Abstract:
Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii al Republicii
Moldova (MS RM), constituit din specialiştii de la Clinica Medicală nr. 4 şi de la Laboratorul
Gastroenterologie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”
Protocolul Naţional este elaborat în conformitate cu ghidurile internaţionale actuale privind
colita ulceroasă la persoanele adulte [3, 4, 13, 20] şi va servi drept bază pentru elaborarea
protocoalelor instituţionale (extras din protocolul naţional aferent pentru instituţia dată, fără
schimbarea structurii, numeraţiei capitolelor, tabelelor, figurilor, casetelor etc.), în baza posibilităţilor
reale ale fiecărei instituţii în anul curent. La recomandarea MS pentru monitorizarea protocoalelor
instituţionale pot fi folosite formulare suplimentare, care nu sunt incluse în Protocolul Clinic
Naţional.