Evaluarea clinico-statistică a fracturilor de mandibulă

Abstract

Introducere. Fractura de mandibulă este frecvent întâlnită în practica stomatologică, având o clinică variată din cauza mobilităţii mandibulei, prezenţei arcadelor dentare şi a inserţiei muşchilor mobilizatori. Aceste particularităţi complică diagnosticarea şi tratamentul, iar adresarea tardivă cauzează complicaţii grave. Scop. Studierea dinico-statis-tică a pacienţilor cu fractură de mandibulă, în cadrul IMU, în perioada anului 2024, pentru a analiza frecvenţa cazurilor, complicaţiile şi tratamentele utilizate. Material şi metode. Studiu retrospectiv, analitic ce include 107 pacienţi cu fractură de mandibulă, internaţi în secţia de Chirurgie OMF din IMU în 2024Aprecierea indicatorilor a fost realizată prin fişa medicală care includea următoarele criteriile: vârstă, sex, metoda de tratament utilizată (ortopedică sau chirurgicală). Statistica: Microsoft Office Excel. Rezultate. Reieşind din studiul efectuat, în 2024 fracturile de mandibulă au alcătuit 5,7% din numărul total de pacienţi internaţi. Au fost afectaţi frecvent bărbaţii- 92,5% cu vârsta între 20-40 de ani (57% din toate cazurile) fiind apţi de muncă. Femeile constituie 7,47%. Pacienţii internaţi cu fracturi recente şi trataţi prin metoda ortopedică (imobilizarea mandibulei prin aplicarea atelelor bimaxilare) reprezintă 61%. Metoda chirurgicală, de imobilizare prin osteosinteză, s-a utilizat în 29% din cazuri. Drept complicaţii s-au identificat procese inflamatorii: abcese, flegmoane -9%; osteomielită posttrau-matică a mandibulei - 7,47%. Concluzii. (1) Datele obţinute relevă o prevalenţă a fracturilor de mandibulă la bărbaţii între 20-40 ani, apţi de muncă.(2) Tratamentul fracturilor de mandibulă are loc mai des prin metoda ortopedică. Complicaţiile de ordin inflamator sunt frecvente, din cauza adresării tardive sau tratamentului incomplet.

Introduction. Fracture of the mandible is frequently encountered in dental practice, having a varied clinical course due to the mobility of the mandible, the presence of dental arches and the insertion of the mobilizing muscles. These particularities complicate diagnosis and treatment, and late treatment causes complications. Objective. Clinico-statisti-cal study of patients with mandibular fracture in the IEM during 2024, in order to analyze the frequency of cases, complications and treatments used. Material and methods. Retrospective, analytic study including 107 patients with mandibular fracture hospitalized in the OMF Surgery ward of IEM in 2024.The assessment of the indicators was performed by medical record including the following criteria: age, sex, method of treatment used (orthopedic or surgical). Statistics: Microsoft Office Excel. Results. Based on the study, in 2024 mandibular fractures made up 5.7% of the total number of hospitalized patients. Men were commonly affected- 92.5% being aged between 20-40 years (57% of all cases) and deemed medically fit for work. Women made up 7.47%. Patients hospitalized with recent fractures and treated by orthopedic method (immobilization of the mandible by application of bimaxillary splints) accounted for 61%. The surgical method, osteosynthesis immobilization, was used in 29% of cases. Inflammatory processes were identified as complications: abscesses, phlegmon - 9%; posttraumatic osteomyelitis of the mandible - 7.47%. Conclusion. (1) The study showed a prevalence of mandibular fractures in medically fit men, aged between 20-40 years. (2) Mandibular fractures are most often treated by orthopedic method. Inflammatory complications are common due to delayed or incomplete treatment of this diagnosis.