Evoluția otitelor medii la copii: specificarea etapelor diagnostic-curative în baza monitorizării clinico-funcționale. Rezumatul tezei de doctor habilitat în științe medicale. 321.16 – Otorinolaringologie

Abstract

Actualitatea temei. Otita medie (OM) este o afecţiune inflamatorie a urechii medii (UM), care se dezvoltă la 90% din copii și reprezintă indicaţia principală pentru antibioticoterapie şi tratament chirurgical în copilăria precoce (R. Rosenfeld, 2022; [17]). Nediagnosticată la timp şi netratată adecvat, OM progresează: la 60-65% dintre copii se dezvoltă otita medie exsudativă persistentă (OMEP), iar la 20%-35% dintre copii, otita medie recidivantă (OMR), cu risc de dezvoltare a complicaţiilor grave și surditate progresivă, care influenţează negativ calitatea vieţii copilului [1-12]. Evoluția clinică a OM este bivariantă: o formă accentuată cu dezvoltarea rapidă a manifestărilor vădite, care evidențiază diagnosticul și urgentează necesitatea tratamentului și o altă formă, cu dezvoltarea treptată a manifestărilor subclinice nespecifice, ceea ce complică stabilirea diagnosticului și creează condiții pentru persistența, recidivarea și cronicizarea OM [1-8]. Factorii de risc ai OM reprezintă un set larg de caracteristici versatile și nediferențiate, fără precizarea factorilor de risc ai recidivării și persistenței otitei medii [1, 17]. Aplicarea metodelor funcționale sub formă de screening universal al urechii medii (UM), precum și conștientizarea riscului de complicații ale OM, au creat condiții pentru creșterea frecvenței aplicării antibioticoterapiei și numărului de intervenții otochirurgicale efectuate la copii, precum și micşorarea vârstei copiilor supuși tratamentului chirurgical [14, 16]. Există opinii contradictorii cu privire la tratamentul OM la copii și gama largă de metode tradiționale și contemporane utilizate. Influența metodelor tradiționale asupra însănătoșirii complete și restabilirii funcției UM nu este analizată. Consecințele tratamentului contemporan - recidivarea, persistența, formarea substratului morfologic cronic al UM - constatate în 35%-40% dintre cazurile postoperatorii, argumentează necesitatea obiectivizării eficacității acestei abordări terapeutice.