USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/26956
Title: Textilomul cavității abdominale: Teză de doctor în științe medicale. 321.13. – Chirurgie
Authors: Guțu, Serghei
Keywords: abdominal cavity;foreign bodies;textiloma;risk factors;ultrasonography;computed tomography;surgical treatment;medical ethics;iatrogenic complication;malpractice;surgical safety;prevention
Issue Date: 2024
Citation: GUŢU, Serghei. Textilomul cavității abdominale: teză de doctor în științe medicale. 321.13. – Chirurgie. Chisinau, 2024, 163 p.
Abstract: Chirurgia modernă presupune lucrul în mediul specific al sălii de operație cu niveluri ridicate de stres, presiune și riscuri care însoțesc procedee tehnice complexe, precum și în condiții de deficit semnificativ al timpului [1, 2]. Un efect secundar al unei astfel de activități chirurgicale intense este amenințarea constantă de complicații și erori medicale [3, 4, 5]. Dintre numeroasele complicații potențiale, lăsarea neintenționată a obiectelor chirurgicale în câmpul operator rămâne una dintre cele mai grave. Corpurile străine rămase în organismul pacientului după operație sunt considerate de comunitatea chirurgicală internațională la egalitate cu erori iatrogene, precum efectuarea unei operații greșite, pe partea greșită a corpului sau la pacientul greșit [6, 7]. Potrivit viziunilor actuale, acestea se referă la așa-numitele „never events”, adică evenimente care nu ar trebui să apară sub nicio formă, întrucât sunt complet prevenibile și cauzate exclusiv de erori umane [8, 9, 10]. Cu toate acestea, ele se întâmplă, iar relatările despre aceste evenimente continuă să apară atât în literatura medicală, cât și în mass-media. Cel mai frecvent (70-90%) este vorba despre corpuri străine textile (CST), denumite în literatura medicală de specialitate și ca „textilom” sau „gossypibom” [11, 12, 13], datorită utilizării comune a acestora în toate operațiile, mărimi mici, structură amorfă și formă, dimensiune și culoare variabile, mai ales când meşa / tamponul este îmbibat cu sânge și devine greu perceput în câmpul operator [3, 14, 15]. În același timp, mai mult de 50% din toate incidentele asociate cu CST-urile rămase au fost înregistrate în timpul intervențiilor chirurgicale abdominale, ceea ce se explică prin volumul mare și complexitatea anatomică a cavităților abdominale și pelvine [16, 17]. Incidența reală a textilomului abdominal este necunoscută și cu greu poate fi determinată cu exactitate din cauza problemelor medicale și legale care împiedică acest lucru. Cu toate acestea, conform celor mai credibile estimări, morbiditatea prin textilomul abdominal este de aproximativ un caz la 1.000-1.500 operații abdominale [15, 18, 19, 20]. Obiectele textile reținute în cavitatea abdominală după intervenția chirurgicală pot provoca diverse complicații, uneori foarte neobișnuite, dintre care unele pot fi extrem de grave și chiar fatale [6, 9, 20]. Pe lângă complicațiile acute care necesită relaparotomii urgente, posibilitatea apariției unui corp străin este rareori luată în considerare în diagnosticul masei abdominale, ceea ce conduce la examinări, proceduri invazive și intervenții chirurgicale radicale inutile [14, 21]. Teoretic, textilomul poate fi diagnosticat folosind radiografie, ultrasonografie (USG), computer tomografie (CT), rezonanță magnetică nucleară și alte metode moderne de imagistică medicală [22, 23, 24, 25]. Totodată, semnele vizuale ale CST abdominale nu sunt însă bine definite, și din cauza rarității patologiei sunt puțin cunoscute de medicii imagişti, motiv pentru care sunt interpretate eronat, iar pacienții sunt adesea internați cu alte diagnostice concurente. Pe lângă aspectele pur medicale, CST uitat în cavitatea abdominală poate avea o semnificație etică și juridică serioasă și poate conduce la consecințe devastatoare pentru chirurgul operator și instituția medicală [16]. Normele etice și legale actuale impun recunoașterea, documentarea obligatorie și informarea pacientului referitor la cazurile de retenţie a CST, ce presupune explicații suplimentare bolnavului, oarecare pedeapsă a personalului medical implicat, potențiale litigii și plată de către spital a tuturor costurilor suportate în