http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/543 2026-04-27T09:33:52Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/16133 Revista de ştiinţe ale sănătăţii din Moldova = Moldovan journal of health sciences. 2017, Vol. 12(2) Revista de Științe ale Sănătății din Moldova (Moldovan Journal of Health Sciences) a fost lansată în octombrie 2014. Aceasta este editată în limbile română și engleză, conform standardelor și ghidurilor internaționale actuale în domeniul științelor medicale, și are o apariție trimestrială. Revista este înregistrată în Instrumentul Bibliometric Național IBN/IDSI (nr.1 din 16.11.2015), iar din 21 decembrie 2017, prin Hotărârea Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică nr. 169, a fost inclusă în lista revistelor științifice de Tip B. Revista este înregistrată în 2 baze de date internaționale. Fondator: Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova 2017-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/2626 Managementul donatorului marginal în moarte cerebrală: experienţa Republicii Moldova Guţu-Bahov, Cornelia; Avădănii, Radu; Dumitraş, Tatiana; Garbuz, Victor Introducere. Din cauza deficitului acut de organe transplantabile, în ultimul timp este acceptat transplantul de organe în baza criteriilor extinse; termenul utilizat pentru donatorii respectivi este cel de „donator marginal” (l. engl. extended donor). Material și metode. În perioada anilor 2014-2016, în Secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic Municipal ,,Sfânta Treime” au fost menţinuţi 49 de donatori în moarte cerebrală, 48 dintre ei fiind donatori marginali. Studiul, de tip descriptiv, s-a efectuat retrospectiv, pe baza datelor sistemului informaţional SIA Transplant și ale dosarelor donatorilor de organe. Rezultate. Vârsta medie a celor 48 de donatori marginali menţinuţi a fost de 62,3±11,3 ani. Examenul primar al donatorului s-a efectuat în baza fișei medicale, a anamnezei medicale și sociale. Totodată, au fost evaluaţi parametrii clinici și paraclinici ai donatorului – presiunea arterială (PA), presiunea venoasă centrală (PVC), hemoglobina (Hb), echilibrul acido-bazic (EAB), analiza biochimică a sângelui. De asemenea, a fost examinat sângele donatorului la o serie de infecţii (hepatitele virale B și C, citomegalovirus, toxoplasmoză, HIV) prin metoda de depistare imunologică a anticorpilor cu ajutorul testelor expres în laboratorul ,,Synevo”. Până la constatarea morţii cerebrale, toţi pacienţii au beneficiat de tratament non-chirgical, conform consultului neurologului și neurochirurgului. Durata tratamentului până la declararea morţii cerebrale a constituit mai puţin de 48 de ore în 51,0% (26/48) din cazuri, până la 3 zile – în 37,3% (19/48) din cazuri, mai mult de 4 zile – în 11,8% (6/48) din cazuri. Principalele comorbidităţi ale donatorilor au fost: hipertensiunea arterială gradul III, risc adiţional înalt (89,6%), cardiopatia ischemică (43,6%), fibrilaţia atrială permanentă (27,1%), diabetul zaharat tip 2 insulinodependent (4,2%) dintre cazuri. Complicaţiile survenite la menţinerea donatorului în moarte cerebrală au fost: hipotensiune arterială (89,6%), hipokaliemie (50,0%), acidoză metabolică (31,3%), aritmii (27,1%), diabet insipid (27,1%), asistolie (2,1%). O durată a menţinerii donatorului în moarte cerebrală mai puţin de 24 de ore s-a înregistrat în 29,2% de cazuri, până la 12 ore – în 11 (22,9%) cazuri, mai mult de 24 de ore – în 23 (47,9%) de cazuri. Concluzii. Donatorii marginali, corect menţinuţi, reprezintă un suport considerabil în tacticile medicale de prelungire a vieţii pacienţilor cu insuficienţă de organ. De aici reiese necesitatea monitorizării ţintite a donatorilor marginali aflaţi în moarte cerebrală, cu corecţia imediată a instabilităţii hemodinamice și dereglărilor metabolice.; Introduction. Due to an acute deficit of transplantable organs, new extended criteria are accepted now for organ donation, and this kind of donors are defined as marginal (extended) donors. Material and methods. Between the years 2014-2016, in Intensive Care Unit of Clinical Municipal Hospital “Sfanta Treime” 49 brain-dead donors were maintained, 48 of them were marginal donors. The descriptive retrospective study was performed on the basis of SIA Transplant Information System data and organ donors` files. Results. According to the data obtained, the mean age of those 48 marginal donors mantained was 62.3±11.3 years. The primary donor’s examination was based on the medical record, the medical and social history. Clinical and paraclinical parameters of the donor: blood pressure (BP) and central venous pressure (CVP), hemoglobin (Hb), acid-base balance (ABB), biochemical analysis of blood were also evaluated. Simultaneously, the donor’s blood was examined for infections (viral hepatitis B, viral hepatitis C, cytomegalovirus, toxoplasmosis, HIV) by immunological antibody detection using express assays in the “Synevo” laboratory. All patients were subjected to the non-surgical treatment method after consulting the neurologist and neurosurgeon. The duration of treatment until the brain death was less than 48 hours in 51% (26/48) of cases, up to 3 days in 37.3% (19/48) of cases, more than 4 days – in 8% (6/48) of cases. The main comorbidities diagnosed in donors were: 3rd degree arterial hypretension (89.6%), ischaemic heart disease (43.6%), permanent atrial fibrillation (27.1%), type 2 insulin-requiring diabetes mellitus (4.2%). According to the obtained data, the complications appeared during donor’ maintenance in brain death were: hypotension (89.6%), hypokalemia (50.0%), metabolic acidosis (31.3%), arrhythmias (27.1%), insipid diabetes (27.1%) and asystole (2.1%). The duration of donor maintenance in brain death less than 24 hours was recorded in 29.2% of cases, up to 12 hours – 11 (22.9%) cases, more than 24 hours – in 23 (47.9%) cases. Conclusions. Properly maintained marginal brain-dead donors represent a considerable support in medical tactics to extend the life of patients with organ failure. Hence the need for targeted monitoring of marginal donors in brain death with immediate correction of hemodynamic instability and metabolic disturbances. Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 2, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, Republica Moldova; Disciplina sinteze clinice, Departamentul de medicină internă, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, Republica Moldova; Secţia de terapie intensivă, Spitalul Clinic Municipal ,,Sfânta Treime”, Chișinău, Republica Moldova. 2017-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/2627 Rolul densitometriei prin tomografie computerizată în evaluarea rezultatelor tratamentului prin litotriţie extracorporală cu unde de şoc al calculilor renoureterali: studiu prospectiv, descriptiv Bradu, Andrei; Ceban, Emil Rezumat. Introducere. De la introducerea metodei de litotriție extracorporală cu unde de șoc, în anii 1980, această tehnologie a devenit una din principalele metode de tratament a litiazei renoureterale. Pentru evaluarea ratei de succes, aprecierea densității calculului prin tomografie computerizată se bucură de cea mai mare popularitate. Scopul acestei lucrări a fost de a evalua eficacitatea aprecierii densității calculului în evaluarea rezultatelor tratamentului prin litotriție extracoprorală (ESWL) cu unde de șoc al calculilor renoureterali. Material și metode. În studiu au fost incluși 60 de pacienți cu litiază renoureterală cu diametru de 0,5-2,0 cm, diagnosticată prin tomografie computerizată cu estimarea densității calculului, care au fost tratați prin litotriție extracorporală. În timpul procedurii de litotriție extracorporală, au fost aplicate 4000 de impulsuri pe ședință, cu un maxim de energie de 3,0 kV. Numărul de ședințe a variat de la una până la trei. Ulterior, pacienții au fost invitați la vizite de control, în dinamică, timp de 1 lună. Rezultate. Din numărul total de pacienți, incluși în studiu, 39/60 (65%) au fost cu rată de ,,stone free” după prima ședință de tratament. S-a observat o relație liniară față de rata mare de ,,stone free” și densitatea calculului. Toți acești pacienți au avut densitatea calculului ≤600 unități Hounsfield (UH). La 11/60 (18%) pacienți s-au aplicat două ședințe de ESWL; aceștia au avut densitatea calculului cuprinsă între 600-1000 UH. La restul pacienților, 10/60 (17%), au fost aplicate trei sedințe de ESWL; acesția au avut densitatea calculului cuprinsă între 1000-1200 UH. Rata de ,,stone free”, după trei sedințe de ESWL, a fost de 92%. Toți pacienții, care au avut reușită în tratament, au prezentat calculi cu densitate de până la 1000 UH. La 6 pacienți procedura de tratament a eșuat; toți au prezentat calculi cu dimensiunea de maxim 17 mm și cu densitatea de 1000-1200 UH, aceștia fiind referiți către alte metode de tratament. Concluzii. Aprecierea densității calculului până la litotriție permite o estimare mai exactă a numărului de ședințe necesare pentru atingerea ratei maximale de succes. De asemenea, cunoașterea exactă a densității calculului poate ajuta la alegerea metodei optimale de tratament din prima intenție.; Abstract. Introduction. Since the introduction of the extracorporeal shock wave lithotripsy in the 1980s, this method has become one of the main methods of treatment of reno-ureteral lithiasis. To evaluate the success rate, the computed tomography, used to assess the calculus density, is among the most popular procedures. The purpose of this study is to evaluate the efficacy of calculus density in assessing treatment outcomes of reno-ureteral calculi by extracorporeal shock wave lithotripsy (ESWL). Material and methods. In this study, 60 patients with reno- ureteral lithiasis of 0.5-2.0 cm were diagnosed by means of computed tomography, the calculi density being performed. The patients were treated by extracorporeal lithotripsy. During the extracorporeal lithotripsy, 4000 pulses per session were applied with a maximum energy of 3.0 kV. The number of sessions ranged from one to three sessions. Subsequently, the patients were monitored and followed up for 1 month. Results. Of the total number of patients enrolled in the research study 39/60 (65%) were “stone free” after the first treatment session. We observed a linear proportion between the high “stone free” rate and the calculus density, all of these patients had the calculus density ≤600 Hounsfield units (HU). In 11/60 (18%) patients, two ESWL sessions were applied and they had the calculus density of 600-1000 HU. In 10/60 (17%) patients, three sessions of ESWL were applied, and they had the calculus density between 1000 and 1200 HU. The rate of “stone free” after three ESWL sessions was 92%. All patients who had the therapy success rate, had the calculus density of up to 1000 HU. In 6 patients, the treatment procedure failed, all of them had calculi with the maximum size of 17 mm and the density of 1000-1200 HU, they being referred to other methods of treatment. Conclusions. The use of calculus densitometry before lithotripsy offers the possibility to estimate more accurately the number of required sessions in order to obtain a maximal success rate. Also, exact information about the calculus density may help finding the most optimal treatment method from the beginning. Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, Republica Moldova 2017-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/2622 Administrarea surfactantului la nou-născuţii prematuri: sinteză narativă de literatură Crivceanscaia, Larisa Rezumat Introducere. Metodele de administrare a surfactantului au cunoscut, pe parcursul anilor, o evoluţie, începând cu metoda invazivă INSURE, până la administrarea non-invazivă, metoda LISA. Aceasta din urmă, aplicată la nou-născuţii cu termen de gestaţie de 28-32 de săptămâni, a demonstrat o rată înaltă de succes, cu complicaţii aferente nesemnificative. Material și metode. Materialul a fost sintetizat în baza articolelor internaţionale – studii randomizate, de cohortă, cazuri clinice ș. a. din ultimii 10 ani și din câteva articole mai vechi, pentru a elucida originea și cursul terapiei cu surfactant. În această sinteză, au intrat publicaţiile accesibile în limbile română, engleză și rusă, identificate de motorul de căutare Google Search. Rezultate. Majoritatea nou-născuţilor prematuri necesită suport respirator în perioada de adaptare extrauterină. O abordare modernă în managementul unui nou-născut prematur presupune utilizarea metodelor non-invazive de administrare a surfactantului (LISA) și de ventilare pulmonară artificială. Una din strategiile de iniţiere a sintezei și de îmbunătăţire a calităţii surfactantului este terapia antenatală cu glucocorticosteroizi. Administrarea surfactantului după naștere reduce necesitatea în oxigen și în ventilare pulmonară artificială. Folosirea precoce a nCPAP permite de a evita ventilarea pulmonară artificială și complicaţiile aferente. Concluzii. Utilizarea metodei LISA este sigură, nu implică riscuri sporite şi este benefică în managementul nou-născutului prematur în vederea reducerii expunerii la ventilarea pulmonară artificială. Evitarea ventilării pulmonare artificiale diminuează răspunsul inflamator local, pulmonar şi cel sistemic, cu efecte pozitive, rată de supravieţuire sporită și fără complicaţii majore. Această metodă poate fi uşor aplicată în practică. Totuşi, limitarea cea mai importantă a metodei rămâne imposibilitatea aplicării la vârste de gestaţie foarte mici şi la nou-născuţii în stare extrem de gravă la naştere sau la internare, care necesită, neapărat, intubare orotraheală, ventilare pulmonară artificială şi administrare imediată de surfactant.; Abstract Introduction. Methods of surfactant administration have evolved over the years, beginning with the invasive INSURE method, to non-invasive administration, the LISA method. The latter, applied to 28-32 weeks gestation newborn babies, showed a high success rate with insignificant afflictions. Material and methods. The material was synthesized on the basis of international articles – randomized studies, cohorts, clinical cases and others over the past 10 years and some older articles to clarify the origin and course of surfactant therapy. In this synthesis, have been included, the publications available in romanian, english and russian, identified by the Google Search. Results. Most premature newborns require respiratory support, during the extrauterine adaptation period. A modern approach to the management of a premature newborn, involves the use of non-invasive methods of surfactant (LISA) and artificial pulmonary ventilation. One of the strategies for initiating synthesis and improving the quality of the surfactant is antenatal therapy with glucocorticosteroids. Administration of the surfactant after birth, reduces the need for oxygen and artificial pulmonary ventilation. Early use of nCPAP allows to avoid artificial pulmonary ventilation and related complications. Conclusions. Using the LISA method is safe, does not involve increased risks and is beneficial in premature neonatal management to reduce exposure to artificial pulmonary ventilation. Avoiding artificial lung ventilation diminishes local, pulmonary and systemic inflammatory response with positive effects, increased survival and no major complications. This method can be easily applied in practice. However, the most important restriction of the method, remains the impossibility of applying it to very young gestation age and to babies in extremely serious condition at birth or hospitalization, which necessarily require orotracheal intubation, artificial pulmonary ventilation and immediate administration of surfactant. Departamentul pediatrie și neonatologie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Chișinău, Republica Moldova 2017-01-01T00:00:00Z