Managementul contemporan a leziunilor lienale traumatice

Abstract

Introducere. Leziunile lienale (LL), responsabile de ~30% de traumatismele abdominale închise, au cunoscut o tranziţie radicală de la intervenţia chirurgicală de rutină (anii 2000) la tratamentul nonoperator în cazurile selective ghidate de stabilitatea hemodinamică, gradul LL şi lipsa sindromului peritoneal. Scop. Analiza rezultatelor tratamentului LL, aplicat în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău şi identificarea factorilor clinici şi paraclinici relevanţi ce influenţează decizia terapeutică. Material şi metode. Studiul retrospectiv al pacienţilor cu LL închise n=49, spitalizaţi şi trataţi în IMU pe perioada (2021-2024), LL izolate 12 (25%), LL asociate 36 (75%), vârsta medie 43.9±17.7 ani. S-au analizat: tipul şi mecanismul traumatismului, gradul LL conform clasificării AAST (I—IV), stabilitatea hemodinamică, conduita terapeutică aplicată. Rezultate. LL în lotul de studiu conform AAST a fost: gr.I (n=8; 16.3%), gr.II (n=16; 32.6%), gr.III (n=15; 30.6%), gr.IV (n=10; 20.4%), respectiv LL gr.I/II AAST (n=24; 48.9%) au fost trataţi exclusiv nonoperator, gr.III a impus atât tratament nonoperator (n=6; 40%) cât şi chirurgical (n=9; 60%), iar în cazul LL gr.IV, au fost efectuate exclusiv splenecto-mii. Conduita în LL izolate a evidenţiat o predominanţă a tratamentului nonoperator (n=9; 69%), aceeaşi tendinţă înregistrându-se şi în cazul LL asociate, tactica nonopera-torie constituind 67%(n=24). Mortalitatea 2% (n=1), din lotul LL asociat la a 6-a zi de spitalizare din cauza leziunilor cerebrale. Concluzii. Selectarea conduitei terapeutice este determinată de severitatea LL şi stabilitatea hemodinamică. LL de gr.I-III, atât izolate, cât şi asociate pot fi rezolvate nonoperator cu succes. Cel mai frecvent sunt splenectomizaţi cei cu LL severe şi instabilitate hemodinamică, determinate de hemoperitoneu.

Introduction. Splenic injuries (SL), responsible for ~30% of blunt abdominal trauma, have experienced a radical transition from routine surgical intervention (2000’s) to nonoperative treatment, in selective cases guided by hemodynamic stability, SL grade, and lack of peritoneal syndrome. Objective. Analysis of the results of SL treatment, applied within the Institute of Emergency Medicine in Chisinau and identification of clinical and paraclinical factors that influence the therapeutic decision. Material and methods. Retrospective study of patients with SL n=49, hospitalized and treated in the ICU during the period (2021-2024), mean age 43.9±17.7 years, B:F ratio - 2.3:1. The following variables were analyzed: type and mechanism of trauma, degree of splenic damage according to the AAST classification (I-IV), hemodynamic stability, applied therapeutic conduct. Results. SL in the study group according to AAST was: gr.I (n=8; 16.3%), gr.II (n=16; 32.6%), gr.III (n=15; 30.6%), gr.IV (n=10; 20.4%), respectively SL gr.I/II AAST (n=24; 48.9%) were treated exclusively nonoperatively, gr.III required both nonoperative treatment (n=6; 40%) and surgical treatment (n=9; 60%), and in the case of SL gr.IV exclusively splenectomies were performed.The management in isolated SL revealed a predominance of nonoperative treatment (n=9; 69%), the same trend being recorded in the case of associated SL, the nonoperative tactic was 67% (n=24).Mortality 2% (n=1), from the associated SL group on the 6th day of hospitalization. Conclusion. The selection of therapeutic management is determined by the severity of SL and hemodynamic stability. Grade I-III SL, both isolated and associated, can be successfully resolved nonoperatively. Those with severe SL and hemodynamic instability, determined by these, are most frequently splenectomized.