Predicția prognosticului în chirurgia refluxului vezico-ureteral la copii

Abstract

Abstract Introduction. Vesicoureteral reflux (VUR) is a pathological condition characterized by disruption of the normal urinary flow, resulting in the retrograde passage of urine from the urinary bladder into one or both ureters during micturition and/or passive bladder filling. This phenomenon is primarily caused by structural abnormalities of the trigonal musculature or the intramural ureter, but it may also result from dysfunction of the ureterovesical junction. Primary VUR occurs in children in the absence of lower urinary tract obstruction or neurogenic bladder dysfunction. Therefore, vesicoureteral reflux in children is considered a congenital anomaly characterized by the retrograde flow of urine toward the kidneys, exerting a detrimental effect on the renal parenchyma. Urinary tract infection is frequently associated with VUR, creating a vicious cycle in which infection both promotes and perpetuates reflux. Materials and Methods. This study consists of a review of the literature concerning vesicoureteral reflux in children. Data from the national clinical protocol, scientific articles, and peer-reviewed publications focusing on the epidemiology, classification, clinical manifestations, diagnosis, treatment, and prognosis of VUR were analyzed. Results. The reviewed literature indicates that vesicoureteral reflux is identified in 29–50% of children presenting with febrile urinary tract infections. The severity of VUR represents one of the most important factors influencing postoperative outcomes and prognosis. Conclusions. The prognosis of surgical treatment for vesicoureteral reflux in children is influenced by a complex combination of anatomical, functional, and imaging-related factors. The grade of reflux, the extent of renal parenchymal damage, differential renal function, the presence of bladder and bowel dysfunction, and the anatomical characteristics of the urinary tract are the principal predictors of postoperative outcomes. Current trends are directed toward the development of individualized predictive models that facilitate the selection of the most appropriate therapeutic strategy for each patient and contribute to the prevention of long-term renal complications.

Rezumatul Introducere Refluxul vezico-ureteral este un fenomen patologic ce se manifestă prin perturbarea circulației normale a urinei. Are loc trecerea retrogradă a conținutului vezical în ureter uni sau bilateral atât în timpul micțiunii cât și cursul umplerii pasive a vezicii urinare. Acest fenomen are ca factor cauzal o anomalie structurală a mușchiului trigonal sau a ureterului intramural. Dar poate avea loc și ca urmare dereglării funcției joncțiunii ureterovezicale. De menționat, că refluxul vezico-ureteral primar apare la copii în absența oricărui obstrucțiia aparatului urinar inferior sau a unei tulburări neurologice vezicale. Deci refluxul vezico-ureteral la copii este o anomalie congenitală, caracterizată prin fluxul retrograd al urinei spre rinichi, prezentând o acțiune nocivă asupra parencimului renal. Infecția este constant asociată refluxului pe care-l favorizează și care-l întreține, într-un cerc vicios. Material și metode. Studiul include reviwul literaturii de specialitate cu referire la refluxul vezico-ureteral la copii. Au fost evaluate datele protocolului clinic național, articole științifice, publicații științifice axate pe epidemiologia, clasificarea, manifestările clinice, diagnosticul, tratamentul și prognosticul refluxului vezico-ureteral. Rezultate. Literatura analizată pune în evidență că refluxul vezico-ureteral este depistat la 29-50 % dintre copiii cu infecții urinare febrile. Severitatea refluxului vezicoureteral reprezintă unul din principalii factori implicați în prognosticul postoperator. Concluzii. Prognosticul în chirurgia refluxului vezico-ureteral la copii este influențat de o combinație complexă de factori anatomici, funcționali și imagistici. Gradul refluxului, afectarea parenchimului renal, funcția renală diferențială, prezența disfuncției vezicointestinale și caracteristicile anatomice ale tractului urinar reprezintă principalii predictori ai rezultatelor postoperatorii. Tendința actuală este orientată către dezvoltarea unor modele predictive individualizate care să permită alegerea celei mai potrivite strategii terapeutice pentru fiecare pacient și să contribuie la prevenirea complicațiilor renale pe termen lung.