http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31741 2026-08-14T03:57:50Z 2026-08-14T03:57:50Z Popa, Veaceslav Bour, Alin Andon, Victor http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/32065 2025-12-22T17:28:52Z 2025-01-01T00:00:00Z

Flegmonul extins: diagnostic şi conduita chirurgicală Popa, Veaceslav; Bour, Alin; Andon, Victor Introducere. Infecţia necrotico-gangrenoasă expansivă reprezintă o problemă severă chirurgicală prin diagnostic, evoluţie şi conduita chirurgicală. Statutul compromis al pacienţilor respectivi necesită măsuri complexe de tratament local şi sistemic. Reintervenţiile seriate sunt efectuate în complex cu terapia intensivă. Scop. Scopul lucrării constă în determinarea diagnosticului şi a conduitei chirurgicale în tratamentul flegmonului extins cu diverse localizări la pacienţii cu comorbidităţi severe. Material şi metode. Studiul vizează un lot de 68 de pacienţi cu afectarea ţesuturilor moi trataţi în perioada 2015-2024. Bărbaţi au fost 29, femei-39, cu vârsta cuprinsă între 52-59 ani. Durata medie de spitalizare a constituit 17.8 zile. Morfologic s-au stabilit: fasciită 15 cazuri, flegmoane 39 cazuri, gangrene gazoase 6 cazuri, pantisulită 8 cazuri. Rezultate. Asocierea a 2 sau 3 agenţi patogeni a fost stabilită în aproximativ 37% cazuri. A fost utilizată antibioticoterapia combinată. Intervenţia primară a constat în debridarea largă, necrectomii până la ţesuturile viabile, urmate de debridări ulterioare în medie de 7-8 ori sub anestezii generale. Aplicarea suturilor secundare s-a efectuat la 43 pacienţi, ulterior cu vindecare completă. Defecte cutanate cu plastii ulterioare la 11 pacienţi. La 12 pacienţi perioada postoperatorie s-a complicat cu sindromul MODS, cu o durată medie de spitalizare în secţia ATI de 5,1 zile. Alţi 6 pacienţi (8.82%) au decedat din cauza complicaţiilor septice. Concluzii. Flegmonul extins evoluează agresiv în grupul pacienţilor cu imunodeficienţă şi cu patologii concomitente severe, cu prevalenţă în diabetul zaharat, patologia cardio-vasculară şi hepato-renală. Statutul compromis al pacienţilor respectivi necesită măsuri complexe de tratament local şi sistemic.; Introduction. Expansive necrotic gangrenous necrotic infection represents a severe surgical problem by diagnosis, evolution and surgical management. The compromised status of these patients requires complex local and systemic treatment measures. Serial reinterventions are performed in combination with intensive therapy. Objective. The purpose of the article is to determine the diagnosis and surgical conduct in the treatment of extensive phlegmon with various localizations in patients with severe comorbidities. Material and methods. The study is aimed at a group of 68 patients with soft tissue involvement treated between 2015-2024. Males were 29, females-39, aged between 5259 years. The length of the hospitalization was 17.8 days. Morphologic were established: fasciitis 15 cases, phlegmons 39 cases, gas gangrene 6 cases, pantisulitis 8 cases. Results. The association of 2 or 3 pathogens was established in about 37% of cases. Combination antibiotic therapy was used. The primary intervention consisted of wide debridement, necrectomies down to viable tissues, followed by subsequent debridements an average of 7-8 times under general anesthesia. Secondary suture application was performed in 43 patients, subsequently with complete healing. Cutaneous defects with subsequent placements in 11 patients. In 12 patients the postoperative period was complicated by MODS, with a mean length of hospitalization in the ICU ward of 5.1 days. Another 6 patients (8.82%) died due to septic complications. Conclusion. Extensive phlegmon evolves aggressively in the group of patients with immunodeficiency and severe concomitant pathologies, with prevalence in diabetes mellitus, cardiovascular and hepatorenal pathology. The compromised status of these patients requires complex local and systemic treatment measures.

