Abstract:
Actualitatea temei. Dereglările temporomandibulare (DTM, engl. temporomandibular disorders) reprezintă un termen colectiv utilizat pentru patologiile, caracterizate prin durere și/sau disfuncție a mușchilor masticatori și/sau articulației temporomandibulare [1]. DTM au un impact economic semnificativ – vizite mai frecvente la prestatorii de servicii medicale (în medie 8.3±9,0 vizite/6 luni); costuri ridicate ale asistenței medicale (în SUA – 4 miliarde $ anual) [2], impact semnificativ asupra capacității de muncă (pierderi anuale de 17.8 milioane zile-lucru/100 milioane persoane), cât și a calității acesteia (în mediu 12% scăderea productivității) [3]. În baza datelor OMS, DTM reprezintă cea mai frecventă algie orofacială non-dentară, a doua cea mai frecventă afecțiune musculo-scheletică și a treia cea mai frecventă patologie stomatologică [2]. În populația generală, prevalența formelor clinice de DTM este estimată a fi între 7-31%, cu cea mai înaltă frecvență a DTM se observă la femei și în grupul de vârstă 20-40 de ani [4].
Disfuncțiile mușchilor masticatori rămân o problemă puțin soluționată în aspect diagnostic și terapeutic, deoarece la baza acesteia stau multiple etiologii și multiple mecanisme patogenetice, care interacționează variat, depinzând de asocierea dereglărilor psihologice și a generalizării manifestărilor clinice. Actualmente, disfuncțiile mușchilor masticatori sunt abordate și în cadrul conceptului de sensitizare centrală (central sensitization), ceea ce deschide noi posibilități în diagnosticul și interpretarea etiologiei ;i patogenezei dereglărilor la această categorie de pacienți. Unele semne și simptome se rezolvă spontan chiar și fără intervenție, în timp ce altele persistă ani de zile, în ciuda faptului că toate opțiunile de management sunt epuizate. Deși pentru standardizarea procesului diagnostic, este recomandată utilizarea protocolului DC/TMD, varietatea manifestărilor clinice ale disfuncțiilor mușchilor masticatori impune completarea procedurilor de diagnostic atât in aspectul diferențierii formelor cat si in aspectul de generalizare și focalizare a disfuncțiilor. În cadrul abordării clinice a disfuncțiilor mușchilor masticatori nu sunt încă elaborate criterii extensive și optime de diagnostic și monitorizare a patologiei, atestându-se o translare lentă a dovezilor științifice în activitatea practică a medicilor stomatologi. [...]
