Acces echitabil la servicii de sănătate pentru persoanele din detenție din Republica Moldova

Abstract

Context. Persoanele aflate în detenție în Republica Moldova constituie un grup vulnerabil, cu nevoi medicale complexe și adesea mai mari decât cele ale populației generale. Dreptul la sănătate al acestora este recunoscut atât în cadrul național, cât și în cel internațional. Statul are obligația pozitivă de a asigura accesul la servicii medicale de calitate, echivalente cu cele oferite în comunitate, iar orice deteriorare a stării de sănătate a deținuților poate fi considerată o încălcare a drepturilor fundamentale. Cu toate acestea, accesul echitabil la servicii de sănătate pentru deținuți este limitat de multiple obstacole: Birocratice – sistemul medical din penitenciare este separat de cel public, fiind gestionat de Ministerul Justiției, nu de Ministerul Sănătății. Această fragmentare duce la dificultăți în asigurarea continuității tratamentului, dar și grave probleme etice legate de independența deciziei medicale și dubla loialitate a personalului medical; Financiare – deținuții nu sunt incluși în sistemul de asigurări medicale obligatorii, iar finanțarea serviciilor medicale se face din bugetul Ministerului Justiției. Fondurile alocate pentru asistența medicală sunt insuficiente. Spitalul Penitenciar, singura instituție cu statut de spital pentru deținuți, funcționează fără acreditare medicală din cauza costurilor ridicate pentru modernizare; Culturale și structurale – există o lipsă de personal medical instruit și independent, în special în domeniul sănătății mintale, unde cererea este foarte mare. Dubla loialitate (față de administrația penitenciarului și față de pacient) afectează confidențialitatea și calitatea actului medical. Violența între deținuți și influența subculturii criminale prezintă bariere sistemice în accesul la servicii medicale; Calitate și echivalență – deși legislația prevede echivalența serviciilor medicale din penitenciare cu cele din comunitate, în practică există deficiențe majore care derivă din insuficiența personalului medical: documentare medicală superficială a leziunilor corporale, insuficiența măsurilor de screening la plasarea în detenție și la eliberare, dar și monitorizare inadecvată a pacienților cu boli cronice. Mortalitatea și morbiditatea rămân ridicate, iar asigurarea continuității tratamentului nu este întotdeauna asigurată din cauza lipsei unei strategii clare de incluziune socială a deținuților după eliberare. Discuții. Pentru a asigura accesul echitabil la servicii de sănătate pentru persoanele deținute, sunt necesare măsuri sistemice și politici de incluziune: - Integrarea serviciilor medicale penitenciare în sistemul public de sănătate, sub responsabilitatea Ministerului Sănătății, așa cum recomandă organismele internaționale. Aceasta ar permite standardizarea, monitorizarea și evaluarea calității, precum și recrutarea și formarea personalului medical independent cu eliminarea dublei loialități. - Acreditarea și modernizarea infrastructurii medicale din penitenciare, inclusiv a Spitalului Penitenciar, pentru a asigura respectarea standardelor de calitate și siguranță. - Incluziunea deținuților în sistemul de asigurări medicale obligatorii și în programele naționale de sănătate publică, pentru a facilita accesul la servicii preventive, de diagnostic și tratament, inclusiv pentru bolile infecțioase, sănătatea mintală și adicții. - Formarea și supervizarea personalului medical pentru a asigura respectarea eticii, confidențialității și abordarea nediscriminatorie, inclusiv adaptarea serviciilor la nevoile specifice ale femeilor, tinerilor, persoanelor cu dizabilități și altor grupuri vulnerabile (inclusiv din comunitatea TLGBQI+. - Monitorizarea independentă și implicarea societății civile în evaluarea și îmbunătățirea serviciilor medicale din penitenciare, inclusiv prin intermediul Consiliului pentru prevenirea torturii creat pe lîngă Oficiul Avocatului Poporului. Concluzie. Accesul echitabil la servicii de sănătate pentru persoanele deținute rămâne o provocare majoră, cu implicații asupra drepturilor omului și sănătății publice. Soluționarea acestei probleme necesită reforme structurale, integrare instituțională și voință politică pentru a garanta că nicio persoană nu este privată de dreptul fundamental la sănătate, indiferent de statutul său juridic.