http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31416 2026-04-12T06:56:21Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31506 New biomarkers in the diagnosis and prognosis of neonatal infections in respiratory distress syndrome Grosu, Victoria Introduction. Bronchopulmonary dysplasia (BPD) and neonatal respiratory distress syndrome (nRDS) are major complications in preterm infants, often resulting in long-term health issues. Identifying reliable biomarkers for these conditions is crucial for improving clinical outcomes. Infectious diseases are a predominant cause of childhood death. Neonatal infection in particular remains a common tragedy, with ∼7 million cases and ∼700,000 deaths per year, currently accounting for 40% of mortality in those under 5 years of age (Hanieh Talebi et.all.2025). Objective: to summarize contemporary evidence on the use of circulating immunological biomarkers in the diagnosis of secondary immunodeficiencies and to identify promising biomarkers for use in personalized management in neonates. Material and methods: The study was analytical, based on a review of the scientific literature from the PubMed and Google Scholar databases, published between 2018 and 2023. Rezults. Studies have highlighted potential biomarkers and mechanisms involved in their pathogenesis. Endothelin-1 (ET-1) is a promising biomarker for predicting BPD, as it is associated with bronchoconstriction and pulmonary hypertension, with elevated levels indicating early risk in preterm infants with nRDS. Interleukin-6 (IL-6) is another significant biomarker, with higher serum levels correlating with BPD development, underscoring the role of inflammation in lung injury. Oxidative stress is also critical, as preterm infants have immature antioxidant defenses, leading to increased lung tissue damage. Specifically, neonatal APCs typically produce less proinflammatory (interleukin-1β [IL-1β], TNF-α) and T helper 1 (Th1) promoting cytokines (IL- 12p70, type 1 IFN), but equal or greater amounts of Th17 promoting cytokines (IL-23, IL-6) compared with adult cells. Robust neonatal production of IL-6 induces a physiological hepatic acute phase response at birth, including induction of mannose binding lectin (MBL), C-reactive protein (CRP), and LPS-binding protein (LBP) that rise in the first week of life, possibly broadly enhancing resistance to infection, and contributes to healing of tissues injured during birth. Conclusion. Biomarkers diagnosis in lung lesions in newborn children has a major diagnostic value for preventing infant mortality and evolution newborn management. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31505 Sistemul fagocitar la copii Hîncu, Cristina; Efros, Dorina; Tomacinschii, Cristina; Adam, Ianoş; Selevestru, Rodica; Șciuca, Svetlana Rezumat Sistemul fagocitar include atât granulocite (neutrofile, eozinofile și bazofile), cât și fagocite mononucleare (monocite și macrofage tisulare). Aceste celule recunosc și ingeră particulele mari, elimină microorganismele și le prezintă celulelor sistemului imunitar adaptive. Tulburările clinice moștenite și dobândite ale funcției fagocitare rezultă din defectele uneia sau mai multor etape implicate în distrugerea microbiană. Scopul lucrării este evaluarea paraclinică de primă linie a copiilor internați cu infecții respiratorii severe în diagnosticul posibil de imunodeficiență primară (IDP). Materiale și metode: S-a preconizat un studiu de diagnostic posibil al IDP inițiat cu examinarea paraclinică a copiilor frecvent bolnavi internați în secțiile Institutului Mamei și Copilului. Preclucrarea datelor și analizele statistice au fost efectuate cu programa Epi Info. Rezultate: Examinarea hemoleucogramei recomandate de primă linie în diagnosticul posibil de IDP la copiii din studiu au relatat diferențe semnificative între loturile de vârstă conform valorilor medii ale limfocitelor (F stat = 2,94, p<0,05) și mai puțin după valorile medii ale leucocitelor (F stat = 1,05, p>0,05), neutrofilelor (F stat = 2,26, p>0,05). Concluzii: Evaluarea sistemului fagocitar la copiii cu infecții recurente este prima linie în diagnosticul posibil de