Abstract:
Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii
Moldova (MS RM), constituit din specialiştii catedrei Chirurgie, Anesteziologie şi Reanimaţie
Pediatrică a USMF „Nicolae Testemiţanu”, Clinicii de Chirurgie Pediatrică şi Urologie Pediatrică
a Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Academician Natalia Gheorghiu”,
LŞC al USMF „Nicolae Testemiţanu” Infecţii chirurgicale la copil, în colaborare cu Programul
Preliminar de Ţară al „Fondului Provocările Mileniului” pentru Buna Guvernare, finanţat de
Guvernul SUA prin Corporaţia Millenium Challenge Corporation şi administrat de Agenţia
Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internaţională.
Protocolul naţional este elaborat în conformitate cu ghidurile internaţionale actuale
privind hidronefroza congenitală la copil şi va servi drept bază pentru elaborarea protocoalelor
instituţionale. La recomandarea MS RM, pentru monitorizarea protocoalelor instituţionale pot fi
folosite formulare suplimentare, care nu sunt incluse în protocolul clinic naţional.