dc.description.abstract |
Actualitatea și importanța problemei abordate: Tumorile retroperitoneale primitive (TRP) se dezvoltă în spațiul delimitat de peritoneul parietal posterior și fascia endoabdominală, cuprinzând structuri extraorganice ale țesuturilor grăsoase, conjunctive, fasciale, vasculare, nervoase, fasciculi musculari, a vaselor și ganglionilor limfatici sau a vestigiilor embrionare, derivate mai frecvent din aparatul urogenital [1–5].
TRP se întâlnesc rar, reprezentând 0,2% dintre tumorile de 60.000 prezentate de Pack și Tabah; 0,07% din 30.000 conform lui Bucalossi [6,7]. Literatura rusă de specialitate menționează raritatea TRP, oferind date de incidență de 0,03-1% dintre toate tumorile umane [8–10]. Conform datelor preluate din ”Cancer Național – Registru” a Secției Monitorizare, Evaluare și Integrare a serviciilor de asistență medicală a IMSP Institutul Oncologic din Republica Moldova, pe parcursul unui an calendaristic sunt înregistrate în mediu 15-18 cazuri de TRP ceea ce a constituit 0,7%.
Atât tumorile retroperitoneale benigne cât și cele maligne derivă dintr-o mare varietate de țesuturi, astfel încât clasificarea lor se realizeazã în principal după parametrul histologic (țesutul de origine). Aceste tumori nu se referă la organele retroperitoneale: pancreas, suprarenale, rinichi, ureter sau viscerele din vecinătate. În dependență de țesuturile de proveniență, TRP, pot fi clasificate [11] în tumori de origine mezodermică, ectodermică și cu origine din țesuturile vestigiale embrionare.
Dezvoltate în spațiul retroperitoneal, TRP reprezintă un grup heterogen de afecțiuni oncologice cu diagnosticare tardivă, maligne în aproximativ 80 % de cazuri și doar 20 % benigne [12]. Semnele clinice apar drept consecință a compresiei sau invadării organelor adiacente. Clinica apărută este una secundară, caracteristică pentru organul adiacent afectat. Conform datelor literaturii, tumora cu o dimensiune mai mică de 5 cm în diametru poate fi diagnosticată incidental [7,13], cel mai frecvent TRP sunt diagnosticate la o dimensiune a diametrului mai mare de 10 cm, în mediu constituind 13,7 cm [14,15].
Tratamentul de bază este cel chirurgical și rămâne a fi unul de elecție. Pentru determinarea tacticii de tratament, diagnosticarea acestor tumori în timp util este indispensabilă. Algoritmul de diagnostic este incert, acesta fiind adaptat pentru fiecare clinică în parte, în dependență de posibilitățile existente. Ecografia abdominalã rămîne a fi investigația cea mai importantã și cea mai utilizatã punând în evidențã tumora cu precizarea caracterului solid sau chistic al acesteia, dar nu poate preciza întotdeauna apartenența de organ a tumorii și nici raporturile viscerale sau vasculare ale acesteia. Mult mai valoroasã în plan diagnostic este tomografia computerizatã (CT) și investigația prin rezonanță magnetică (RMN). Datorită aceste metode de investigații lesne se poate determina sediul tumorii, apartenența de organ sau raporturile viscerale și vasculare, însă diagnosticul cert este stabilit doar în urma examinării histologice ale piesei operatorii [1,7]. [...] |
ro |