imunodeficiențe primare. Cuvinte cheie: Sistemul fagocitar, copil, Imunodeficiențe primare.; Summary The phagocytic system includes both granulocytes (neutrophils, eosinophils, and basophils) and mononuclear phagocytes (monocytes and tissue macrophages). These cells recognize and ingest large particles, eliminate microorganisms, and present them to cells of the adaptive immune system. Inherited and acquired clinical disorders of phagocytic function result from defects in one or more steps involved in microbial killing. The aim of this study is the first-line paraclinical evaluation of children hospitalized with severe respiratory infections, in the context of a possible diagnosis of primary immunodeficiency (PID). Materials and Methods: A diagnostic-oriented, observational study was conducted at the Mother and Child Institute, targeting frequently ill pediatric patients admitted to various clinical departments with severe respiratory infections. The study was initiated with first-line paraclinical evaluations, including basic hematological, biochemical, and immunological parameters, to assess the possibility of an underlying primary immunodeficiency. Data preprocessing and statistical analysis were performed using Epi Info software. Results: The complete blood count (CBC), recommended as a first-line investigation in the possible diagnosis of primary immunodeficiency (PID), revealed significant differences in mean lymphocyte counts across age groups in the study population (F-stat = 2,94, p<0,05). In contrast, less pronounced differences were observed in mean leukocyte counts (F-stat = 1,05, p>0,.05) and neutrophil counts (F-stat = 2,26, p>0,05), which did not reach statistical significance. Conclusions: Phagocytic system evaluation in children with recurrent infections is a key step in the diagnosis of potential primary immunodeficiencies. Early identification of abnormalities in innate immune function is essential for guiding further diagnostic steps and improving clinical outcomes. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31496 Limfomul în context de imunodeficiență pediatrică: ghidaj diagnostic și conduită terapeutică Dănilă, Alina; Bernic, Jana; Ambros, Igor; Dănilă, Valeria Rezumat. Limfoamele reprezintă una dintre principalele neoplazii pediatrice, iar imunodeficiența – primară sau secundară – constituie un factor de risc major pentru dezvoltarea lor. Deficitul imun reduce supravegherea imunologică, facilitează persistența infecțiilor oncogene (ex. EBV) și determină instabilitate genomică, crescând predispoziția la transformare malignă a celulelor limfoide. Lucrarea prezintă o sinteză a datelor recente din literatură (ghiduri internaționale, studii de cohortă, meta-analize) privind epidemiologia, mecanismele fiziopatologice și tabloul clinic al limfoamelor la copii imunodeficienți. Sunt analizate implicațiile diagnostice și terapeutice, cu accent pe adaptarea protocoalelor chimioterapice și pe necesitatea profilaxiei infecțioase. Este inclusă prezentarea detaliată a unui caz clinic al unui copil de 7 ani cu infecții respiratorii recurente, limfadenopatie generalizată, hepatosplenomegalie și deficit imun documentat prin imunofenotipare, investigat imagistic și paraclinic până la indicația de biopsie ganglionară. Datele epidemiologice confirmă o incidență de 8–10 ori mai mare a limfoamelor la copiii cu imunodeficiență față de populația generală, cu predominanța limfoamelor non-Hodgkin de tip agresiv B. Cazul clinic a evidențiat provocările diagnostice în diferențierea proceselor infecțioase de proliferările limfoproliferative maligne. Diagnosticul precoce și abordarea multidisciplinară (hematolog, imunolog, chirurg pediatru, oncolog) sunt esențiale pentru prognostic. Managementul trebuie să includă imunoterapie (rituximab la limfoame B), substituție cu imunoglobuline, profilaxie antiinfecțioasă și, la nevoie, transplant de celule stem hematopoietice. Monitorizarea dinamică și investigarea imunologică sistematică a copiilor cu infecții recurente sau adenopatii persistente permit detectarea precoce a limfoamelor în context de imunodeficiență.; Abstract. Lymphomas are among the most