Caracterizarea morfometrică bazată pe date a dinților posteriori în ocluzie fiziologică: flux de lucru digital direct vs. indirect

Abstract

Introducere. Ocluzia fiziologică depinde de morfologia tridimensională stabilă a dinților permanenți și de distribuția echilibrată a contactelor ocluzale. În ciuda progreselor din stomatologia digitală și morfometria geometrică, caracterizarea cantitativă a anatomiei dentare în ocluzia fiziologică rămâne limitată. Fluxurile digitale indirecte, bazate pe scanare 3D și identificarea reperelor anatomice, oferă date mai complexe și o reproductibilitate mai mare comparativ cu măsurătorile directe. Scopul lucrării. Acest studiu compară acuratețea metodelor directe și indirecte și propune un algoritm de standardizare pentru analiza morfometrică. Material și metode. A fost realizat un studiu comparativ transversal, utilizând măsurători intraorale directe și analiză morfometrică digitală indirectă. Morfometria geometrică bazată pe repere anatomice (landmark-uri) a fost aplicată cu ajutorul programului TPSDig, urmată de aliniere Procrustes și analiză statistică multivariată (PCA, CVA). Rezultate. Pacienții cu ocluzie fiziologică au prezentat în medie 30 ± 1 contacte ocluzale, în timp ce persoanele cu deviații funcționale au demonstrat o reducere semnificativă (12,4 ± 2,1; p < 0,05). Analiza morfometrică digitală indirectă a evidențiat o reproductibilitate superioară comparativ cu măsurătorile intraorale directe, în special în evaluarea lățimii vestibulo-orale și a înălțimii cuspizilor. Morfometria geometrică a indicat o stabilitate ridicată a formei (FA = 0,032 ± 0,007). Analiza PCA a arătat că primele trei componente au explicat 87,4% din variabilitatea totală a formei, iar analiza CVA a confirmat diferențe semnificative între grupuri (Wilks’ Λ = 0,78; p < 0,01). Concluzii. Studiul confirmă asocierea strânsă dintre morfologia dentară, tiparul contactelor ocluzale și stabilitatea funcțională în ocluzia fiziologică. Metodele morfometrice digitale indirecte au demonstrat o acuratețe și reproductibilitate superioare față de măsurătorile directe. Analiza tridimensională integrată oferă o bază solidă pentru evaluarea obiectivă a funcției ocluzale și pentru dezvoltarea instrumentelor diagnostice digitale predictive.

Background. Physiological occlusion depends on the stable three-dimensional morphology of permanent teeth and the balanced distribution of occlusal contacts. Despite advances in digital dentistry and geometric morphometrics, the quantitative characterization of dental anatomy in physiological occlusion remains limited. Indirect digital workflows, including 3D scanning and identification of landmark-based analysis, provide richer datasets and greater reproducibility compared with direct intraoral measurements. Objective of the study. This study compares the accuracy of direct and indirect methods and proposes a standardization algorithm for morphometric analysis. Material and methods. A comparative cross-sectional study was performed using direct intraoral measurements and indirect digital morphometric analysis. Landmark-based geometric morphometrics was applied using the TPSDig software, followed by Procrustes alignment and multivariate statistical analysis (PCA, CVA). Results. Patients with physiological occlusion demonstrated on average 30 ± 1 occlusal contacts, while individuals with functional deviations showed a significant reduction (12.4 ± 2.1; p < 0.05). Indirect digital morphometric analysis showed higher reproducibility compared with direct intraoral measurements, particularly for vestibule-oral width and cusp height evaluation. Geometric morphometrics indicated high shape stability (FA = 0.032 ± 0.007). PCA showed that the first three components explained 87.4% of total shape variability, and CVA confirmed significant intergroup differences (Wilks’ Λ = 0.78, p < 0.01). Conclusions. This study confirms that tooth morphology and occlusal contact patterns are closely associated with functional stability in physiological occlusion. Indirect digital morphometric methods demonstrated higher accuracy and reproducibility compared with direct intraoral measurements. Integrated threedimensional analysis provides a solid basis for objective evaluation of occlusal function and for the development of predictive digital diagnostic tools.