rezultatul incidentului [3, 8, 26]. Acesta este motivul pentru care cazurile de CST abdominale nu sunt elucidate universal și par a fi subraportate, atât din cauza dificultății de identificare a cazurilor, cât și din cauza reticenței clinicienilor și a spitalelor de a dezvălui aceste tipuri de erori [1, 24]. În aceste condiții, de importanță primordială o are elaborarea și implementarea metodelor fiabile și standardizate de siguranță, care ar trebui să aibă ca scop eliminarea sau minimizarea vătămării accidentale aduse pacienților în timpul petrecut în sala de operație, inclusiv retenţie eronată a obiectelor textile în cavitatea abdominală [8, 14, 27]. Astfel, rămân neclare frecvența de apariție a textilomului abdominal în practica zilnică a chirurgilor și obstetricieni-ginecologi, precum și competenţa lor teoretică și executarea reală a normelor etice și legale actuale în cazul apariţiei evenimentului respectiv. Nu sunt pe deplin stabilite manifestările clinice specifice ale textilomului abdominal, care predispun la un diagnostic corect, și dependența lor de durata retenţiei CST, tipul de răspuns individual la un corp străin și dezvoltarea potențialelor complicații. Nu au fost suficient identificați factorii de risc intraoperatori importanți care pot contribui la păstrarea CST în cavitatea abdominală, precum și posibilitatea monitorizării și gestionării acestora în vederea reducerii morbidității. Semnificația comparativă a diferiteor metode imagistice de diagnostic nu a fost studiată suficient, caracteristicile vizuale ale textilomului abdominal și relația acestora cu manifestările clinice și datele anamnezei pacientului nu sunt clare. Scenariile clinice pentru luarea deciziei de înlăturare a textilomului din cavitatea abdominală, tipul și volumul optim al intervenției chirurgicale, precum și frecvența și natura complicațiilor postoperatorii și alte consecințe nu au fost în cele din urmă determinate. Rămâne neclar rolul erorilor individuale, procedurale și organizaționale în cazurile de CST abdominale, deși este indiscutabil că elaborarea și respectarea strictă a măsurilor de prevenire a unor astfel de incidente pot perfecţiona nivelul de siguranță a pacientului chirurgical, ceea ce este important pentru sistemul de sănătate publică. Scopul lucrării: Ameliorarea preciziei diagnosticului și a rezultatelor tratamentului textilomului abdominal pe baza identificării manifestărilor clinico-evolutive și imagistice caracteristice, precum și a potențialei reduceri a incidenței evenimentului prin elaborarea și standardizarea măsurilor preventive. Obiectivele lucrării: 1. Identificarea manifestărilor clinice sugestive ale textilomului abdominal și dependența acestora de durata procesului, tipul de reacție individuală la un corp străin, precum și eventuala dezvoltare a complicațiilor evolutive. 2. Stabilirea factorilor de risc semnificativi pentru reținerea accidentală a obiectelor textile în cavitatea abdominală în timpul intervenției chirurgicale, precum și măsurile posibile pentru controlul și managementul acestora. 3. Determinarea semnelor vizuale caracteristice ale textilomului abdominal la utilizarea diferiteor metode de imagistică medicală și evaluarea comparativă a informativităţii acestora. 4. Optimizarea indicațiilor, volumului și precizarea caracteristicilor tehnice ale intervenției chirurgicale pentru eliminarea CST abdominale, precum și determinarea particularităţilor perioadei postoperatorii în funcție de tipul evolutiv al textilomului și severităţii evenimentelor intraoperatorii. 5. Studierea cunoașterii teoretice și a conformării reale de către chirurgii practicieni la cerințele eticii medicale contemporane privind cazurile de retenție neintenționată a CST în cavitatea abdominală. 6. Elaborarea complexului de acțiuni pentru optimizarea măsurilor organizaționale și procedurale în sala de operație pentru prevenirea retenţiei neintenționate a CST în abdomen.
URI: http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/26956
Appears in Collections:TEZE DE DOCTOR, DOCTOR HABILITAT

Files in This Item:
File Description SizeFormat 
Gutu_Serghei_Teza_3.pdf7.09 MBAdobe PDFView/Open


Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback