USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/30315
Title: Preinducția și inducția nașterii la pacientele cu boli non-transmisibile (BNT)
Authors: Castraveț, Irina
Petrov, Victor
Keywords: sarcină;inducție a nașterii;cateter Folley;mizoprostol
Issue Date: 2024
Publisher: Asociația Economie, Management și Psihologie în Medicină "Constantin Ețco" din Republica Moldova
Citation: CASTRAVEȚ, Irina; PETROV, Victor. Preinducția și inducția nașterii la pacientele cu boli non-transmisibile (BNT). In: Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină, 2024, nr. 1(98), pp. 43-44. ISSN 1729-8687.
Abstract: Introducere. În ultimele decenii, datele statistice indică o creștere a numărului de nașteri provocate. Aceasta tendință este generată în mare măsură de numărul tot mai mare de sarcini cu risc, care necesită inducerea nașterii la gravidele cu col uterin imatur. Această intervenție poate conduce, la rândul său, la perturbarea procesului natural de declanşare a naşterii, având consecințe negative asupra evoluţiei travaliului, cu creşterea intervenţiilor obstetricale şi a rezultatelor perinatale nefavorabile. Printre complicaţiile frecvente care pot apărea se numără hipoxia intrauterină a fătului, distocia colului uterin, insuficiența forțelor de contracție atât primară, cât și secundară, sau insuficienţa scremetelor. Procedura de inducere a nașterii poate varia în funcție de regiune și țară, dar prevalența ei este tot mai mare în țările dezvoltate, ajungând să reprezinte până la 25% din totalul nașterilor. Scopul studiului constă în evaluarea eficacității preinducției și inducției nașterii prin metoda mecanică cu aplicarea cateterului Folley. Materiale și metode. Studiul a inclus 114 gravide spitalizate în secția Terapia sarcinii a IMSP Institutul Mamei și Copilului cu BNT la termen >37 s.a. pentru pregătire prenatală și declanșarea nașterii, având în vedere riscurile majore pentru mamă și făt. Maturația colului uterin a fost evaluată conform scorului Bishop, arătând un col imatur (scorul 3-5 puncte) la toate gravidele. Factorii de excludere pentru efectuarea preinducției au inclus indicațiile pentru operația cezariană electivă, ruperea prematură a membranelor și procesele inflamatorii ale cailor de naștere. Astfel, la toate pacientele, pentru preinducție s-a utilizat cateterul Folley, 18 G, cu un volum de 30-50 ml. Rezultatele au fost evaluate conform scorului Bishop peste 18 ore sau la debutul travaliului, cu înlăturarea ulterioară a dispozitivului. În cazurile în care acțiunea mecanică de pregătire a colului uterin timp de 18 ore a fost insuficientă, s-a continuat preinducția cu o doză de prostaglandina E1 (PG E1 ) – Mizoprostol 25 μg oral, eficacitatea etapei a doua de preinducție fiind apreciată la 24 de ore. La gravidele cu colul uterin matur, inducerea nașterii a fost realizată prin amniotomie, îar la cele cu col uterin imatur s-a recurs la administrarea PG E1 în forma buvabilă. Rezultate. În 111 (96,5%) cazuri, aplicarea cateterului Folley a condus la modificări structurale ale colului uterin. La 19 (16,6%) gravide, pe fondul aplicării cateterului Folley, nașterea a debutat într-un interval de 6-18 ore. La evaluarea stării colului uterin peste 18 ore, s-a constatat că la 66 (57,9%) de paciente scorul Bishop a fost mai mare de 5 puncte, ceea ce a permis inducerea ulterioară a nașterii prin amniotomie sau administrarea PG E1 – forma buvabilă. La 29 (25,4%) paciente, cu scopul continuării preinducției, s-a administrat Mizoprostol într-o priză. La examinarea peste 24 de ore, doar la 3 gravide (2,6% din numărul total de preinducții sau 10,3% din numărul gravidelor cu administrare de PG), nu s-au observat schimbări structurale ale cervixului. Conform rezultatelor studiului, maturația colului uterin s-a obținut în 42 de ore de la inițierea preinducției în 97,3% din cazuri. Ținem să vă informăm că procentul nașterilor naturale a fost de 80,7%, dar totodată, au necesitat stimularea forțelor de contracții în travaliu 40 de parturiente, ceea ce a reprezentat 35,1% din cazuri. Din cazurile cu insuficienţă a forțelor de contracţie, 77,5% din cazuri s-au supus corecţiei după administrarea soluţiei de oxitocină, iar într-un caz (2,5%) de insuficienţă a scremetelor, s-a aplicat ventuza obstetricală. Analizând datele cercetării, putem sublinia faptul că în lotul de studiu, operația cezariană a fost efectuată doar în 19,4% din cazuri. Indicațiile pentru finalizarea urgentă a nașterii au inclus hipoxia acută intrauterină a fătului (33,3%), făt macrosom (22,2%) în asociere cu lichid amniotic meconial (16,7%) și altele (27,8%). Concluzii. La gravidele cu BNT care au necesitat inducerea nașterii pe fundalul unui col imatur, aplicarea cateterului Folley pentru preinducție s-a dovedit a fi o metodă eficientă, maturația colului uterin fiind obținută în primele 18 ore în 74,6% din cazuri. În lipsa efectului de maturație necesar la utilizarea cateterului Folley, administrarea PG într-o priză a permis majorarea numărului de paciente cu condiții optime pentru inducere încă în 22,8% din cazuri. La aplicarea metodei mecanice de preinducție în combinație cu PG E1 în doză de 25 μg oral, maturația colului uterin s-a realizat în primele 42 de ore la 97,3% din gravide. Astfel, schema propusă s-a dovedit a fi ineficientă doar în 2,6% din totalul cazurilor din studiu. Datorită preinducției eficiente, finalizarea nașterilor per vias naturalis a fost înregistrată în 80,7% din cazuri, în timp ce în fiecare al cincilea caz s-a efectuat operația cezarină de urgență.
metadata.dc.relation.ispartof: Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină: Conferința zilele „Gheorghe Paladi” 17-18 mai 2024, Chișinău, Republica Moldova
URI: https://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2024/10/CM198_2024_WEB.pdf
http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/30315
ISSN: 1729-8687
Appears in Collections:Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 1(98) / 2024

Files in This Item:
File Description SizeFormat 
Preinductia_si_inductia_nasterii_la_pacientele_cu_boli_non_transmisibile_BNT.pdf92 kBAdobe PDFView/Open


Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback