IMPACTUL STRESULUI CRONIC ASUPRA STRUCTURII ŞI FUNCŢIONALITĂŢII CREIERULUI UMAN ÎN OPTICA BIOETICĂ

Abstract

Introducere. Stresul cronic, deseori în societatea actuală, afectează structura creierului precum hipocampul, amigda-la şi cortexul prefrontal. Pe lângă dereglările neuroendocrine, aceste probleme bioetice se referă la protejarea persoanei, dreptul la sănătate, intervenţia corectă şi respectarea autonomiei pacientului. Scop. Lucrarea urmăreşte evaluarea impactului stresului cronic asupra creierului, printr-o analiză interdisciplinară a efectelor neurobiolog-ice şi implicaţiilor etice ale intervenţiei terapeutice. Material şi metode. Studiul este de natură teoretică, calitativă şi sintetică, bazat pe analiza surselor academice relevante (PubMed, Scopus, ScienceDirect) privind neurobiologia stresului cronic şi implicaţiile sale etico-bioetice. A fost aplicată o abordare comparativă interdisciplinară, evidenţiind corelaţiile dintre mecanismele biologice şi dilemele morale. Rezultate. Stresul cronic produce modificări semnificative la nivelul hipocampului, amigdalei şi cortexului prefrontal, afectând memoria, autocontrolul şi reacţiile emoţionale. Aceste modificări sunt asociate clinic cu tulburări cognitive şi afective. Hiperactivitatea amigdaliană şi disfuncţia frontală implică nu doar suferinţă psihologică, ci şi vulnerabilitate etică. Este esenţial aplicarea intervenţii terapeutice în conformitate cu principiile bioeticii: autonomia pacientului, prevenirea supramedicalizării şi protejarea demnităţii persoanei aflate în risc, din punct de vedere neurologic, psihiatric cât şi din perspectiva eticii medicale. Concluzii. Stresul cronic afectează profund structura şi funcţionalitatea cerebrală, fiind asociat cu disfuncţii cognitive şi emoţionale. Impactul său necesită o abordare integrativă, care include aplicarea intervenţia medicală cu reflecţia bioetică asupra demnităţii şi autonomiei pacientului.

Introduction. Chronic stress, often in today’s society, affects brain structures such as the hippocampus, amygdala and prefrontal cortex. In addition to neuroendocrine disorders, these bioethical issues relate to the protection of the person, the right to health, correct intervention and respect for patient autonomy. Objective. This paper aims to assess the impact of chronic stress on the brain through an interdisciplinary analysis of its neurobiological effects and the ethical implications of therapeutic interventions. Material and methods. The study is theoretical, qualitative and synthetic in nature, based on relevant academic sources (PubMed, Scopus, ScienceDirect) on the neurobiology of chronic stress and its ethical-bioethical implications. An interdisciplinary comparative approach was applied, highlighting the correlations between biological mechanisms and moral dilemmas. Results. Chronic stress produces significant changes in the hippocampus, amygdala, and prefrontal cortex, affecting memory, self-control, and emotional responses. These changes are clinically associated with cognitive and affective disorders. Amygdala hyperactivity and frontal dysfunction imply not only psychological distress but also ethical vulnerability. It is essential to apply therapeutic interventions in accordance with the principles of bioethics: patient autonomy, prevention of overmedicalization, and protection of the dignity of the person at risk, from a neurological, psychiatric, and medical ethical perspective. Conclusion. Chronic stress profoundly affects brain structure and function, being associated with cognitive and emotional dysfunctions. Its impact requires an integrative approach, which includes the application of medical intervention with bioethical reflection on the dignity and autonomy of the patient.