Materiale 3D printate utilizate pentru restaurările indirecte în protetica dentară

Abstract

Introducere. Tehnologia de imprimare 3D a revoluționat domeniul proteticii dentare, oferind o alternativă modernă pentru realizarea restaurărilor indirecte, precum coroanele, fațetele, inlay-urile și onlay-urile. Scopul lucrării. Studiul își propune să analizeze materialele utilizate în imprimarea 3D pentru restaurările indirecte și să le compare cu materialele tradiționale, cum ar fi ceramica presată sau compozitele frezate CAD/CAM, din punct de vedere al rezistenței mecanice, adaptării marginale, stabilității dimensionale și biocompatibilității. Materiale și metode. S-au utilizat mai multe tipuri de rășini compozite și ceramică printabilă, fabricate prin tehnologiile de imprimare SLA (stereolitografie) și DLP (Digital Light Processing). Probele au fost testate pentru rezistență la fractură, uzură, stabilitate dimensională și capacitatea de a se adapta la structurile dentare. De asemenea, s-a evaluat gradul de finisare necesar după imprimare, pentru a obține suprafețe netede și estetice. Rezultate. Materialele 3D printate prezintă o adaptare marginală mai exactă și permit o personalizare mai precisă. Cu toate acestea, rezistența mecanică este mai redusă decât în cazul ceramicii convenționale, ceea ce poate limita utilizarea acestora în zonele cu solicitare ridicată. Rezistența la fractură a fost mai mare pentru ceramica SLA (320 MPa) față de DLP (290 MPa) și compozite (180 MPa). Uzura a fost de 45 μm (SLA), 50 μm (DLP) și 85 μm (compozite). Restaurările SLA au necesitat mai puțin finisaj (6 min) comparativ cu DLP (8 min) și compozite (12 min). Concluzii. Imprimarea 3D este o tehnologie promițătoare pentru realizarea restaurărilor indirecte, oferind avantaje semnificative în ceea ce privește timpul de execuție și precizia adaptării. Totuși, pentru a deveni o alternativă standard, este necesară îmbunătățirea proprietăților mecanice ale materialelor printate și optimizarea procesului de post-procesare pentru o performanță clinică îmbunătățită.

Background. 3D printing technology has revolutionized the field of dental prosthetics, providing a modern alternative for the production of indirect restorations such as crowns, veneers, inlays, and onlays. Objective of the study. The study aims to analyze the materials used in 3D printing for indirect restorations and compare them with traditional materials, such as pressed ceramics or milled CAD/CAM composites, in terms of mechanical strength, marginal fit, dimensional stability, and biocompatibility. Material and Methods. Several types of composite resins and printable ceramics were used, manufactured using SLA (Stereolithography) and DLP (Digital Light Processing) printing technologies. Samples were tested for fracture resistance, wear, dimensional stability, and the ability to adapt to dental structures. The necessary finishing degree post-printing was also evaluated to achieve smooth and aesthetic surfaces. Results. 3D printed materials exhibited more accurate marginal fit and allowed for more precise customization. However, mechanical strength was lower than that of conventional ceramics, which may limit their use in high-demand areas. The fracture resistance was higher for SLA ceramics (320 MPa) compared to DLP (290 MPa) and composites (180 MPa). Wear was recorded at 45 μm (SLA), 50 μm (DLP), and 85 μm (composites). SLA restorations required less finishing time (6 min) compared to DLP (8 min) and composites (12 min). Conclusions. 3D printing is a promising technology for the production of indirect restorations, offering significant advantages in execution time and fit accuracy. However, to become a standard alternative, improvements in the mechanical properties of printed materials and optimization of the post-processing process are necessary for enhanced clinical performance.