Metode spectrale de determinare a factorului de protecţie solară

Abstract

INTRODUCERE. Măsurarea factorului de protecţie solară folosind o tehnică in vitro care să corelează cu măsurările obţinute in vivo a fost propusă de mulţi ani. Testarea in vivo, în care voluntarii umani sunt supuși la doze potenţial dăunătoare și cancerigene de radiaţii ultraviolete, a fost metoda de alegere de către agenţiile de reglementare pentru a determina eficacitatea cremelor de protecţie solară pentru a proteja oamenii atât de eritemul solar, cât și de potenţialele efecte cancerigene cutanate legate de doze mari de UV. SCOPUL STUDIULUI. Această publicaţie își propune să evalueze metodele de determinare a factorului de protecţie care influenţează eficacitatea produselor de protecţie solară. MATERIAL ȘI METODE. Bazele de date electronice: Medline, Cochrane, Embase și Springer au fost accesate folosind „factor de protecţie”, „protecţie la pigmentare”. De asemenea, căutarea a fost efectuată prin utilizarea revistelor farmaceutice și chimice tipărite. REZULTATE. Produsele de protecţie solară au un factor individual de protecţie solară, valoare care este definită ca raportul dintre doza minimă de eritem pe pielea protejată cu protecţie solară și doza minimă de eritemă pe pielea neprotejată [1, 2, 3]. Factorul de protecţie solară, prin definiţie, este determinat in vivo ca creșterea timpului de expunere necesar pentru a induce eritem, adică SPF 4 înseamnă de patru ori mai mult pentru a induce eritem. Cea mai comună tehnică in vitro implică măsurarea transmitanţei spectrale la lungimi de undă UV de la 280 la 400 nm [3]. CONCLUZII. Testele in vivo sunt costisitoare și consumatoare de timp și nu sunt practice pentru evaluarea de rutină a produsului. Cu toate acestea, există încă multe întrebări atât cu privire la acurateţea știinţifică, cât și la reproductibilitatea măsurătorilor in vivo. În plus, testarea este potenţial periculoasă pentru subiecţi, deci atât etic, cât și legal.

INTRODUCTION. The measurement of sunscreens using an in vitro technique that correlates to in vivo measurements has been proposed for many years. In vivo testing, where human volunteers are subjected to potentially damaging and carcinogenic doses of ultraviolet radiation, has been the method of choice by regulatory agencies for determining the efficacy of sunscreens to protect humans from both sunburn (solar erythema) and potential skin cancers related to high UV doses. THE AIM OF STUDY. This publication aims evaluating the methods of determining the Protection Factor that influences the effectiveness of the sunscreens. MATERIAL AND METHODS. Electronic databases: Medline, Cochrane, Embase and Springer were accessed using „protection factor”, „pigmentation protection”. Also, the search was conducted by using printed pharmaceutical and chemical journals. RESULTS. Sunscreens have an individual sun protection factor, value that is defined as the ratio of the minimal erythemal dose on sunscreen protected skin to the minimal erythemal dose on unprotected skin [1, 2, 3]. Solar protection factor by definition is determined in vivo as the increase in exposure time required to induce erythema, i.e. SPF 4 means four times longer to induce erythema. The most common in vitro technique involves measuring the spectral transmittance at UV wavelengths from 280 to 400 nm [3]. CONCLUSIONS. The in vivo tests are costly and time-consuming which are not practical for routine product evaluation. That being said, there are still many questions about both the scientific accuracy and reproducibility of in vivo measurements. In addition, the testing is potentially hazardous to subjects, so both ethical and legal.