Reabilitarea medicală a pacienților cu artrita reumatoidă în funcție de dizabilitate și activitatea bolii

Abstract

Artrita reumatoidă (AR) este o patologie cronică și progresivă care afectează preponderent țesutul conjunctiv și sistemul articular. Aproximativ 0,5 – 1,5% din populație suferă de AR. Boală este mai frecvent întâlnită la femei și afectează toate sistemele corpului, dar mai cu seamă cel articular [1,2]. Cauzele bolii nu sunt cunoscute. Numeroși factori pot fi cauza apariției și dezvoltării acestei patologii. Factorii genetici, cauze autoimune, deprinderi nocive și infecțiile microbiene pot crește incidența AR [3]. Apogeul îmbolnăvirii de AR revine persoanelor în intervalul de vârstă de la 30 la 45 ani, în perioada de cea mai înaltă activitate profesională. În țările economic dezvoltate AR este asociată cu o productivitate redusă la locul de muncă [4]. Severitatea procesului inflamator in AR este argumentat de faptul că, peste 50% din pacienți î-și suspendă activitatea profesională în primii 5 ani de boală, iar în 10% din cazuri dizabilitatea apare în primii 2 ani de suferință[5]. Destrucția articulațiilor și riscul ulteriorului handicap funcțional afectează adesea calitatea vieții la pacienții cu AR [6]. Deși managementul AR s-a îmbunătățit mult în ultimii ani, totuși cea mai bună țintă terapeutică nu fost identificată. Mai multe remedii farmacologice antireumatice precum DMARD, sintetice convenționale și biologice actualmente sunt disponibile [7]. Tratamentul medicamentos antiinflamator suprimă activitatea sistemului imun și reduce sinteza mediatorilor inflamatori, ameliorând simptomele bolii și încetinind destrucția articulațiilor. Dar boala necesită monitorizare și tratament pe tot parcursul vieții. Durerea articulară limitează funcționalitatea, activitățile zilnice, capacitatea de muncă și calitatea vieții. Abordarea terapeutică a pacienților cu AR implică atât tratamentul farmacologic, cât și non farmacologic direcționat spre creșterea independenței funcționale. Tratamentul fiziofuncțional de reabilitare sporește activitatea funcțională generală [8]. În pofida progreselor impresionante în opțiunile farmacoterapeutice din ultimii ani pacienții cu artrita reumatoidă necesită adesea o reabilitare funcțională considerabilă. Necesitatea tratamentului fiziofuncțional este determinată de deficitele funcționale și structurale ale sistemului articular, cauzate de distrugerea lentă și progresivă a articulațiilor. Tratamentul de reabilitare se centrează pe îmbunătățirea funcției și stabilității articulațiilor, creșterea forței și rezistenței musculare, precum și reducerea durerii și inflamației. Pentru astfel de pacienți conservarea sau ameliorarea funcției articulare și controlul postural, precum și menținerea sau îmbunătățirea mobilității generale sunt obiectivele principale de reabilitare [9]. Îmbinarea metodelor funcționale cu tratamentul farmacologic este deosebit de importantă. Pacienții cu AR primesc medicamente multiple pe parcursul bolii pentru atingerea și menținerea unui control adecvat al patologiei [10]. Astfel, este necesară cercetarea în continuare a mecanismelor de acțiune a factorilor fizici naturali și artificiali, ce sporesc eficacitatea tratamentului recuperator complex la pacienții cu diferit grad de activitate în artrita reumatoidă. Este necesară cercetarea acțiunii programelor de reabilitare la pacienții cu AR în diferite perioade de activitate a bolii într-un studiu controlat randomizat pentru aprecierea ponderii și implementării acestor programe în procesul de reabilitare al pacienților. Reieșind din cele expuse, Scopul studiului a vizat elaborarea și estimarea eficacității programelor de reabilitare medicală pentru pacienții cu artrita reumatoidă în funcție de dizabilitatea funcțională și gradul de activitate al bolii. [...]