http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/30982 Thu, 23 Apr 2026 18:13:58 GMT 2026-04-23T18:13:58Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/30995 Perspective asupra digitalizării supravegherii epidemiologice a COVID-19 Dascalov, Alexandr Rezumat. Obiective. Scopul principal al articolului este de a evalua modul în care tehnologiile digitale sunt utilizate pentru monitorizarea și gestionarea pandemiei, evidențiind beneficiile, provocările și implicațiile etice asociate. Metode. Articolul se bazează pe o revizuire exhaustivă a literaturii existente și a studiilor de caz relevante privind utilizarea digitalizării în supravegherea epidemiologică a COVID-19. Se examinează diversele tehnologii și metode utilizate, precum aplicațiile mobile, analiza datelor masive, inteligența artificială și internetul lucrurilor în contextul gestionării pandemiei. Rezultate. Articolul evidențiază că digitalizarea supravegherii epidemiologice a jucat un rol semnificativ în gestionarea și controlul pandemiei de COVID-19. Utilizarea tehnologiilor digitale a permis colectarea rapidă și eficientă a datelor, monitorizarea transmiterii virusului, identificarea rapidă a focarelor și implementarea măsurilor de intervenție. Cu toate acestea, au fost semnalate și anumite provocări, cum ar fi preocupările legate de confidențialitatea datelor, accesul inegal la tehnologie și riscul de discriminare. Concluzii. Digitalizarea supravegherii epidemiologice a COVID-19 aduce atât beneficii, cât și provocări. Pentru a maximiza avantajele și a minimiza riscurile, trebuie să se acorde o atenție deosebită aspectelor etice, cum ar fi confidențialitatea datelor și nediscriminarea, și să se asigure accesul echitabil la tehnologiile digitale pentru sprijinirea eforturilor de sănătate publică.; Summary. Objectives. The main aim of the article is to assess the utilization of digital technologies in monitoring and managing the pandemic, highlighting the benefits, challenges, and associated ethical implications. Methods. The article relies on a comprehensive review of existing literature and relevant case studies regarding the use of digitalization in COVID-19 epidemiological surveillance. Various technologies and methods are examined, including mobile applications, big data analysis, artificial intelligence, and the Internet of Things in the context of pandemic management. Results. The article emphasizes that the digitalization of epidemiological surveillance has played a significant role in managing and controlling the COVID-19 pandemic. The use of digital technologies has enabled rapid and efficient data collection, virus transmission monitoring, rapid outbreak identification, and intervention measures implementation. However, certain challenges have been highlighted, such as concerns regarding data confidentiality, unequal access to technology, and the risk of discrimination. Conclusions. The digitalization of COVID-19 epidemiological surveillance brings both benefits and challenges. To maximize the benefits and minimize the risks, special attention must be paid to ethical aspects such as data confidentiality and non-discrimination, and ensuring equitable access to digital technologies to support public health efforts. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/30995 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/30993 Fracturile de calcaneu: etiologie, patofiziologie, epidemiologie, clasificare și diagnostic Sîromeatnicov, Mihaela; Caproș, Nicolae; Buruiană, Gheorghe Rezumat. Obiective. Revizuirea conceptelor actuale privind etiologia, patofiziologia, epidemiologia, clasificarea și diagnosticul pacienților cu fracturi intraarticulare de calcaneu. Metode. Au fost studiate surse literare din bazele de date PubMed, Hinari, SpringerLink, National Center of Biotechnology Information și Medline privind etiologia, patofiziologia, epidemiologia, clasificarea și diagnosticul fracturilor de calcaneu, folosind cuvintele cheie: „fracturi intraarticulare de calcaneu", „etiologie", „patofiziologie", „epidemiologie", „clasificare" și „diagnostic", fiind selectate 24 de surse bibliografice relevante, reprezentative pentru materialele publicate la tema acestui articol de sinteză. Rezultate. Fracturile de calcaneu constituie aproximativ 1-2% din numărul total de fracturi și aproximativ 60% dintre fracturile tarsiene la adulți. Circa 60-75% din fracturile calcaneului sunt intraarticulare cu implicarea fațetei posterioare a calcaneului, în 5-10% cazuri sunt bilaterale și mai puțin de 10% sunt deschise. Principalele cauze care determină fracturile de calcaneu sunt: căderile de la înălțime și aterizarea pe călcâi cu încărcarea axială a osului (60%), accidente rutiere, fracturi de stres la sportivi, traumatismul direct la nivelul calcaneului. Cel mai frecvent (80-90%) fractura de calcaneu apare la bărbații cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani, cu predilecție (70%) la muncitorii din industrie în timpul lucrului. La femei, incidența maximă a acestor fracturi este constatată la vârsta de 60-70 de ani. Deși există mai multe clasificări ale fracturilor de calcaneu în funcție de criterii diferite (Bohler, 1931; Crosby și Fitzgibbons, 1990; Eastwood, 1993; Zwipp, 1993), cel mai frecvent sunt folosite sistemele de clasificare Sanders (1993) bazată pe imagistica prin tomografie computerizată coronală și Essex- Lopresti (1952) bazată pe radiografia laterală. Concluzii. Diagnosticul fracturii de calcaneu se bazează pe anamneză, examenul clinic și pe investigații imagistice. Anamneza reliefează mecanismul de producere al fracturii, simptomatologia de debut și afecțiunile asociate. Examenul clinic evidențiază semnele de fractură și tipul fracturii. Radiografia de gleznă și picior antero-posterioară, laterală, oblică, de tip Harris și de tip Broden pune în evidență liniile de fractură, deformarea calcaneului și gravitatea leziunilor adiacente. Tomografia computerizată oferă imagini detaliate ale leziunii, o vizualizare și caracterizare mai bună a articulației subtalare, a liniilor de fractură și a fragmentelor deplasate, obținând criteriile de clasificare a severității, de evaluare ulterioară și de planificare a tratamentului.; Summary. Objectives. To review current concepts regarding etiology, pathophysiology, epidemiology, classification, and diagnosis of patients with intraarticular calcaneal fractures. Methods. Literary sources from PubMed, Hinari, SpringerLink, National Center of Biotechnology Information, and Medline databases were studied regarding etiology, pathophysiology, epidemiology, classification, and diagnosis of calcaneal fractures, using the keywords: "intraarticular calcaneal fractures", "etiology", "pathophysiology", "epidemiology", "classification", and "diagnosis", with 24 relevant bibliographic sources selected representative for the materials published on the topic of this review article. Results. Calcaneal fractures constitute approximately 1-2% of the total number of fractures and approximately 60% of tarsal fractures in adults. About 60-75% of calcaneal fractures are intraarticular involving the posterior facet of the calcaneus, 5-10% of cases are bilateral, and less than 10% are open. The main causes that determine calcaneal fractures are: falls from height and landing on heels with axial loading of the bone (60%), road traffic accidents, stress fractures in athletes, direct trauma at the calcaneal level. Most frequently (80-90%), calcaneal fractures occur in men aged between 20 and 45 years, with predilection (70%) in industrial workers during work. In women, the maximum incidence of these fractures is observed at the age of 60-70 years. Although there are several classifications of calcaneal fractures based on different criteria (Bohler, 1931; Crosby and Fitzgibbons, 1990; Eastwood, 1993; Zwipp, 1993), the most frequently used classification systems are Sanders (1993) based on coronal computed tomography imaging and Essex-Lopresti (1952) based on lateral radiography. Conclusions. The diagnosis of calcaneal fracture is based on medical history, clinical examination, and imaging investigations. Medical history reveals the mechanism of fracture production, debut symptomatology, and associated conditions. Clinical examination highlights fracture signs and fracture type. Ankle and foot radiography in anteroposterior, lateral, oblique, Harris-type, and Broden-type views reveals fracture lines, calcaneal deformation, and severity of adjacent lesions. Computed tomography provides detailed images of the lesion, better visualization and characterization of the subtalar joint, fracture lines and displaced fragments, obtaining classification criteria for severity, subsequent evaluation, and treatment planning. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/30993 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/30990 Evaluarea eficacității terapiei cu inhibitori SGLT2 la pacienții cu insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată Cotoneț, Tatiana; Cabac-Pogorevici, Irina Rezumat. Obiective. Acest review literar își propune evaluarea eficacității clinice și fiziopatologice a inhibitorilor cotransportorului sodiu-glucoză tip 2 (SGLT2) la pacienții cu insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată (ICFEP), având în vedere lipsa terapiilor cu impact dovedit asupra prognosticului acestei categorii. Metode. S-a realizat o analiză a surselor de literatură incluse în bazele de date PubMed, Google Scholar, HINARI, incluzând trialuri clinice majore randomizate (EMPEROR-Preserved, DELIVER, PRESERVED-HF, SOLOIST-WHF, EMPULSE), metaanalize relevante, mecanisme fiziopatologice și recomandările actuale ale ghidurilor internaționale (ACC/AHA/HFSA și ESC) privind insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție păstrată. Căutarea a fost efectuată utilizând cuvintele cheie: ”SGLT2 inhibitors”, ”heart failure with preserved ejection fraction”, ”empagliflozin”, ”dapagliflozin”. Rezultate. Studiile EMPEROR-Preserved și DELIVER au demonstrat că empagliflozin și dapagliflozin reduc semnificativ (cu aproximativ 20%) riscul de spitalizare pentru insuficiență cardiacă la pacienții cu ICFEP, efecte consistente indiferent de statusul diabetic și spectrul fracției de ejecție peste 40%. Studiul PRESERVED-HF a confirmat îmbunătățirea calității vieții și a capacității funcționale sub tratament cu dapagliflozin. Metaanalizele au consolidat aceste rezultate, evidențiind o reducere consistentă a evenimentelor clinice și beneficii renale suplimentare. Profilul de siguranță s-a dovedit favorabil, cu riscuri minime și gestionabile ale efectelor adverse (infecții genitourinare minore, hipotensiune tranzitorie). Concluzii. Inhibitorii SGLT2 reprezintă prima clasă de medicamente cu dovezi solide privind eficacitatea în tratamentul ICFEP, reducând riscul de internări repetate și ameliorând simptomele și funcționalitatea pacienților. Această clasă terapeutică a fost rapid adoptată de ghidurile internaționale, schimbând fundamental abordarea clinică a pacienților cu ICFEP. Implementarea largă a inhibitorilor SGLT2 este recomandată pentru toți pacienții eligibili, reflectând o schimbare majoră de paradigmă în managementul insuficienței cardiace cu fracție de ejecție păstrată.; Summary. Objectives. This literature review aims to evaluate the clinical and pathophysiological efficacy of sodium-glucose cotransporter 2 (SGLT2) inhibitors in patients with heart failure with preserved ejection fraction (HFpEF), given the historical lack of therapies with proven prognostic benefit for this subgroup. Methods. A comprehensive analysis of literature sources was conducted using databases such as PubMed, Google Scholar, and HINARI. The review included major randomized clinical trials (EMPEROR-Preserved, DELIVER, PRESERVED-HF, SOLOIST-WHF, EMPULSE), relevant meta-analyses, pathophysiological mechanisms, and current recommendations from international guidelines (ACC/AHA/HFSA and ESC), regarding heart failure with preserved ejection fraction (HFpEF). The search was performed using the following keywords: ”SGLT2 inhibitors”, ”heart failure with preserved ejection fraction”, ”empagliflozin”, ”dapagliflozin”. Results. The EMPEROR-Preserved and DELIVER studies demonstrated that empagliflozin and dapagliflozin significantly reduce (by approximately 20%) the risk of hospitalization for heart failure in HFpEF patients, with consistent effects regardless of diabetic status and across the ejection fraction spectrum above 40%. The PRESERVED-HF trial confirmed improvements in quality of life and functional capacity with dapagliflozin. Meta-analyses reinforced these findings, showing consistent reductions in clinical events and additional renal benefits. The safety profile proved favorable, with minimal and manageable adverse effects (minor genitourinary infections, transient hypotension). Conclusions. SGLT2 inhibitors represent the first class of medications with robust evidence of efficacy in the treatment of HFpEF, reducing recurrent hospitalizations and improving patients’ symptoms and functionality. This therapeutic class has been rapidly adopted into international guidelines, fundamentally changing the clinical approach to HFpEF patients. Broad implementation of SGLT2 inhibitors is recommended for all eligible patients, reflecting a major paradigm shift in the management of heart failure with preserved ejection fraction. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/30990 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/30989 Conventional and non-conventional risk factors for peripheral arterial disease in women Spinei, Igor; Lubaș, Dragoș-Alexandru; Casian, Dumitru Summary. Objectives. To conduct a scoping review of the scientific literature summarizing current knowledge regarding gender-related differences in conventional and the impact of non-conventional risk factors for peripheral arterial disease (PAD) in women. Methods. A comprehensive literature search was performed across PubMed, MEDLINE, SCOPUS and Google Scholar databases examining the risk factors for PAD. After initial identification of the most relevant articles, forward and backward citation tracking was performed for selection of additional publications. Finally, a total of 49 publications (45 original articles, 2 systematic reviews and 2 clinical practice guidelines) were included and analysed. Results. Conventional factors for the development and progression of PAD have several sex-specific features in women: more significant impact of smoking and diabetes, less effective correction of dyslipidemia and hypertension, frequent association with obesity and osteoporosis. Furthermore, current evidence highlights the importance of non-conventional risk factors for PAD in females: sex-hormones disbalance, reproductive history and adverse obstetric events. Conclusions. There are numerous gender-related peculiarities in the natural evolution of PAD in female patients which may influence the clinical presentation, diagnosis and outcomes of medical and interventional treatment. Further studies are required for a better understanding of sex-related vulnerability mechanisms and elaboration of individualized management. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/30989 2025-01-01T00:00:00Z