http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/539 2026-07-27T23:46:53Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/16114 Revista de ştiinţe ale sănătăţii din Moldova = Moldovan journal of health sciences. 2015, Vol. 6(4) Revista de Științe ale Sănătății din Moldova (Moldovan Journal of Health Sciences) a fost lansată în octombrie 2014. Aceasta este editată în limbile română și engleză, conform standardelor și ghidurilor internaționale actuale în domeniul științelor medicale, și are o apariție trimestrială. Revista este înregistrată în Instrumentul Bibliometric Național IBN/IDSI (nr.1 din 16.11.2015), iar din 21 decembrie 2017, prin Hotărârea Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică nr. 169, a fost inclusă în lista revistelor științifice de Tip B. Revista este înregistrată în 2 baze de date internaționale. Fondator: Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova 2015-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/2475 Algoritm de diagnostic și tratament al sindromului Gilles de la Tourette și tulburării de ticuri, adaptat pentru Republica Moldova: sinteză de literatură Sajin, Valeria; Odobescu, Stela; Moldovanu, Ion Introducere. În ultimii ani s-a confirmat prevalenţa înaltă în populaţia pediatrică și adultă a tulburării de ticuri și al sindromului Gilles de la Tourette (SGT). Deoarece, deocamdată, nu există niciun tratament definitiv al ticurilor, iar toate metodele terapeutice doar le reduc temporar, este necesar de apreciat raportul dintre risc și beneficiu pentru fiecare pacient. Studiile știinţifice recente au confirmat eficienţa unor opţiuni diagnostice și terapeutice ale ticurilor și au suprimat altele. Astfel, a apărut necesitatea de a studia calitativ și de a adapta recomandările contemporane existente la condiţiile și posibilităţile actuale ale Republicii Moldova (RM). Material și metode. În baza de date PubMed au fost găsite ghidurile existente de diagnostic și tratament al tulburării de ticuri și SGT. Ulterior, s-a efectuat căutarea după cuvintele cheie „Tourette diagnosis“, „Tourette treatment“, „tic diagnosis“ sau „tic treatment“ printre articolele publicate după 2011. Disponibilitatea pe teritoriul RM a medicamentelor recomandate de ghidurile internaţionale a fost verificată prin intermediul site-ului Agenţiei Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din RM. Informaţia finală a inclus analiza calitativă și sinteza recomandărilor, cu adaptarea lor la condiţiile și posibilităţile din Republica Moldova. Rezultate. În majoritatea cazurilor diagnosticul ticurilor este posibil de stabilit doar pe baza observaţiei clinice, investigaţiile paraclinice nefiind, în acest caz, necesare. Este extrem de importantă selecţia pacienţilor cu ticuri care nu necesită tratament, ci doar monitorizare și informare. Există trei metode terapeutice ale ticurilor: comportamentală, farmacologică (în special, clonidina, neurolepticele atipice și benzamidele, în doze mici) și, în cazuri particulare, cea neurochirurgicală (stimularea cerebrală profundă). Primele două metode sunt accesibile în RM. Eficienţa altor metode de tratament ale ticurilor nu a fost confirmată. O atenţie particulară se acordă managementului comorbidităţilor specifice ale SGT și ticurilor. Concluzii. Diagnosticul ticurilor se bazează pe cunoașterea manifestării lor clinice și culegerea minuţioasă a anamnezei. Doar unii pacienţi cu ticuri necesită tratament, însă toţi dintre ei trebuie să fie informaţi despre natura ticurilor, cauzele și evoluţia acestora. Terapia comportamentală poate fi utilă pentru o parte dintre pacienţi, pe când pentru alţii poate fi mai convenabilă cea medicamentoasă sau combinaţia lor.; Introduction. In the last years, a high prevalence of the tic disorder and Gilles de la Tourette syndrome (GTS) in the paediatric and adult population was confirmed. The available therapies can just temporarily suppress the tics, but not eliminate them altogether, which implies a strict individual assessment of the risks and benefits for every patient. Recent tranziscientific studies confirmed the efficiency of some diagnostic and therapeutic options, and refuted other options. Thus, a qualitative analysis and adjustment of the contemporary recommendations to the actual conditions and possibilities of the Republic of Moldova (RM) is required. Material and methods. All the guidelines for the diagnosis and treatment of GTS and tic disorders were found in the PubMed database. Afterwards, the articles containing the keywords „Tourette diagnosis“, „Tourette treatment“, „tic diagnosis“ or „tic treatment“ and published after 2011 were selected. The disponibility in RM of the medications recommended by the international guidelines was verified on the official site of the Medicines Agency and Medical Devices of RM. The final text included the qualitative analysis and synthesis of the recommendations adapted to the conditions and possibilities of