common pediatric malignancies, and immunodeficiency -whether primary or secondary - represents a major risk factor for their development. Immune deficiency compromises immune surveillance, facilitates persistence of oncogenic infections (e.g., EBV), and induces genomic instability, thereby increasing the propensity for malignant transformation of lymphoid cells. This article provides a synthesis of recent literature (international guidelines, cohort studies, metaanalyses) addressing the epidemiology, pathophysiology, and clinical spectrum of lymphomas in immunodeficient children. Diagnostic and therapeutic implications are discussed, with emphasis on adapting chemotherapy protocols and ensuring appropriate infection prophylaxis. A detailed case report is presented, describing a 7-year-old boy with recurrent respiratory infections, generalized lymphadenopathy, hepatosplenomegaly, and an immunophenotypically confirmed B-cell deficiency, extensively investigated by imaging and laboratory studies until lymph node biopsy was indicated. Epidemiological data confirm an 8- to 10-fold higher incidence of lymphomas in immunodeficient children compared to the general population, with a predominance of aggressive B-cell non-Hodgkin lymphomas. The case report illustrates the diagnostic challenges in differentiating infectious processes from malignant lymphoproliferative disorders. Early diagnosis and multidisciplinary management (hematology, immunology, pediatric surgery, oncology) are crucial for improving prognosis. Treatment should integrate immunotherapy (rituximab for B-cell lymphomas), immunoglobulin replacement, infection prophylaxis, and, when required, hematopoietic stem cell transplantation. Dynamic monitoring and systematic immunological assessment of children with recurrent infections or persistent lymphadenopathy enable early detection of lymphomas in the context of immunodeficiency. 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31488 Mielomul multiplu – fenomene imunologice în etiopatogeniie Buruiană, Gheorghe; Chișlaru, Leonid Rezumat Mielomul multiplu reprezintă aproximativ 1-1,8% din toate neoplasmele maligne, 3% din totalul tumorilor maligne osoase şi 10-15% din toate afecțiunile maligne hematologice. Afecțiunea este a doua cea mai frecventă neoplazie hematologică. La nivel mondial, ratele de incidență a mielomului multiplu variază semnificativ, cu cele mai mari rate observate în regiunile industrializate din Europa de Vest, America de Nord și Australia (incidența standardizată după vârstă 4,6-5,8 cazuri la 100.000 locuitori) și cele mai mici rate în regiunile din Africa și Asia Centrală (0,4-0,9 cazuri la 100.000 locuitori). Mielomul multiplu evoluează dintr-un stadiu pre-malign asimptomatic, numit gamapatie monoclonală de semnificaţie nedeterminată, care progresează spre mielom multiplu indolent (asimptomatic) și, ulterior, spre mielom multiplu activ (simptomatic). Prezentarea clinică precoce a mielomului multiplu cu numeroase simptome nespecifice contribuie la întârzierea diagnosticului într-o mare proporție a pacienților comparativ cu alte boli maligne, fapt asociat cu un prognostic mai slab și o boală mai avansată. Simptomele frecvente la prezentare sunt anemia de origine necunoscută (73%), durerea osoasă (51- 58%), fatigabilitatea (32-59%), somnolența (36%), hipoestezia sau parestezia (33%), crampele musculare (31%), constipația (28%), edemul periferic (26%) și insomnia (25%). Conform datelor contemporane, diagnosticul mielomului multiplu trebuie bazat pe următoarele teste: 1) detectarea şi evaluarea componentei monoclonale (M) prin electroforeza proteinelor serice şi/sau urinare; cuantificarea imunoglobulinelor (IgG, IgA și IgM); caracteristicile lanțurilor grele și ușoare de imunoglobuline; 2) evaluarea funcției medulare şi infiltratului plasmocitar; 3) evaluarea leziunilor osoase litice; 4) evaluarea biologică indicată în diferenţierea mielomului multiplu simptomatic şi asimptomatic: hemoleucogramă completă (hemoglobina, viteza de sedimentare a hematiilor) și testele biochimice (proteina C reactivă, creatinina serică, calcemia, ureea și electroliții). 2025-01-01T00:00:00Z