor pre- și intra-operatorii. Analiza statistică a datelor s-a realizat utilizând programele Microsoft Excel și IBM SPSS Statistics 22. Rezultate. Cele mai multe defecte de creastă alveolară au fost întâlnite la nivelul dinţilor 1.4 și 2.4, 21 defecte osoase (10,6%) și respectiv 22 defecte osoase (11,1%). Lăţimea crestei în zona defectului a variat între 1,1 mm (la defectele orizontale) și 12,3 mm (la defectele verticale) constituind o medie de 3,9 ± 0,1 mm, mediana fiind 3,5 mm. După evaluarea defectelor în cele trei planuri au fost obţinute: lungimea defectelor între 4,6-52,3 mm, cu media 18,4 ± 1,2 mm; lăţimea defectelor a fost cuprinsă între 0,4-5,9 mm, cu o medie de 3,4 ± 0,1 mm; înălţimea defectelor osoase a variat între 0,5-9,6 mm, formând, în medie, 3,9 ± 0,1 mm. Concluzii. Metodele de evaluare prezentate în articol au furnizat multiple date suplimentare despre defectul osos de creastă alveolară, ceea ce a oferit o evaluare complexă a defectului. Totalitatea metodelor enumerate reprezintă modalităţi de evaluare a defectelor osoase și pot fi utiliziate atât solitar, cât și combinate între ele pentru obţinerea unei imagini cât mai complexe a cazului clinic.

Abstract Introduction. To assess the alveolar ridge bone defects several clinical and paraclinical methods have been applied. These were: photographic examination, analysis of study patterns, periodontal clinical recording, radiological methods and intraoral scanning. The purpose of the article was to analyze and present the techniques for measuring and assessment of bone defects used in patients that require implant-prosthetic rehabilitation. Material and methods. The research study analyzed alveolar ridge bone defects of the upper jaw area, in 70 patients, 27 men and 43 women, aged between 18 and 67 years, the mean age constituted 42.1 years ± 1.4. Overall, 79 bone defects have been analyzed: 26 horizontal defects; 1 vertical defect; and 52 combined defects. The assessment of bone defects was carried by the analysis of pre/intraoperative CBCT imaging. Statistical analysis of the data was done using the Microsoft Excel and IBM SPSS Statistics 22 programs. Results. Most alveolar ridge defects have been found at the level of the teeth 1.4 and 2.4, respectively 21 cases (10.6%) and 22 cases of bone defects (11.1%). The width of the ridge in the defect area ranged from 1.1 mm (in horizontal bone defects) to 12.3 mm (in vertical bone defects), thus, constituting an average length 3.9 ± 0.1 mm, and the median one – 3.5 mm. After assessing the defects in the three planes the following data have been obtained: the length of the defects was between 4,6-52,3 mm, with an average of 18,4 ± 1,2 mm; the width of the defects was between 0,4-5,9 mm, with an average of 3,4 ± 0,1 mm; the height of the defects ranged from 0.5 to 9.6 mm, with an average of 3.9 ± 0.1 mm. Conclusions. The assessment methods presented in the research paper provided multiple data on the alveolar ridge bone defects, in this way ensuring a complex analysis of such kind of abnormalities. The listed methods reveal ways of assessing bone defects and can be used both alone or combined to obtain a more complex picture of the clinical case.