2025-01-01T00:00:00Z Leșan, Octavian Scutari, Adrian http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/32067 2025-12-22T17:34:46Z 2025-01-01T00:00:00Z

Rolul RMN-ului multiparametric şi biparametric în diagnosticul şi evaluarea cancerului de prostată Leșan, Octavian; Scutari, Adrian Introducere. Diagnosticul CP e o provocare în practica clinică, influenţat de limitele metodelor convenţionale (PSA şi biopsie) care ar conduce la supradiagnostic, tratament inutil sau omiterea cazurilor clinice semnificative. Mp-MRI e o tehnică imagistică avansată, detectând şi stadializând CP cu o acurateţe superioară. Scop. Analiza comparativă a performanţelor şi limitărilor mp-MRI complete şi ale bp-MRI fără contrast, în detectarea CP şi rolul tehnicilor funcţionale specifice: difuzia ponderată şi contrastul dinamic. Material şi metode. Au fost integrate date din studii prospective şi retrospective care au evaluat acurateţea diagnostică a mp-MRI şi bp-MRI în grupuri variate de pacienţi cu suspecţie la CP. S-au analizat parametrii imagistici, coeficientul aparent de difuzie şi scorurile PI-RADS v2, în corelaţie cu rezultatele histopatologice obţinute prin biopsia prostatei. Rezultate. Rezultatele arată că mp-MRI şi bp-MRI, au sensibilitate ridicată în identificarea CP, cu performanţe diagnostice comparabile, în timp ce bp-MRI reduce timpul de examinare şi riscurile asociate substanţelor de contrast. Valorile coeficientului aparent de difuzie au fost corelate invers cu scorul Gleason, indicând o capacitate bună de a evalua agresivitatea tumorii. Deşi contrastul dinamic poate creşte sensibilitatea în cazurile echivoce, utilizarea sa trebuie să fie rezonabilă, datorită riscului crescut de rezultate fals pozitive. Implementarea pe scară largă a mp-MRI necesită standardizare, experienţă radiologică şi evaluarea cost-eficienţei. Concluzii. Mp-MRI este o metodă valoroasă în diagnosticul şi managementul CP, iar bp-MRI o alternativă eficientă şi rapidă. Standardizarea protocoalelor şi instruirea specialiştilor sunt cruciale pentru maximizarea beneficiilor acestei tehnologii în reducerea erorilor diagnostice şi optimizarea tratamentelor.; Introduction. The diagnosis of PCa is a challenge in clinical practice, influenced by the limitations of conventional methods (PSA and biopsy) that would lead to overdiagnosis, unnecessary treatment, or missing of significant cases. Mp-MRI is an advanced imaging technique, detecting and staging PC with superior accuracy. Objective. The analysis of the performances and limitations of full mp-MRI and non-contrast bp-MRI in the CPa detection and the role of specific functional techniques: diffusion-weighted and dynamic contrast. Material and methods. Data from prospective and retrospective studies evaluating the diagnostic accuracy of mp-MRI and bp-MRI in various groups of patients with suspected PC were integrated. Imaging parameters, apparent diffusion coefficient, and PI-RADS v2 scores were analyzed in correlation with histopathological results obtained by prostate biopsy. Results. The results show that mp-MRI and bp-MRI have high sensitivity in identifying CPa, with comparable diagnostic performance, while bp-MRI reduces examination time and risks associated with contrast agents. Apparent diffusion coefficient values were inversely correlated with Gleason score, indicating a good ability to evaluate tumor aggressiveness. Although dynamic contrast may increase sensitivity in equivocal cases, its use must be judicious due to the increased risk of false-positive results. Widespread implementation of mp-MRI requires standardization, radiological experience, and cost-effectiveness assessment. Conclusion. Mp-MRI is a valuable method in the diagnosis and management of PCa, on the other hand, bp-MRI is an efficient and rapid alternative. Standardization of protocols and training of specialists are crucial to maximize the benefits of this technology, reducing diagnostic errors and optimizing treatments.

2025-01-01T00:00:00Z Prisăcaru, Mihaela Maniuc, Mihail Ababii, Polina Bugan, Maria Furculița, Daniel http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/32043 2026-03-05T08:15:58Z 2025-01-01T00:00:00Z

Studii clinico-funcţionale în rinita cronică hipertrofică a copilului Prisăcaru, Mihaela; Maniuc, Mihail; Ababii, Polina; Bugan, Maria; Furculița, Daniel Introducere. Rinita cronică hipertrofică la copii implică îngroşarea permanentă a cornetelor inferioare, care duce la obstrucţie nazală severă şi afectarea calităţii vieţii. Diagnosticul cu ajutorul noilor tehnologii performante este esenţial pentru ghidarea tratamentului şi evaluarea pre/ post intervenţie. Scop. Evaluarea rolului investigaţiilor clinico-funcţionale în diagnosticul rinitei cornice hiper-trofice la copii în stabilirea gradului de obstrucţie nazală şi conduita tratamentului. Material şi metode. Evaluarea clinico-funcţională a pacienţilor pediatrici cu RCH s-a realizat prin utilizarea unor dispozitive moderne, precum GM Instrument A1(rinometrie acustică),sistemul PDD-301/sr (rinomanometrie activă), platforma integrată Otopront Rhi-no-Sys, endoscopie nazală cu optică pediatrică şi tomografie computerizată cu fascicul conic (CBCT). Rezultate. Rinome-tria acustică a permis identificarea modificărilor post-ter-apeutice ale volumului nazal, în timp ce rinomanometria a oferit valori precise ale fluxului respirator. Endoscopia nazală s-a dovedit a fi una dintre cele mai sensibile metode pentru evaluarea directă a hipertrofiei cornetelor inferioare şi a vegetaţiilor adenoide. Imagistica CBCT a furnizat imagini tridimensionale detaliate ale cavităţilor nazale şi ale structurii osteo-cartilaginoase, cu o expunere minimă la radiaţii. Tehnologiile bazate pe AI au marcat eficacitate pentru screening-ul rinitei în zone rurale în evaluarea postoperatorie, favorabil în prognosticul pe termen lung. Concluzii. Studiile clinico-funcţionale în rinita cronică hipertrofică (RCH) constituie o etapă fundamentală în identificarea cauzelor obstrucţiei nazale. Integrarea tehnologiilor digitale avansate permite un diagnostic complex, personalizat şi minim invaziv, cu beneficii în monitorizarea post-terapeutică.; Introduction. Chronic hypertrophic rhinitis in children involves permanent thickening of the inferior turbinates, leading to severe nasal obstruction and impaired quality of life. Diagnosis with the help of advanced new technologies is essential for guiding treatment and evaluating pre/post intervention. Objective. Evaluation of the role of clinical-functional investigations in diagnosing chronic hypertrophic rhinitis in children, in determining the degree of nasal obstruction and treatment approach. Material and methods. The clinical-functional evaluation of pediatric patients with chronic hypertrophic rhinitis (CHR) was performed using advanced diagnostic tools, including GM Instrument A1 (acoustic rhinometry), PDD-301/sr system (active rhino-manometry), Otopront Rhino-Sys platform, pediatric nasal endoscopy with special optics, and CBCT imaging. Results. Acoustic rhinometry enabled the identification of post-therapeutic changes in nasal volume, while rhinomanometry provided accurate measurements of respiratory airflow. Nasal endoscopy proved to be one of the most sensitive tools for the direct and precise evaluation of inferior turbinate hypertrophy and adenoidal vegetation. CBCT imaging delivered detailed three-dimensional visualization of the nasal cavities and osteocartilaginous structures, with minimal radiation exposure. AI-based technologies demonstrated high efficiency in rhinitis screening in rural areas and in postoperative evaluation, supporting improved long-term prognosis. Conclusion. Clinical-functional studies in chronic hypertrophic rhinitis (CHR) play a key role in identifying the causes of nasal obstruction. The use of advanced digital technologies enables a personalized, precise, and minimally invasive diagnosis, improving post-treatment monitoring. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova

2025-01-01T00:00:00Z Bargan, Ina Tabanschi, Ina Cucu, Liuba http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/32052 2025-12-22T16:45:09Z 2025-01-01T00:00:00Z

Management diferenţial al vezicii urinare hiperactive la bărbaţi şi femei Bargan, Ina; Tabanschi, Ina; Cucu, Liuba Introducere. Vezica urinară hiperactivă se caracterizează prin prezenţa simptomelor ITU ca urgenţă micţională, noc-turie, frecvenţă urinară diurnă, cu sau fără incontinenţă urinară imperioasă. Prevalenţa VUH la femei este mai înaltă decât la bărbaţi. Aspectele managementului terapeutic variază în funcţie de gen. Scop. Precizarea diferenţelor în abordarea terapeutică a vezicii hiperactive la bărbaţi şi femei prin analiza particularităţilor clinice, fiziopatologice şi a răspunsului la tratament. Material şi metode. Studiul de faţă este unul observaţional comparativ, axat pe analiza literaturii ştiinţifice actuale referitoare la vezica urinară hip-eractivă. Pentru colectarea datelor au fost utilizate bazele de date PubMed şi Google Scholar, fiind selectate articole publicate în perioada 2020-2025, relevante pentru subiectul investigat. Rezultate. Simptomele vezicii urinare hiperactive afectează ambele sexe aproape în mod egal: 16% la bărbaţi şi 16,9% la femei. Cea mai frecventă combinaţie de simptome raportată de ambele sexe este cea de tip mixt -micţiune, depozitare şi post-micţiune - prezentă la 24,3% dintre bărbaţi şi 26% dintre femei. Bărbaţii prezintă mai frecvent simptome ale ITU, în special nocturia, care afectează aproape 49% dintre aceştia, iar incontinenţa urinară imperioasă sau mixtă este întâlnită la 5,4%. În schimb, femeile raportează o rată mai ridicată de incontinenţă urinară de stres, care depăşeşte 13%, deşi nocturia rămâne frecventă la ambele sexe. Concluzii. Tratamentul vezicii urinare hiperactive trebuie să se bazeze pe profilul clinic complet al pacientului şi trebuie să includă aşteptările acestuia. Fiziopatologia poate diferi o abordare structurată, în etape, adaptată în funcţie de sex şi afecţiuni subiacente, ce va asigura un management optim.; Introduction. Overactive bladder is characterized by the presence of LUTS such as urgency, nocturia, and daytime urinary frequency, with or without urge incontinence. The prevalence of overactive bladder is higher in women than in men. Aspects of therapeutic management vary depending on the patient's gender. Objective. Specifying the differences in the therapeutic approach to overactive bladder in men and women by analyzing the clinical, pathophysiological characteristics and response to treatment. Material and methods. The present research is a comparative observational study focused on analyzing recent scientific literature concerning overactive bladder. Data were gathered through the PubMed and Google Scholar databases, selecting relevant articles published between period 2020 and 2025 to provide an up-to-date overview of the topic. Results. Overactive bladder symptoms affect both men and women at nearly equal rates: 16% in men and 16.9% in women. The most common symptom pattern in both sexes includes a combination of voiding, storage, and post-micturition symptoms-seen in 24.3% of men and 26% of women. Men report higher rates of lower urinary tract symptoms, especially nocturia, affecting almost 49%, while urge or mixed urinary incontinence is present in 5.4%. In contrast, women show a higher prevalence of stress urinary incontinence, reported in over 13%. However, nocturia remains common in both sexes, suggesting a comparable negative impact on sleep and quality of life. Conclusion. Treatment of overactive bladder should be based on the patient's complete clinical profile and should include the patient's expectations and preferences. The pathophysiology may differ, a structured, step-by-step approach, tailored to gender and underlying conditions, will ensure optimal management.

2025-01-01T00:00:00Z