Eficiența clinică a protocoalelor moderne de tratament ortodontic la pacienții cu ocluzie adâncă în clasa II scheletică

Abstract

Introducere. Malocluzia de clasă II cu ocluzia adâncă severă este caracterizată prin reducerea dimensiunii verticale, lipsa suportului ocluzal, înclinarea excesivă a planului ocluzal superior și compresiunea articulației temporomandibulare (ATM). Scopul lucrării. Acest studiu își propune să prezinte eficiența diferitelor metode de tratament ortodontic utilizate pentru corectarea ocluziei adânci traumatice. Material și metode. Pacientul, un bărbat de 18 ani, diagnosticat cu malocluzie scheletică de clasă II și ocluzie adâncă severă asociată cu înghesuire dentară, a fost tratat ortodontic cu aparat fix. În prima etapă, alinierea și nivelarea au fost realizate prin tehnica arcului drept. Pentru deprogramarea ocluzală, s-au utilizat dizocluzii pe dinții 16 și 26, iar pe dinții 11 și 21 s-au aplicat bite turbo’s. Nivelarea curbei Spee s-a efectuat cu arcuri anti-Spee de dimensiuni 0,017” x 0,025” și 0,019” x 0,025”, în combinație cu elastice intraorale de clasa II timp de patru luni. Ulterior, s-a aplicat un aparat funcțional bilateral – corector Herbst modificat, fixat pe arcuri din oțel inoxidabil 0,019” x 0,025”, pentru anterizarea și rotația mandibulei. Pentru decompensarea articulară și ajustarea planului ocluzal posterior, s-au utilizat arcuri din gummetal MEAW - SATO timp de șapte luni. La final, s-au inserat două mini-implanturi de 8 mm în zona interradiculară maxilară vestibulară, între premolarul doi și primul molar, pentru retracția dinților anteriori și obținerea poziției centrate a condilului în fosa glenoidă. Rezultate.S-a obținut o ocluzie corectă și un overjet optim. Analiza cefalometrică a indicat reducerea unghiului ANB, a distanței AO-BO și îmbunătățirea profilului facial. Dimensiunea verticală, planurile ocluzale anterioare și posterioare, precum și înălțimea verticală au fost semnificativ îmbunătățite. Torque-ul și intruzia incisivilor superiori au fost obținute fără resorbții radiculare, utilizând forțe mici de 15 grame pe dinte. Unghiul interincizal s-a redus, iar stabilitatea funcțională a fost asigurată prin poziționarea corectă a condilului. Concluzii. Tratamentul pacienților cu ocluzie adâncă de clasă II poate fi optimizat prin combinarea diferitelor metode ortodontice funcționale. Această abordare terapeutică oferă rezultate favorabile atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic.

Background. Class II malocclusion with severe deep bite is characterized by reduced vertical dimension, lack of occlusal support, excessive inclination of the upper occlusal plane, and compression of the temporomandibular joint (TMJ). Objective of the study. This study aims to present the effectiveness of different orthodontic treatment methods used to correct traumatic deep bite. Material and Methods. The patient, an 18-year-old male diagnosed with skeletal Class II malocclusion and severe deep bite associated with dental crowding, underwent fixed orthodontic treatment. In the first stage, alignment and leveling were achieved using the straight-wire technique. For occlusal deprogramming, disocclusions were applied to teeth 16 and 26, while bite turbos were placed on teeth 11 and 21. The leveling of the Spee curve was performed using anti-Spee arches of 0.017” x 0.025” and 0.019” x 0.025”, combined with Class II intraoral elastics for four months. Subsequently, a bilateral functional appliance – a modified Herbst corrector was applied, fixed on stainless steel arches of 0.019” x 0.025”, to advance and rotate the mandible. For joint decompensation and posterior occlusal plane adjustment, gummetal MEAW-SATO arches were used for seven months. Finally, two 8 mm mini-implants were inserted in the maxillary interradicular vestibular area, between the second premolar and the first molar, to retract the anterior teeth and achieve the centered position of the condyle in the glenoid fossa. Results. A correct occlusion and optimal overjet were achieved. Cephalometric analysis showed a reduction in the ANB angle, AO-BO distance, and an improvement in facial profile. The vertical dimension, anterior and posterior occlusal planes, and vertical height were significantly improved. Torque and intrusion of the upper incisors were achieved without root resorption, using low forces of 15 grams per tooth. The interincisal angle was reduced, and functional stability was ensured by the correct positioning of the condyle. Conclusions. The treatment of patients with Class II deep bite can be optimized through a combination of different functional orthodontic methods. This therapeutic approach provides favorable outcomes both functionally and aesthetically.