Abstract:
Acest protocol a fost elaborat de grupul de lucru al Ministerului Sănătăţii, Muncii și Protecției
Sociale al Republicii Moldova (MSMPS RM), constituit din specialiştii Departamentului Pediatrie al
Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și specialiștii IMSP Institutul Mamei
și Copilului.
Protocolul clinic naţional este elaborat în conformitate cu ghidurile internaţionale actuale privind
sindromul Cornelia de Lange, cu elucidarea particularităților managementului de diagnostic și tratament al
patologiei la diverse etape de acordare a asistenței medicale. Acest protocol va servi drept bază pentru
elaborarea protocoalelor instituţionale. La recomandarea MSMPS, pentru monitorizarea protocoalelor
instituţionale pot fi folosite formulare suplimentare, care nu sunt incluse în protocolul clinic naţional.