RM. Results. The diagnosis of tics needs only clinical observation, and usually other investigations are not indicated. It is extremely important to identify patients whose tics do not need treatment, but still require monitoring and informing about their nature. There are three therapeutic methods directed against tics: behavioural therapy, pharmacotherapy (low-dosed clonidine, atypical neuroleptics, benzamides), and, in some particular cases, neurosurgical approach (deep brain stimulation). The first two methods are available in RM. The efficiency of other tics treatment has been not confirmed yet. A particular attention is paid to the management of the specific comorbidities of GTS and tics. Conclusions. The diagnosis of tics is based on the recognition of their clinical manifestations and minutious anamnesis. Only some patients with tics need treatment, but all of them should be informed about the tics’ nature, causes and evolution. The behavioural therapy could be effective in some patients, while in others, pharmacotherapy or a combination of both would be more convenient. 2015-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/2473 Utilizarea clasificării Clavien-Dindo în analiza comparativă a complicaţiilor postoperatorii după tratamentul calculilor renali prin nefrolitotomie percutană sau pielolitotomie: studiu descriptiv, retrospectiv, pe serie de cazuri Botnari, Vasile Introducere. Urolitiaza continuă să ocupe unul din primele locuri în structura patologiilor urologice, având, la nivel global, o frecvenţă de 5-15% din populaţia ţărilor industrializate şi reprezentând una dintre cauzele cele mai frecvente de spitalizare. O importanţă deosebită constituie selectarea unei metode de tratament a urolitiazei cât mai radicale, eficiente şi inofensive. Rata şi spectrul complicaţiilor postoperatorii sunt un indicator important pentru determinarea succesului și calităţii rezultatelor chirurgicale. Prezentarea complicaţiilor postoperatorii după pielolitotomie şi nefrolitotomie percutană prin prisma clasificării Clavien-Dindo ar permite o mai bună evaluare şi stratificare a riscurilor aferente pentru diferite metode de tratament chirurgical al nefrolitiazei. Material și metode. Studiul retrospectiv, descriptiv, pe serie de cazuri (n=296), efectuat în Clinica de Urologie şi Nefrologie Chirurgicală a Spitalului Clinic Republican din Chişinău și în Clinica de Urologie a Spitalului Judeţean nr. 1 din orașul Timișoara (România). Înregistraţi şi comparaţi parametrii demografici, precum şi rata şi spectrul complicaţiilor postoperatorii între pielolitotomie şi nefrolitotomie percutană, inclusiv, prin prisma scorului Clavien-Dindo. Rezultate. În lotul PLT s-au depistat complicaţii ClavienDindo tip II – 205 (94,5%) şi Clavien-Dindo tip III – 12 (5,5%), complicaţii Clavien-Dindo tip I, IV şi V nu au fost determinate. În grupul de pacienţi trataţi prin PCNL, au fost următoarele tipuri de complicaţii: Clavien-Dindo I – 65 (82,3%), ClavienDindo II – 8 (10,1%), Clavien-Dindo III – 5 (6,3%), şi ClavienDindo V – 1 (1,3%), complicaţii tip IV nu s-au determinat. Concluzii. Pielolitotomia (PLT) și nefrolitotomia percutană (PCNL) sunt metode eficiente, cu un index de eficienţă comparabil în tratamentul litiazei renale. Prin prisma clasificării ClavienDindo a complicaţiilor chirurgicale, a fost demonstrată eficacitatea şi siguranţa sporită a metodei de nefrolitotomie percutană faţă de pielolitotomia clasică la pacienţii adulţi cu nefrolitiază.; Introduction. Urolithiasis still retains one of the leading places in the structure of urological pathologies, having an occurrence of 5-15% in the population of industrialized countries and represents one of the most common causes of hospitalization. Particular importance is stressed upon the choice of the most radical, effective and harmless method of treatment for urolithiasis. The rate and range of postoperative complications are important indices for determining the success and surgical quality of the outcomes. Presentation of postoperative complications after percutaneous nephrolithotomy and pielolithotomy, through the prism of Clavien-Dindo classification, would allow a better assessment and grading of related risks for different approaches of invasive treatment of nephrolithiasis. Material and methods. This retrospective, descriptive, the case-series study (n=296) was conducted in Clinic of Urology and Surgical Nephrology of the Republican Clinical Hospital in Chisinau and Clinic of Urology of the County Hospital no. 1 from Timisoara (Romania). There were recorded and compared the demographic parameters, as well as the rate and range of complications between percutaneous nephrolithotomy and pielolithotomy, inclusive in the light of the ClavienDindo classification. Results. In the PLT group, Clavien-Dindo complications type II 205 cases (94.5%) and type III – 12 cases (5.5%) were found; Clavien-Dindo complications type I, IV and V have not been determined. The following complications were registered in the group treated by PCNL: Clavien-Dindo type I – 65 (82.3%), Clavien-Dindo type II – 8 (10.1%), Clavien-Dindo type III – 5 (6.3%), and Clavien-Dindo type V – 1 (1.3%); type IV complications have not been determined. Conclusions. Pielolithotomy (PLT) and percutaneous nephro-lithotomy (PCNL) are effective methods, with a comparable efficacy index as in renal lithiasis treatment. In the light of Clavien-Dindo classification of surgical complications, the greater efficacy and safety of percutaneous nephrolithotomy method compared to classical pielolithotomy in adult patients with nephrolithiasis was proved. 2015-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/2474 Tehnica proiecţiei de intensitate maximă în evaluarea anevrismelor poligonului Willis: studiu prospectiv, pe serie de cazuri Arion, Marian; Pleșcan, Tatiana Introducere. În ultimele decenii, metodele de postprocesare au crescut proporţional în importanţă, inclusiv, în stabilirea diagnosticului primar. Cu toate acestea, existenţa numeroaselor tehnici de reformatare a imaginilor angiografiei cu scanare computer tomografică necesită estimarea influenţei lor asupra calităţii finale a examinării. Este necesară determinarea avantajelor și limitărilor diferitor tehnici de reformatare a imaginii AST. Material și metode. Incluși 140 de pacienţi consecutivi, în vârstă de 19-79 de ani, cu anevrisme cerebrale ale poligonului Willis. În vederea stabilirii diagnosticului și în scopul determinării oportunităţii indicaţiei pentru tratament neurochirurgical, pacienţii au fost investigaţi prin computer tomografie cerebrală nativă, angiografie cerebrală cu scanare computer tomografică (imaginile primare axiale) și următoarele procedee de reconstrucţie a angiografiei computer tomografică: proiecţie de intensitate maximă (PIM), reconfigurare volumetrică tridimensională (RV-3D). Rezultate. Tehnica PIM a constatat anevrism vizibil în 99,3% de cazuri și anevrism parţial vizibil în 0,7% cazuri. Marea majoritate a anevrismelor erau saculare (96,5%). Hemoragia intracraniană, cauzată de ruperea anevrismului, a fost depistată în 75,0% din cazuri, vazospasmul – în 59,3% din cazuri, calcificate parietale – în 3,6% din cazuri, artefacte tip „efect de volum parţial” – în 82,9% din cazuri, artefacte de la clipsul metalic – în 69,3% din cazuri și trombi în anevrism – în 6,4% din cazuri. În cadrul reconstrucţiei PIM, contactul osanevrism nu se vizualiza în 12,8% cazuri, se vizualiza slab – în 28,2% din cazuri și bine – în 59,0 din cazuri. Relaţia cu sinusul cavernos nu se vizualiza în 16,6% din cazuri, se vizualiza slab în 50% din cazuri, bine – în 33,4% din cazuri. Concluzii. Imaginile proiecţiei de intensitate maximă trebuie să fie tehnica de reconstrucţie primară și necesită a fi inclusă în protocolul de analiză standard a angiografiei prin tomografie computerizată pentru estimarea arterelor cervicocraniene.; Introduction. In the past few decades, methods of post processing have evolved proportionally, their role in stabilizing the primary diagnosis as well. Nevertheless, existence of many techniques of image reconfiguration makes it necessary to estimate their influence on final examination results. It is mandatory to determine the advantages and limitations of different techniques of CTA reconfiguration. Material and methods. One hundred and forty consecutive patients were included, aged 19-79, diagnosed with aneurysms of Willis polygon. In order to determine the diagnose and the possible following surgical treatment, patients were investigated through methods of native cerebral computer tomography, cerebral angiography with CT scanning (CTA, primary axial images) and the following methods of reconstruction of CTAs: maximum intensity projection (MIP) and tridimensional volumetric reconfiguration (3D-VR). Results. MIP technique showed visible aneurysm in 99.3% of the cases and partial visible aneurysm in 0.7% of the cases. The big majority of the aneurysms were saccular (96.5%). Intracranial bleeding caused by aneurysm rupture was found in 75.0% of the cases, vasospasm – in 59.3% of the cases, parietal calcification – in 3.6% of the cases, “partial volume effect” artifacts – in 82.9% of the cases, metal clip artifact – in 69.3% of the cases and aneurysm cloths – in 6.4% of the cases. During MIP reconstruction, aneurysm-bone contact could not be visualized in 12.8% of the cases, was poorly visualized in 28.2% of the cases and was well visualized in 59.0% of the cases. The relation with the cavernous sinus could not be appreciated in 16.6% of the cases, was poorly visualized in 50% of the cases and was well visualized in 33.4% of the cases. Conclusions. Images of maximum intensity must be the primary technique for reconstruction and must be included in the protocol of standard analysis of CTA in order to estimate the cervical and cranial arteries. 2015-01-01T00:00:00Z