Abstract:
Introducere. Eficienţa serviciilor medicale prevede cuantificarea nivelului de performanţă a serviciilor medicale conform standardelor prevăzute.
Scopul lucrării. Analiza abordarii teoretice pentru estimarea actuală a nivelul eficienţei serviciilor medicale în Republica Moldova şi determinarea factorilor de care depinde.
Materiale şi metode. Au fost studiate 45 de surse bibliografice, articolelor ştiinţifice, teze de doctorat şi efectuată o analiză a validătii factorilor ce influenţează eficienţa serviciilor medicale. Sursele bibliografice au fost selectate în baza studiilor descriptive şi analitice efectuate în perioada 2016-2021.
Rezultate. În urma analizei literaturii de specialitate, am constatat că domeniul resurselor umane este cel mai studiat factor (în 20 din surse), fiind urmat de factorul economic şi cel organizatoric (în 13 din surse). Pe al treilea loc se află satisfacția pacientului (în 10 din surse). Ceilalți factori sunt mai puțin studiați.
Concluzii. Estimarea serviciilor medicale în Republica Moldova este o problemă multifactorială cu implicaţii atât la nivel economic, financiar, tehnologic, cât şi în domeniul resurselor umane şi organizaţionale. Respectiv, calificarea acerstor factori la nivel internaţional va avea un rol important în creşterea eficientei serviciilor medicale.