Wheezingul la copil – abordare diagnostică și terapeutică

Abstract

Wheezing-ul reprezintă o problemă frecvent întâlnită în practica pediatrică. Fiind unul din cele mai des întîlnite semne clinice în afecțiunile respiratorii la populația pediatrică. Aproximativ 30 din copii prezintă cel puțin un episod de weezing pe parcursul vieții. Există evidențe puține privind diagnosticul și conduita în afecțiunile cu wheezing la copil. Investigațiile paraclinice nu sunt practic specifice și semnificative desigur într-un context viral, în cazul în care putem face determinări etiologice prin PCR, diagnosticul poate fi retrospectiv, determinările bacteriologice uzuale nu au nicio sensibiliate în cazul depistării agenților etiologici pulmonari. Indici de inflamație în mod obișnuit sunt normali iar imunograma poate arăta eventual o IgE mai mare. Evaluarea alergologică:Eo-marker predictiv asociat, IgE, ECP- fără valoarea predictivă, valorile normale nu exclud alergiile, teste cutanate, IgE specific alergeni respiratori pot să sugereze statusul atopic. Este important să diagnosticăm și diferențil , pentru că nu de puține ori, există riscul ca acest wheezing recurent să ascundă boli mai severe, cum ar fi fibroza chistică, corp strain aspirat. De aceea la pacienții care nu răspund la tratament ar fi indicat pentru un diagnostic diferențial, efectuarea investigațiilor suplimentare imagistice: Rx, EKG, Echo cardiac pentru evidențierea uneo posibile malformații vasculare cum ar fi arcul aortic supranumerar, IDR, testul sudorii, Ph metrie, Ba pasaj, angioCT, BAL, bronhoscopie. Concluzii: Consecințele wheezing-ului sunt semnificative deoarece în contextul în care prezența inflamației sau a obstrucției în căile respiratorii distale poate produce emfizem, poate produce tulburări de ventilație și implicit de perfuzie. Toate acestea având ca consecințe și risc dezvoltarea insuficienței respiratorii.