http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31051 Sun, 12 Apr 2026 08:47:06 GMT 2026-04-12T08:47:06Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31140 Rezistența la antimicrobiene – o provocare majoră pentru sănătatea globală Guțu-Zagorodnîi, Daniela Introducere Rezistența la antimicrobiene se conturează drept una dintre cele mai grave amenințări la adresa sănătății publice globale, fiind agravată de utilizarea excesivă și inadecvată a antibioticelor. Bacteriile care dezvoltă mecanisme de rezistență devin tot mai dificil de tratat, ceea ce duce la creșterea semnificativă a mortalității și morbidității asociate infecțiilor. Factori precum mobilitatea crescută a populației, globalizarea și absența unor programe eficiente de educație sanitară afectează eficiența măsurilor de control. În acest context, este necesară o abordare integrată, multisectorială, susținută de politici sanitare coerente și de implicarea tuturor actorilor din domeniul sănătății. Material și metode S-a efectuat o analiză descriptivă a literaturii științifice și a rapoartelor internaționale, urmărind date statistice despre prevalența tulpinilor rezistente în diferite regiuni. Au fost incluse studii privind consumul de antibiotice, monitorizarea infecțiilor asociate asistenței medicale și factorii asociați propagării bacteriilor multirezistente. Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății au fost comparate cu practicile locale, pentru a evidenția zonele ce necesită intervenție imediată. Rezultate Analiza evidențiază o creștere alarmantă a rezistenței la antimicrobiene în rândul unor agenți patogeni, precum Staphylococcus aureus meticilin rezistent (MRSA) și enterococii vancomicin rezistenți (VRE). Infecțiile asociate asistenței medicale contribuie semnificativ la prelungirea duratei spitalizării și la creșterea costurilor medicale, fiind dificil de controlat în lipsa unor protocoale stricte privind utilizarea antibioticelor. Totodată, tulpinile rezistente pătrund tot mai frecvent în comunitate, complicând tratamentul infecțiilor uzuale. Gestionarea inadecvată a deșeurilor farmaceutice și veterinare determină contaminarea mediului, favorizând astfel selecția și răspândirea microorganismelor rezistente. Implicarea activă a factorilor decizionali în elaborarea politicilor de supraveghere, educație sanitară și reglementare a consumului de antimicrobiene este esențială pentru limitarea fenomenului rezistenței și prevenirea apariției tulpinilor multirezistente. Concluzii Rezistența la antimicrobiene reprezintă o amenințare majoră la nivel global, care impune adoptarea unor strategii integrate de supraveghere, cercetare și educație publică. Promovarea utilizării responsabile a antibioticelor, în paralel cu implementarea unor protocoale standardizate de diagnostic și tratament, poate reduce semnificativ incidența tulpinilor rezistente. Investițiile continue în dezvoltarea de noi molecule antimicrobiene și terapii alternative, precum și formarea permanentă a cadrelor medicale și informarea populației generale, sunt esențiale pentru conservarea eficienței terapeutice în fața acestei provocări globale. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31140 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31139 Combaterea rezistenței la antimicrobiene: provocări, inovații și strategii globale Ivanova, Svetlana; Iunac, Dmitri Introducere Rezistența la antimicrobiene (RAM) a devenit una dintre cele mai grave crize de sănătate publică ale epocii moderne, fiind asociată cu rate crescute de mortalitate, spitalizări prelungite și costuri medicale în creștere. O analiză sistematică publicată în The Lancet în 2022 de către grupul Antimicrobial Resistance Collaborators evidențiază amploarea acestui fenomen, atribuind aproximativ 1,27 milioane de decese la nivel global infecțiilor cauzate de bacterii rezistente. Studiile arată că bacteriemia cu enterococi rezistenți la vancomicină (VRE) poate crește riscul de mortalitate de aproape trei ori. Prezentul studiu narativ sintetizează dovezi epidemiologice, clinice și terapeutice, cu scopul de a oferi o perspectivă integrată asupra RAM și de a identifica direcții viabile de intervenție. Material și metode Bazându-se pe analize epidemiologice globale, studii de cohortă clinică și inovații preclinice, această analiză integrează date din diverse surse. Referințele cheie includ raportul global din 2019 publicat în Lancet, evaluarea CDC Amenințări ale Rezistenței la Antibiotice, și investigații prospective precum studiul PROVIDE și VENOUS I, care evaluează rezultatele tratamentelor pentru infecțiile cu S. aureus rezistent la meticilină (MRSA) și VRE. De asemenea, sunt analizate studii preclinice care explorează agenți noi, precum polimerii, pentru a evalua potențialul lor în depășirea rezistenței. Rezultate Studiile existente subliniază impactul profund și inegal al RAM la nivel global, regiunile cu resurse limitate suportând povara principală a deceselor asociate cu patogeni precum S. aureus, E. coli și K. pneumoniae. Investigațiile clinice relevă vulnerabilități critice în paradigmele actuale de tratament: dozarea suboptimă a vancomicinei corelează cu rate ridicate de eșec în infecțiile generalizate cu MRSA, iar bacteriemia cu VRE agravează riscul de mortalitate la pacienții cu leucemie de 2,5 ori. Totodată, abordările inovatoare semnalează o schimbare de paradigmă. Polimerii peptoizi demonstrează eficacitate rapidă și spectru larg împotriva MRSA fără inducerea rezistenței, iar polipeptidele sintetice mimează mecanismele naturale de apărare ale gazdei, acționând puternic împotriva tulpinilor Gram-negative multirezistente. Aceste progrese evidențiază potențialul de a redefini terapia antibacteriană în era rezistenței. Concluzii Criza în creștere a RAM impune un răspuns holistic și coordonat la nivel global. Consolidarea sistemelor de supraveghere, în special în regiunile cu o povară ridicată a rezistenței, este esențială pentru prioritizarea eficientă a resurselor. În paralel, strategii de dozare individualizată a antibioticelor pot reduce semnificativ eșecurile terapeutice. Totodată, accelerarea cercetării și dezvoltării terapiilor netradiționale, inclusiv a biopolimerilor, oferă perspective promițătoare pentru depășirea mecanismelor de rezistență. Factorii decizionali trebuie să susțină activ inițiativele de gestionare rațională a antimicrobienelor și să promoveze colaborarea internațională, în vederea limitării utilizării neadecvate a antibioticelor. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31139 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31134 Factorii de virulență CagA și VacA în patogeneza infecției cu Helicobacter pylori Pirojoc, Maria-Mădălina; Bologan, Victoria Introducere Helicobacter pylori (H. pylori) este o bacterie gram-negativă care infectează numeroase persoane din întreaga lume. S-a stabilit că H. pylori joacă un rol important în patogeneza gastritei, ulcerului peptic și cancerului gastric. Caracteristicile patogene ale acestei bacterii sunt în principal atribuite existenței genelor patogene. Cele mai cunoscute sunt: gena A asociată cu citotoxina (CagA) și gena citotoxinei vacuolare (VacA). Scopul lucrării: evidențierea rolului factorilor de virulență CagA și VacA în patogeneza afecțiunilor gastrice. Material și metode Studiul este bazat pe articole științifice publicate în baze de date internaționale PubMed, NIH, ScienceDirect din perioada 2015-2025. Au fost analizate 30 de articole relevante privind exprimarea genelor de virulență, mecanismele intracelulare și asocierea cu gastrita cronică, ulcerul gastric și adeno-carcinomul gastric. Rezultate Majoritatea studiilor au demonstrat rolul esențial al toxinelor CagA și VacA în cadrul procesului infecțios al Helicobacter pylori. Proteina CagA este un factor critic proinflamator și oncogen codificat de un segment ADN de 40 kb care cuprinde aproximativ 30 de gene. CagA este injectat în celulele gazdă printr-un sistem de secreție de tip IV (T4SS). Odată translocată în celula gazdă, proteina CagA este recunoscută și fosforilată de kinazele familiei Src și kinazele Abl. CagA injectat poate acționa ca un efector principal în dereglarea căilor de semnalizare celulară, care includ inducerea dinamicii mem-branei, rearanjamentele actin-cito-scheletale și întreruperea joncțiunilor celulă-celulă, exprimarea crescută a IL-8 cu acțiuni proinflamatorii, precum și răspunsurile nucleare proliferative și anti-apoptotice. Toxina VacA manifestă acțiuni pleiotrope asupra celulelor gastrice, inclusiv formarea cana-lelor membranare, vacuolizarea celulară, imunomodularea, întreruperea funcției endozomal/lizozomale. Pătrunderea VacA în celulele epiteliale gastrice activează o cale de semna-lizare celulară implicând proteinele Rac1 și ERK care duc la acumularea anormală de conexina 43(Cx43) în interiorul celulelor. Nivelul crescut al conexinei 43 contribuie la inițiera apoptozei celulare și ulterior la leziunea epiteliului gastric. Astfel, moartea celulară indusă de toxina VacA joacă un rol critic în originea și dezvoltarea ulcerelor peptice în infecția cu H. pylori. Concluzii CagA și VacA sunt factori majori de virulență ai H. pylori, dar pot reprezenta și potențiale ținte pentru dezvoltarea strategiilor terapeutice personalizate și biomarkeri în evaluarea riscului progresiei spre adenocarcinomul gastric. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31134 2025-01-01T00:00:00Z http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31093 Profilul rezistenței la antibiotice al tulpinilor de Klebsiella pneumonia Erhan, Olga; Berdeu, Ion Introducere Klebsiella pneumoniae este un patogen oportunist implicat frecvent în infecțiile asociate asistenței medicale, cu rezistență crescută la antibiotice, ceea ce complică tratamentul. Studiul a analizat profilul de rezistență al tulpinilor izolate în IMSP Institutul de Medicină Urgentă, pentru a evalua riscurile infecțiilor cu germeni multirezistenți. Material și metode Am efectuat un studiu retrospectiv (2024-2025) bazat pe datele din registrul laboratorului spitalului. Identificarea și testarea sensibilității la antimicrobiene a tulpinilor izolate s-a efectuat cu ajutorul sistemului automat Vitek 2 Compact. Au fost testate 335 de tulpini de K. pneumoniae izolate de la pacienți cu infecții septico-purulente. Rezultate Au fost analizate 335 de tulpini de K. pneumoniae izolate de la pacienți cu vârsta cuprinsă între 17 și 94 ani, dintre care 56,42% (n=189) bărbați și 43,58 % femei (n=146). În ceea ce privește distribuția pe biosubstrate, majoritatea au fost izolate din urină (n=272; 81,2%), sânge (n=60; 17,9%) și LCR (n=3; 0,9%). Cele mai multe tulpini de K. pneumoniae cu mecanisme de rezistență au fost izolate din secția de terapie intensivă (n=262), urologie (n=30), boli cardiovasculare (n=13), epileptologie (n=10), neurochirurgie (n=9), chirurgie (n=6), medicină internă (n=3), chirurgie spinală (n=2). Cele mai ridicate rate de rezistență s-au înregistrat față de: Piperacilintazobactam – 93,13% (n=312) și Ceftazidim – 96,11% (n=322). Rezistența față de Cefotaxim a fost de 91,64% (n=307), iar față de Amoxacilin-acid clavulanic – 84,78% (n=284) și Ceftriaxona – 39,7% (n=133). Aceste date evidențiază un profil de rezistență înalt, cu un procent foarte redus de tulpini sensibile la antibioticele betalactamice testate. Analiza mecanismelor moleculare de rezistență a arătat prezența mai multor tipuri de enzime impllicate în inactivarea antibioticelor beta-lactamice: Beta-lactamaze cu spectru extins (ESBL) au fost detectate la 53 tulpini (15,8%), iar 277 (82,7%) nu au avut enzima respectivă, iar pentru 5 tulpini (1,5%) datele nu au fost disponibile. Carbapenemazele, responsabile de rezistența la carbapeneme, au fost identificate la un număr foarte mare de tulpini – 181 de tulpini (54%) și doar 11 nu au posedat această enzimă, însă lipsesc date pentru 143 de tulpini. Carbapenemaze din clasa A au fost detectate la 89 de tulpini (26,6%), 17 tulpini nu au avut enzima respectivă, iar pentru 299 tulpini (68,4%) nu a fost raportate. Betalactamaze de tip AmpC au fost mai puțin frecvente, pozitive în 8,7% dintre izolate (n=29), negative în 3 cazuri, iar în 303 fișe nu a fost notată prezența sau absența acestei enzime. Concluzii Studiul evidențiază o rezistență crescută la antibiotice în rândul izolatelor de Klebsiella pneumoniae, provenite în special din secțiile de terapie intensivă și urologie. Sunt necesare măsuri urgente de control al infecțiilor, optimizarea terapiei antibiotice și actualizarea protocoalelor de tratament empiric pentru a limita răspândirea tulpinilor multirezistente. Wed, 01 Jan 2025 00:00:00 GMT http://repository.usmf.md:80/xmlui/handle/20.500.12710/31093 2025-01-01T00:00:00Z