Managementul infecției tractului urinar la copii

Abstract

Introducere. Infecțiile tractului urinar (ITU) sunt a doua cea mai frecventă infecție bacteriană la copii. În primul deceniu de viață, aproape 8% dintre fete și 2% dintre băieți dezvoltă o ITU. Aproximativ 30% dintre copiii cu ITU vor avea o a doua infecție. Anomaliile congenitale ale rinichiului și ale tractului urinar (CAKUT) sunt adesea asociate cu ITU. Infecția urinară febrilă este o infecție frecventă în copilărie, având o probabilitate crescută de afectare renală, un risc crescut de anomalii nefrourologice subiacente și un risc mai mare de cicatrizare renală. Cicatrizarea renală cauzată de ITU este asociată cu numeroase morbidități pe termen lung, cum ar fi boala cronică de rinichi (BCR) și hipertensiunea arterială. Prevalența cicatrizării renale după ITU febrilă a fost raportată între 12% și 47%, variind între studii și fiind independentă de vârstă. Material și metode. Am revizuit literatura de specialitate pentru articole originale în bazele de date PubMed/MEDLINE, Embase și Cochrane Library. Rezultate. Ghidurile actuale ale Asociației Europene de Urologie/Societății Europene de Urologie Pediatrică (EAU/ESPU) și ghidul recent retras al Academiei Americane de Pediatrie (AAP) privind ITU recomandă efectuarea unei ecografii reno-vezicale după prima ITU febrilă la copii pentru a depista anomalii structurale, indiferent de rezultatele ecografiei prenatale. Criteriile adoptate pentru efectuarea unei ecografii a aparatului urinar după o ITU febrilă sunt diferite; unele ghiduri propun efectuarea unei ecografii a aparatului urinar la copiii sub 2 ani; alte ghiduri o restricționează la copiii sub 6 luni sau nu o recomandă deloc decât în prezența altor factori de risc, cum ar fi o ITU cauzată de agenți patogeni atipici sau ITU recurente. Algoritmii propuși în diferite ghiduri variază foarte mult, de la evaluări imagistice amănunțite, incluzând cistouretrografie și scintigrafie DMSA, până la metode de screening mai simple, începând cu ecografia renală. Cistouretrograma micțională (VCUG) permite evidențierea refluxului vezico-ureteral (VUR), a valvelor uretrale sau a anomaliilor vezicii urinare. VCUG este, de obicei, efectuată la copiii mici după o ITU febrilă dacă ecografia este anormală sau dacă infecțiile sunt recurente. Imagistica renală cu o scintigrafie cu acid dimercaptosuccinic (DMSA) poate fi utilizată pentru a confirma pielonefrita sau pentru a detecta cicatrici renale; în primul caz, scintigrafia ar trebui efectuată în termen de o săptămână de la ITU febrilă. În cel de-al doilea caz, ar trebui realizată la 6–12 luni mai târziu. Studiile urodinamice (UDS) permit identificarea disfuncțiilor vezicale, care au un rol important în apariția ITU și a cicatricilor renale la copiii cu VUR. Ghidurile EAU/ESPU, în propunerile lor de tratament pentru populația pediatrică, clasifică de obicei cazurile în funcție de localizarea infecției (superioară sau inferioară) și de prezența febrei. Recidiva ITU într-un procent semnificativ de cazuri a dus la temerea că ar putea apărea leziuni renale, iar tratamentul profilactic cu antibiotice (CAP) a fost sugerat, în special la copiii cu VUR. Un studiu clinic internațional multicentric randomizat (PREDICT) a demonstrat că la sugarii cu reflux vezico-ureteral de grad III, IV sau V și fără ITU anterioare, CAP a fost eficient în prevenirea ITU, în ciuda unei incidențe crescute a infecțiilor cu germeni non-E. coli și a rezistenței la antibiotice. Studiu controlat randomizat la copii cu vârsta între două luni și șapte ani a raportat că CAP timp de 12 luni la copii cu ITU febrilă nu au redus riscul de ITU ulterioară, chiar și la copiii cu reflux vezicoureteral ușor până la moderat. Concluzie. Monitorizarea permanentă a stării de sănătate și a evoluției bolii la pacienții cu ITU, aplicarea tratamentului antibacterian precoce va permite prevenirea leziunilor renale pe termen lung și dezvoltarea complicațiilor prin cicatrici renale, hipertensiune arterială și boală cronică de rinichi (BRC).